Editurile încercau să sondeze piaţa trimiţînd librarilor liste cu titlurile care urmau să apară în anul următor, dar nu erau obligate să respecte cererea pieţei. În cele din urmă, tirajele cărţilor erau stabilite destul de arbitrar, după criterii politice, dar anumite cărţi, considerate fără probleme din punct de vedere ideologic, obţineau tiraje care reflectau cît de cît cererea.
Astfel, poezia avea tiraje mai mici decît proza scurtă şi aceasta, la rîndul ei, se situa sub tirajul romanelor, aşa cum era firesc. Iată un exemplu din 1979. E vorba de trei cărţi de debut, deci ale unor autori complet necunoscuţi marelui public. În timp ce Emil Hurezeanu primea un tiraj de 875 de exemplare pentru cartea lui de debut (Lecţia de anatomie, Editura Dacia), Mircea Nedelciu, aflat tot la debut, obţinea pentru o carte de povestiri (Aventuri într-o curte interioară, Editura Cartea Românească) 1.980 de exemplare, iar subsemnatul, care debuta cu roman (Ziua mîniei, Editura Cartea Românească), a avut un tiraj de 8.110 exemplare. Trebuie spus că tirajele cărţilor au scăzut pe măsură ce regimul comunist se consolida.
Dacă în perioada realismului socialist tirajele erau foarte mari, spre sfîrşitul regimului ele nu depăşeau la poezie, de exemplu, 300-350 de exemplare. În 1956, Nicolae Labiş debuta la Editura Tineretului cu Primele iubiri, carte tipărită în 4.100 de exemplare. În 1983, Virgil Mazilescu publica ultima lui carte, Guillaume poetul şi administratorul, în numai 350 de exemplare.
(va urma)
