Reporter: Avem nevoie, pe criza asta, de două tîrguri de carte, „Bookfest“ şi „Gaudeamus“?
Daniel Cristea-Enache: Cu cît sînt mai multe Tîrguri de carte profesionist făcute, cu atît mai bine. Suprafaţa de întîlnire între editorul de carte şi consumatorul de carte trebuie lărgită la maximum şi apoi speculată. Pentru că, din păcate, multe librării au dispărut de pe harta acestor întîlniri. De aceea avem nevoie şi de eBook-uri.
Rep.: Dacă e tîrg, şi-aduce lumea aminte să mai şi citească sau numai să cumpere cărţi la reducere?
D.C.-E.: Păi, oamenii cumpără cărţi la reducere pentru a le citi, nu pentru a nu le citi... Că şi dvs., domnule Cristian Teodorescu, sînteţi un cititor împătimit. Din datele mele (e drept că strînse empiric), oamenii citesc. Mi-am făcut de curînd un cont de Facebook unde e vorba de literatură şi am pe el comentarii gîrlă.
Rep.: Care-i cartea tîrgului, anul ăsta, la „Gaudeamus“?
D.C.-E.: Foarte greu de ales, as usually. Şi totuşi: Cristian Tudor Popescu, Filmul surd în România mută, Polirom.
Rep.: Două care-s pe-aproape?
D.C.-E.: Radu Paraschivescu, Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian, Humanitas, şi Marfă reîncărcată (Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa, Bogdan O. Popescu), Brumar.
Rep.: În ce critic literar ai cea mai mare încredere?
D.C.-E.: În Cosmin Ciotloş. Sper că aţi gustat gluma... În Paul Cernat.
Rep.: Un român de Nobel?
D.C.-E.: Norman Manea.
Rep.: De ce nu se mai înghesuie politicienii la tîrg, că în alţi ani n-aveai loc de ei?
D.C.-E.: Am asistat live la o scenă în care fostul preşedinte Ion Iliescu, cu tot cu meleul în care se distingea, trecea la jumătate de metru (să fi fost totuşi un sfert de metru? 20 de centimetri? 10?) de Mircea Cărtărescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, care lansau nişte cărţi şi CD-uri cu scriitori la Casa Radio. După cinci minute de frecuş, au avut loc unii de alţii.
Rep.: Ai scos o carte, Cinematograful gol. Avem ceva şi împotriva filmelor?
D.C.-E.: Pentru că aţi pus la persoana I plural, o să dau un citat din carte care cred că se potriveşte: „Despre telenovele, numai de bine. Prima pe care am consumat-o a fost şi ultima: Sclava Isaura, în 1990, în zorii democraţiei româneşti. De atunci, n-am mai putut să văd măcar cinci minute din suferinţele serializate sud-americane din care se hrăneşte, la noi, un uriaş public feminin, avizat-compasiv. În schimb, am văzut probabil sute de filme de acţiune americane şi-atît. Mai întîi la Cinema «Pacea» din Militari şi la «Favorit» din Drumul Taberei. Apoi în magicul Centru metropolitan, unde sălile se înşirau ca mărgelele pe aţă. Mai apoi, pe casete video, alături de o gaşcă întreagă de puberi. Iar în aceşti douăzeci de ani, cînd «s-a dat drumul» la toate, seara, acasă, după jurnalele de actualităţi. E intervalul ideal pentru un burghez negentilom să-şi odihnească niţel creierul suprasolicitat, urmărind fără nici un risc cafturile şi sîngerările hollywoodiene“. Şi încă unul, scurt, despre Românul generic, aşa cum îl văd eu: „Una dintre cele mai frumoase trăsături ale noastre este curiozitatea“.
