Cristi Borcea reprezintă idealul de viaţă al oricărui mascul crăpător de seminţe cu douăşpe clase, care-n loc să-şi sufle nasul preferă să horcăie mucii pînă în fundul gîtului, ca să-i înghită. Ce să ne căcăm pe noi? Au şi de ce: Borcea e boss-ul suprem. Şi turnătorul-formator de la furnalul 2 se poate identifica lejer cu el pentru că, în esenţă, sînt la fel. Au aceeaşi freză de fruntaş al satului la îndoit covorul la căminul cultural pe ultimul hit al lui Salam, au aceeaşi guşă de iubitor de şaorme, acelaşi tricou roz, mulat pe burtă, de la D&G, doar că al lui Borcea e chiar de la D&G, nu de la Dragonul Roşu.
Bine, există şi diferenţe. Pe cînd cocletele de fabrică e penibil iarna cu geacă de piele de linoleu pe care scrie Harrison şi nume de ţigări, Borcea e penibil cu haină de blană de ocelot. Probabil şi burtoaca de neam prost tot cu şaormă de ocelot a fost crescută. Cred că Borcea e primul om destul de jenant încît să-şi ia cravată încrustată cu sticlă Swarovski şi primul om care a murdărit cravata cu cristale de sos de usturoi, de la şaormă-cu-de-toate.
Borcea face mîrlanul să viseze. Nimănui nu-i pasă clar cum a făcut Borcea bani. Dar dacă a reuşit cu faţa aia, prelucrătorul prin aşchiere din Babadag simte că are şi el o şansă. Să trăiască pe picior mare. Să îi facă nevestei salon de cosmetică, ca să nu stea acasă toată ziua, ca proasta, şi, pe deasupra, să aibă angajate care să o epileze moca între picioare şi să o frece pe celulită. Apoi să-şi ia Audi A8, culoarea căcatului de raţă care a mîncat var şi să ruleze fin prin satul natal. Să facă tratamente alternative imbecile pînă la intoxicaţie cu mercur poate oricine, dar numai un şerif galactic ca Borcea nu se lasă sterilizat de propria prostie pentru binele selecţiei naturale, permiţîndu-şi tratamente oribil de scumpe de detoxifiere, întorcîndu-se fresh şi cu burta de bărbat gravid intactă.
Şi culmea masculinităţii – şi motivul pentru care orice paznic de şantier ar vrea să-i decupeze pielea cu cuţitul lui Borcea şi să o poarte ca pe un costum ciudat – e că omul a făcut ce mulţi dintre noi nici nu îndrăznim a visa: şi-a luat amantă miştoacă de 19 anişori şi a dezvirginat-o într-o cadă cu şampanie. Dacă au nimerit evenimentul într-o sîmbătă, au şi făcut baie acolo.








:)))) nota 10
Teorie: erei dinosaurilor i s-a succedat era blondelor, acum traim in era poponarilor (cititi ziarele), am o viziune cu noua veriga in ciclul evolutiv....va las pe voi sa ghiciti care!
Super tareee!:)))
Excelent!
mijtooo... (a la irinel) :D
Parc-as fi iesit la o terasa, seara, asa de bine m-am simtit citind articolul. La mai multe :)
ce imi place la articol este faptul ca este pentru noi astia care nu aveam banii lui..Pe domnul Borcea probabil l-ar plictisi , cititul fiind un lucru frivol , pentru domnisoare plictisite si poeti fara talent ..
Zi-le domnu', ca bine le mai zici! Bravos din nou!