Românii au ieşit în străzi, Băsescu nu vrea să plece, în decembrie e sfîrşitul lumii, Internetul va fi cenzurat cu SOPA şi ACTA, Google începe să indexeze căutările cum vrea muşchii lui, iar Facebook ne obligă să trecem la timeline. Şi e de-abia luna ianuarie. Ne mai aşteaptă încă un posibil val de criză, un nou dictator în Coreea de Nord, un posibil faliment al Greciei şi, la capitolul sănătate, urmează să aflăm ce gripa se mai poartă anul ăsta: felină, canină, sau vidrină. Deci se-anunţă un 2012 destul de căcăcios. Ca să nu cedez depresiei colective care ne paşte pe toţi, am vrut să fac un top al celor mai bune trei veşti care ne aşteaptă în anul acesta. Am petrecut, deci, vreo două ore pe Internet şi, din nefericire, n-am dat decît de nişte articole de un optimism aşa de reţinut, încît, prin comparaţie, i-ar face şi pe prizonierii din lagărele naziste să pară nişte oameni plini de speranţă. Aşadar, iată cele mai bune veşti aproape bune pentru începutul lui 2012.
1) Presa va rămîne aproape la fel – În 2011, presa a arătat ca un lămîi plantat într-un ghiveci şi care n-a mai fost udat de cîţiva ani buni. Publicaţiile zemoase şi acide de altădată s-au scofîlcit încet-încet şi au picat una cîte una de pe crengi. Din fericire, anul ăsta presa scrisă va avea parte de ceva mai multă stabilitate decît în 2011. Nu o să mai vedem aşa de multe publicaţii care trec pe online sau chiar îşi sistează de tot activitatea. Şi nu zic asta pentru că s-a mai reparat piaţa de publicitate sau că au început oamenii să citească din nou ziare, ci doar pentru că sînt mult mai puţine publicaţii care să se închidă. Dacă anul trecut au picat minimum vreo 30 de reviste şi ziare, anul ăsta ia 30 de publicaţii să le închizi de unde nu-s. Şi, în plus, majoritatea cotidienelor ţin cu Puterea, deci pînă în 2014 nu-i pasă nimănui dacă sînt citite.
2) Cineva de care nu vă place o să moară – Nu o zic eu, nici vrăjitoarea Vanessa, o zice statistica. Chit că-i revoluţie, intervenţie americană sau pur şi simplu îşi dă duhul liniştit în patul lui, cineva antipatic trebuie să moară în următoarele 12 luni. Eu am dorinţele mele, dar ştiţi şi voi că dacă zici cu voce tare e posibil să nu se mai îndeplinească, deci nu cobesc. Într-adevăr, anul 2011 parcă prea i-a băgat pe toţi în coşciug şi nu ne-a lăsat nici o ocazie bună de mîncat colivă: Kim Jong Il, Bin Laden, Gaddafi. Nu pot să promit capul nimănui pe tavă, dar, dacă ar fi să pariez pe cineva, mi-aş pune banii pe Fidel Castro şi Ion Iliescu, deşi, la cît sînt de decrepiţi, au cotă la casele mortuare de maximum 1,2-1,3.
3) O să fie mai cald decît azi – Şi nu zic neapărat de încălzirea globală, că aţi văzut şi voi, iarna asta a nins şi în Sahara. E frig afară şi, după cum zic ăştia de la meteo, o să mai fie aşa cîteva zile. Dar, vă promit eu, în şase luni va fi considerabil mai cald. Se cheamă vară şi are loc în fiecare an, cel puţin de cînd mă ştiu eu. Din păcate, la fel ca şi la frig, se lasă cu babe leşinate şi blocaje în trafic. Partea cea mai bună e că în următoarele luni o să se facă aşa de frumos afară încît s-ar putea să ieşim în stradă să protestăm de plăcere, nu de nevoie.







