Mami, vlei să-mi iei nişte E-uri? Te loooooog!

19 decembrie 2011 Dan Darie 0 comentarii
Mami, vlei să-mi iei nişte E-uri? Te loooooog!

Iniţial voiăm să-i spun „Nu daţi banii pe prostii, luaţi tumoare la copii“, da’ parcă prea sună sinistru. Între timp m-am documentat activ între rafturile de dulciuri colorate din hypermarket şi mi-am schimbat părerea. Nu titlul e sinistru, siniştri sînt măgarii care aduc pe piaţă asemenea mizerii. Dar să luăm povestea de la E la Z:

Primul pas e în zona de ciocolată cu cremă, unde situaţia e de cacao. Luate cît de cît la întîmplare, ambalajele vă zîmbesc dulce cu dinţii plini de sorbitol, acid lactic, acid carminic, acid sorbic, invertază şi, eventual, vierme de gălbează. Adică, pardon, nici măcar viermele ăla n-ar supravieţui într-un asemenea mediu. Că ANPC a bocit oficial acum vreo două luni pe tema E-urilor aruncate cu furca, deja nu mai contează. În definitiv, amenda trece, bolile rămîn, fiecare după cum i-o fi norocul. 

Aţi fugit de ciocolată? Bine aţi venit în zona de rulade, napolitane şi biscuiţi, unde tot crema, bănuiesc, vă îmbie cu difosfat disodic (prieten de nădejde dacă vreţi o osteoporoză sănătoasă sau nişte depuneri sexy de calciu), tartrazină (bun pentru tumori tiroidale şi mutaţii cromozomiale) şi un apus de soare (Sunset Yellow, zis şi E110) cancerigen de romantic. Să vă mai spun că acidul sorbic (ăla de mai sus) vă soarbe languros din priviri? Mai bine nu, că de aia vă orientaţi către nişte alternative fără etichetă românească. Măcar pe alea scrie „serin ve kuru“, deci e OK.

Vreţi bomboane? Super, atunci adăugaţi pe listă şi carmoizină şi roşu ponceau, că nu strică, şi fuguţa-fuguţa la raionul de sucuri, că parca vi s-a cam uscat gura. Serviţi cu încredere: benzoat de sodiu, polifosfat de sodiu, gumă de ester (asta e deocamdată sigură, omoară doar cobaii în laborator) şi, în final, celebrul aspartam pe care îl ştiţi şi-l iubiţi. 

Păi bine, veţi spune, şi atunci? Nu ne mai îndopăm copiii cu nimic? Nu se poate, că e anti-românesc. Pe de altă parte, şi refuzul de-a cumpăra un produs care e ieftin / la promoţie / ambalat ţipător e anti-românesc. Aşa că vă rămîne soluţia de mijloc, în care nevasta îşi intră în drepturile bucătăreşti, iar dumneavoastră plecaţi cu banii astfel economisiţi la crîşmă, că au adus vodcă proaspătă la 2 lei suta. 



COMENTARII
Adaugă un comentariu
ARTICOLE SIMILARE
03 mai 2012 Simona Tache & Mihai Radu Mihai Radu vs Simona Tache

Mihai Radu vs Simona Tache

Gest do it! Dacă ieşi pe hol să arunci punga cu gunoi la ghenă, la întoarcere vei fi întîmpinat de faţa ei radioasă, bătînd...

citeşte mai departe
14 noiembrie 2011 Raul Gheba Vaslui, <em>probably the best</em> judeţ <em>in the world</em>

Vaslui, probably the best judeţ in the world

Tind să cred că-i foarte multă os­tilitate la nivel mediatic vizavi de judeţul Vaslui. Parcă prea mult punem accent pe beţivi, crime şi violuri şi...

citeşte mai departe
07 februarie 2012 Cip Ieşan Putoarea exemplului

Putoarea exemplului

Am fost cu nevastă-mea la shopping, într-un supermarket dintr-o reţea germană, şi am văzut stiva de cutii cu „Basini“ la raionul de...

citeşte mai departe
10 noiembrie 2011 Mihai Radu Vreau să trăiesc în reclame

Vreau să trăiesc în reclame

Nu e fericire mai deşănţată, mai ireală decît cea trăită de personajele din reclame. Cu o gumă de mestecat faci un copil să turbeze de...

citeşte mai departe

Contact


Ştiri Femei Servicii Ştiinţă şi cultură Afaceri Aplicaţii mobile






Adevărul Adevărul TV ADS Adevărul Spania Adevărul Italia Adevărul Europa Adevărul Moldova Click! Click FM Blik Blik Sekret Suplimente Foreign Policy Click! pentru Femei Click! Sănătate Tango OK! Magazine Click! Poftă Bună Blik Women Blik Health Blik Cooking AdevărulShop AnuntExpres Coduri Poştale Mica Publicitate Reteaua Tetatet Historia Dilema veche Ştiinţă şi tehnică Filmele Adevărul Caţavencii Forbes Adevărul iPhone Adevărul iPad Adevărul Android