Mihai Radu vs Simona Tache

Fata şi reversul

Ar trebui studiat dacă nu cumva fetele se nasc, în medie, cu cîteva zile mai tîrziu decît băieţii. Timp necesar pentru fată să se aranjeze puţin pentru că urmează s-o vadă doctorul, asistentele, mă-sa şi cine se mai nimereşte pe acolo… Ar fi şi aiurea ca sub balele alea lipicioase să nu aibă năsucul pudrat, mustăţile smulse, sprîncenele subţiate şi puful din cap întins cu placa.

Sînt unii – carne de tun – care cred că alea cu părul ciufulit abia s-au trezit din somn şi-au plecat de nebune pe străzi (a nu le confunda cu emoistele rupte-n gură de vodcă ce bîntuie centrul la 7 dimineaţa). Orice şuviţă de păr răvăşită de vînt, ciugulită parcă de porumbei în Cişmigiu, nu e altceva decît rezultatul a ore şi ore de muncă în faţa oglinzii, o muncă titanică de care doar culturiştii şi sclavii sînt în stare. În tot acest timp, tu stai pe hol plin de demnitate şi şiroind de transpiraţie, refuzîndu-ţi o dată pentru totdeauna, din cauza a ce gîndeşti, dreptul la mîntuire.

O tipă atît de „naturală“ pe care o vezi pe stradă, dacă ai fi puţin mai atent ai observa că abia se ţine pe picioare de somn: a lucrat pînă la epuizare la acel look „nelucrat“, vreme în care ăla cu care-şi dăduse întîlnire şi pentru care s-a gătit nu doar că s-a îmbîrligat cu alta, dar are şi copii de grădiniţă.

Într-o dimineaţă, înainte să plece, o tipă m-a speriat teribil întrebîn­du-mă: „Ia uită-te, am gîtul de aceeaşi culoare cu faţa?“. Fuck, mi-am zis, ce dracu’ am adus în casă azi-noapte?! Vreo două zile am lăsat-o mai moale cu fumatul, pînă am aflat că era un soi de vrăjitorie cu fondul de ten care nu era întins uniform sau ceva de genul ăsta.

Cineva trebuie să se aranjeze şi să-i aranjeze şi pe alţii

Într-adevăr, nici o fetiţă nu vine pe lume până nu se aranjează ca lumea, în burtă la maică-sa. Nu te poţi duce ca scoasă din fund la unul dintre evenimentele-cheie ale vieţii tale: naşterea. De-asta şi sunt „burţile de fată“ aşa de dodoloaţe, pentru că tre’ să încapă în ele toată recuzita necesară: trusă de machiaj, scule de coafat, creme, geluri, şampoane, bicicletă de fitness (pentru fetiţele care, înainte de marele eveniment, au de slăbit) etc. Din păcate, nu există şi un şifonier cu haine, ceea ce le obligă să se nască goale, în loc să fie îmbrăcate frumos şi în pantofi cu toc.  

Băieţeii, în schimb, n-au nici o problemă să se nască în pielea goală, murdari, cu unghiile netăiate, nepieptănaţi, cu scame în buric şi scărpinându-se la ouţe. Dacă n-ar exista femei pe lume, aşa ar şi continua să trăiască. 

Dacă nu eşti cu ochii pe el, bărbatul pleacă la serviciu în chiloţi, ciufulit, nespălat pe ochi, cu urme de la pernă pe faţă şi cu fulgi în cap. Sau, dacă totuşi face efortul să se îmbrace, ia hainele din coşul de rufe. Orice ieşire a lui din casă se compune din două etape: aia în care el „se pregăteşte de plecare“ şi aia de după celebrul „Alo, unde pleci aşa?“, cu care nevasta îl întoarce de la uşă ca să-i dea o faţă umană. „Scoate şosetele alea şi ia-le pe-astea. Nu vezi că sunt murdare şi că una e a copilului şi una e a mea?“, zice ea. El le scoate nedumerit. „Aşa, acuma scoate pantalonii de trening. Şi-aşa, nu vezi că i-ai pus pe dos şi cu faţa-n spate? Şi pune jeanşii ăştia.“ El se execută, însă doar ca să scape de gura ei. Când se ajunge la tricou însă, lupta devine grea. E tricoul lui preferat, iar ea pretinde că e şifonat, rupt şi pătat cu ciorbă numai ca să-l despartă de el. Cedează în final, dar asta doar când ea e atârnată deja în afara balconului, gata să se arunce. 

Deci de-asta se aranjează fetiţele compulsiv încă dinainte de a se naşte. E pe fond nervos.