Sorin Roşca Stănescu este un proaspăt liberal care locuieşte de ani buni de zile în Snagov. E locul liberalismului cu bani prin excelenţă, s-ar putea spune. Dar înainte de a fi bogat şi liberal, Sorin Roşca Stănescu a fost un fel de jurnalist. Nu orice fel de jurnalist, ci creator de ziar şi şcoală, persoană importantă, care ajunsese chiar să conducă o comisie de onoare în Clubul Român de Presă condus de Cristian Tudor Popescu.
Cu excepţia unui zguduitor scandal cunoscut şi sub numele „Iliescu-KGB“, scandal care s-a dovedit, finalmente, a fi una dintre cele mai răsunătoare făcături conştiente, Sorin Roşca Stănescu a trăit din ce în ce mai bine mai ales din dezvăluirile pe care nu le-a publicat în gazeta sa, decât de pe urma dezvăluirilor publicate, care să-i fi adus creşteri de tiraj şi grămezi de publicitate licită.
De fapt, Sorin Roşca Stănescu n-a prea fost, în ultimii 22 de ani, jurnalist decât atunci când l-au fugărit minerii şi atunci când, de nevoie, îşi scotea legitimaţia de serviciu ca să se bage în faţă la coadă la pâine, pentru că nu existau atâtea televiziuni care să-l facă celebru. N-ai prea avea de ce, om normal la cap fiind, să-ţi doreşti să devii Sorin Roşca Stănescu. Dar, totuşi, presa centrală şi, din ce în ce mai mult, cea locală sunt pline de epigoni ai liberalului milionar. Acesta este, de fapt, cuvântul care atrage: milionar. Orice amărât de corespondent local, care nu mai are unde să se exprime decât pe site-ul vreunui tabloid, se visează şantajist şi îmbârligător fruntaş. Fie că au citit sau nu cărţile lui Ilf şi Petrov, sunt provinciali rotofei care se visează Ostap Bender, mari maeştri ai combinaţiilor. Cumpără de la chioşc un tabloid, eventual cel mai citit şi cel mai vândut în branşă, şi se duc la victima potenţială.
Dacă aceasta ţine cu tot dinadinsul să nu-şi vadă poza acolo, se aranjează. Mai ales că împricinatul se crede îndeajuns de important ca să şi intereseze presa. Dacă, totuşi, vrea să apară, se aranjează şi asta, dar e mai scump şi nu se poate decât online. Urmaşul SRS-ist nu se îmbogăţeşte, evident, din aceste manevre minore, dar, de exemplu, nu mai este chiar atât de interesat dacă holding-ul îi plăteşte sau nu salariul la timp. Nu cred că dacă n-ar fi existat SRS oamenii ăştia ar fi fost mai buni, dar când ştii că onoarea jurnaliştilor a stat la judecata unui ciripitor/ciupitor, n-ai de ce să te miri că informaţia care ajunge din provincie la centru trece mai întâi prin filtrul unei ciorbe calde.
