Noul slogan al PNL: Prin mine însumi, dar numai cînd mă trezesc!

24 februarie 2012 Cristian Teodorescu 4 comentarii
Noul slogan al PNL: Prin mine însumi, dar numai cînd mă trezesc!

E jenant şi păgubos pentru Opoziţie că unul dintre vîrfurile ei e Crin Antonescu. Nu pentru ceea ce spune şeful liberalilor, ci pentru ceea ce consecvent nu face. Dacă Crin Antonescu are o problemă de fus orar cu programul Parlamentului, adică orele sale de somn pică tocmai în orele cînd Parlamentul lucrează, liderul penelist ar fi putut să-şi dea demisia din Senat. Nu merge să faci pe ritosul şi pe rigurosul cu Puterea, în timp ce tu, din Opoziţie, nu eşti în stare să ajungi la Senat în orele de program, fie şi cu întîrziere. În politică n-ajunge să dai din gură. Mai trebuie şi să demonstrezi ceva, prin exemplu personal. Chiar dacă eşti cinic, sau prost, sau lipsit de talent de orator la întîlnirea cu poporul, tot trebuie să dai faţă cu cei care, speri, te-ar putea alege preşedintele ţării.

Crin Antonescu are impresia că dacă prestează pe la televiziuni, ca lider al Opoziţiei, îşi face toate datoriile posibile. Nu mă leg de discursul său, care e funcţional. Dar acţiunea lui politică îl face de doi bani şi le dă adversarilor săi suficientă muniţie, încît să poată da cu el de pămînt.

Nu poţi fi un lider credibil al Opoziţiei fără să calci prin Parlament, unde ar trebui să te lupţi cu Puterea. Nu poţi fi nici măcar un lider al propriului tău partid, dacă nu eşti în stare să-i păstrezi coeziunea şi îţi închipui că şefia partidului înseamnă să le iei gîtul celor care nu sînt de acord cu tine.

Dacă măcar acum, cînd USL a declarat grevă parlamentară, Crin Antonescu ar fi apărut pe la Casa Poporului, tot ar fi fost ceva. Adică dacă şi el, care nu mai ştie cîte absenţe are din Senat şi-ar fi făcut apariţia ca grevist, asta ar fi avut o anumită semnificaţie. Or el se bate cu pumnii în piept ca opozant în funcţie de orarul său convenabil. Pînă la ora ţ, Crin Antonescu e indisponibil şi nici PNL-ul nu se mişcă, fiindcă cine se trezeşte mai devreme decît Crin şi deschide gura înaintea lui ajunge automat pe lista neagră. Ce soartă şi pe partidul Brătienilor! De la energizantul „Prin noi înşine!”, să ajungă la acest somnolent slogan „Prin mine însumi, dar numai cînd mă trezesc.”

 

 



COMENTARII
24 februarie 2012, 11:12 Radu Răspunde

Domnule Teodorescu. Dacă vă uitaţi pe jos, prin zăpadă, veţi zări o pălărie. E a mea şi e jos datorită dvs. Mulţumesc pentru articol.

24 februarie 2012, 18:44 Belphegor Răspunde

,,...dar numai cînd mă trezesc.”...da' de unde ,monşer?!

25 februarie 2012, 17:19 Ulea Spataru Răspunde

SPERANTA usl in antonescu se va dovedi o CACEALMA,ca sa ma exprim in termenii atat de dragi lui lagat de poker

28 februarie 2012, 04:01 Cristi Răspunde

Ce anume a "lucrat" parlamentul în ultimii ani, de când a apărut chestia asta cu fundul lui Antonescu? Pentru că despre asta e vorba - conform marelui academician G. Moisil - despre ce face Crin cu dosul, nu cu capul. Crin Antonescu pare să manifeste exact opusul voluntarismului tembel marca Boc. Sigur că asta dă muniţie pedeleprelor dar e o muniţie destinată unora care oricum n-ar vota cu PNL.

Adaugă un comentariu
ARTICOLE SIMILARE
30 august 2011 Mihai Radu <strong>Binele înfrînge</strong> - Credinciosul Becali s-a retras în nunţi

Binele înfrînge - Credinciosul Becali s-a retras în nunţi

 ► Nuntă cu mult prost gust între Cristi Borcea şi o fată. Naş, Gigi Becali. După ce mirii au ieşit din biserică, o icoană ...

citeşte mai departe
30 martie 2012 Radu C. Crahmaliuc Piedone va candida la alegeri din partea unei şaormerii

Piedone va candida la alegeri din partea unei şaormerii

Cristian Popescu Piedone nu a surprins astăzi pe absolut nimeni anunţînd că intenţionează să candideze la primăria sectorului 4 din partea unui...

citeşte mai departe
27 martie 2012 Radu C. Crahmaliuc Sorin Frunzăverde se simte bine după operaţia de schimbare de partid

Sorin Frunzăverde se simte bine după operaţia de schimbare de partid

Internat astăzi de dimineaţă pentru o operaţie urgentă de schimbare de partid, fostul PDL-ist Sorin Frunzăverde spune că se simte excelent în...

citeşte mai departe
25 ianuarie 2012 Caţavencii Ce a putut să stoarcă Oana din Marean

Ce a putut să stoarcă Oana din Marean

Din cei 7.500 de participanţi la marele miting al Opoziţiei, organizat joia trecută de PNL, aproape 6.000 au fost aduşi de Vanghelie. Relaţia cu Oan...

citeşte mai departe

Contact


Ştiri Femei Servicii Ştiinţă şi cultură Afaceri Aplicaţii mobile






Adevărul Adevărul TV ADS Adevărul Spania Adevărul Italia Adevărul Europa Adevărul Moldova Click! Click FM Blik Blik Sekret Suplimente Foreign Policy Click! pentru Femei Click! Sănătate Tango OK! Magazine Click! Poftă Bună Blik Women Blik Health Blik Cooking AdevărulShop AnuntExpres Coduri Poştale Mica Publicitate Reteaua Tetatet Historia Dilema veche Ştiinţă şi tehnică Filmele Adevărul Caţavencii Forbes Adevărul iPhone Adevărul iPad Adevărul Android