Cooptarea secretarului de stat Vasile Timiş, desemnat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, este o impietate. În luările sale de poziţie, Timiş vădeşte, eventual, o crasă incultură. S-a lăudat că va ajuta Maramureşul – el fiind popă de ţară – în momentul promovării ca secretar de stat, or ţinutul este susţinut de cele opt biserici de lemn incluse înainte de apariţia pe firmament a lui Vasile Timiş în Patrimoniul UNESCO, deci nu mai are nevoie de pledoaria avocăţească a unui ţârcovnic portocaliu.
A profeţit că Gheorghe Flutur va intra în cărţile de istorie doar pentru faptul că a adus Lumina Sfântă direct de la Ierusalim, or asta nu este o chestie de istorie, şi cu atât mai puţin de cultură, ci eventual de marketing turistic, atâta vreme cât acţiunea, la care a participat şi secretarul de stat Vasile Timiş, s-a desfăşurat în cadrul programului „Paşte în Bucovina“. A stârnit dispreţul pictoriţei Liana Saxone-Horodi din Haifa când, în cadrul spectacolul lui Tudor Gheorghe Cavalerii felinarelor târzii, din 12 octombrie 2010, l-a elogiat pe Ilie Tudor, tatăl cântăreţului.
Motivul elogierii a fost că pe 8 octombrie 2010, exact o zi înainte de comemorarea victimelor Holocaustului în România, Ilie Tudor şi-a lansat cartea Un an lângă Căpitan – Amintiri sfinte din lumea legionară. Singurul lucru bun pe care poate să-l facă acest obscur activist al luminii portocalii din Modrogan este să ne spună cu mâna pe Biblie ce fel de rudă este cu Vasile Timiş zis Frank, cel care ne-a lăsat moştenire încurcătura de la Roşia Montană. Răspunsul este că Vasile Frank Timiş a pus o vorbă bună pentru ca vărul său sărac cu duhul din Borşa să acceadă la un post de secretar de stat, pentru faptul că a umplut cu aur sacii PDL-ului.
