O domnișoară care bătea la porțile consacrării literare îl pisa la cap pe Mircea Nedelciu s-o ajute să debuteze. După ce i-a citit producțiile, Mircea a anunțat-o, cît putea el de încurajator, că deocamdată nu era cazul, dar dacă ar fi insistat să scrie, cine știe… I-a făcut o listă de lecturi, dar tipa – avea vreo 20 de ani și își vopsea părul într-un roșu aprins – voia să publice mai întîi ce scrisese pînă atunci. A mai încercat și pe la alți scriitori, cu același rezultat. Mă mai suna și pe mine să mă țină la curent cu încercările ei de a debuta. Singurul amănunt notabil pe care mi-l amintesc despre ea era că avea un cîine chinezesc, despre care aflase că ar fi fost bun de mîncat.
Tipa locuia la parterul unui bloc de la Obor. primise cîinele de la un chinez care încercase, fără succes, să facă o afacere cu căței din ăștia. Îl botezase Mao. cînd cățelele autohtone din cartier intrau în călduri, Mao fugea de acasă după ele. Se întorcea seara, murdar, istovit și unori mușcat de concurență. Într-o zi, n-a mai apărut. L-a căutat tipa prin cartier, împreună cu chinezul care i-l dăruise, pînă cînd chinezul a ajuns la concluzia că l-o fi consumat vreunul dintre compatrioții lui, care împînziseră blocurile din jur. Tipa s-a măritat cu chinezul și au plecat în Canada. Cu cîteva zile înainte de a-și lua tălpășița, chinezul l-a văzut pe Mao într-o curte, metamorfozat în cîine de pază, ceea ce li s-a părut amîndurora un semn de bine pentru noua lor viață, de peste ocean. În preziua plecării, tipa, căreia nu-i știam decît pseudonimul – Ramona – m-a întrebat dacă știam vreun scriitor român stabilit în Canada.
A doua viață a lui Mao
Zoom A doua viață a lui Mao
Frumos articol, nimic de zis, numai că numele cred că l-a furat de la un câine de-al meu. Și eu am avut un câine care se uita cam cruciș și i-am pus numele Mao. Lu` fra`c`su, care-avea pe bot niște pete ca de vărsat de vânt, i-am zis Stalin, dar oricât m-am străduit să-l învăț să fumeze pipă, n-a vrut, nici să-l tai! Și n-a vrut nici să-mi zică unde-i tezauru`!