Home / Film / Assassin’s Creed? Creed că nu

Assassin’s Creed? Creed că nu

Zoom

E adevărat, regula, încetățenită de zeci de filme mustind de mediocritate din aia proastă, la mîna a doua, și confirmată pe deplin anul trecut de fiasco-ul numit Warcraft, spune clar: dacă e un film pornit de la un joc video, atunci sigur dă magistral o lovitură nazală în fasole.

Și totuși, producția de față promitea să fie altfel. În definitiv, seria de jocuri din care își trage seva creativă și notorietatea e cunoscută pentru acțiune, puțină luptă stropită cu nițel sînge de asasinat și multă alergătură acrobatică pe acoperișuri din perioade istorice. Deci prea multă bătaie de cap n-ar fi, cu condiția să ai un scenariu care să sară abil de la una la alta, un regizor care să filmeze cursa relaxat și niște actori măcar vag decenți. Și, cînd distribuția include niște cetățeni cunoscuți drept Michael Fassbender, Marion Cotillard, Jeremy Irons, Brendan Gleeson sau Charlotte Rampling, tentația e mare să spui “Hai, că pe ăsta nu-l pot da în bară!”.

Mai bine tăceai din gură.

Filmul nu doar că are pretenția să aibă o poveste. El vrea mai mult. Vrea să fie debutul pentru o întreagă serie cinematografică.

Prin urmare, scenariul pe care fanii îl visau subțirel și fără pretenții suferă o criză subită de scorțoșenie, începe să se ia în serios, aruncă în dușmănie pumni de “conflict pluristratificat” și, în final, se împiedică asemeni unei curtezane bete turtă în poalele prea lungi ale rochiei.

Callum Lynch (Fassbender) e un bagabont care urmează să fie executat pentru crimă. Surpriză, scapă de execuție. Mai mult, se trezește bine-mersi în laboratoarele unei companii misterioase care, prin vocea lui Cotillard, îi explică intriga:

“Lynch, noi te-am adus pe tine aici pentru că tu ești ultimul urmaș al lui Aguilar de Nerha, un asasin de acum cinci sute de ani. Și vrem să te conectăm la un aparat vag ridicol care te va ajuta să retrăiești amintirile genetice ale urmașului tău. Nu, nu sînt drogata nebună pe care o trimite directorul penitenciarului ca să-i ia la mișto pe condamnații la moarte. Faza e pe bune, pentru că noi sîntem, de fapt, o corporație condusă de templieri și, prin amintirile strămoșului tău, vrem să ajungem la Mărul din Eden, care nu e, de fapt, un măr, ci un artefact cu care vrem să-i luăm speciei umane liberul arbitru.”

“Bine, hai să fie cum ziceți voi. În definitiv, îmi place să mă joc în realitatea virtuală. Și unde vreți să mă trimiteți voi cu amintirile?”

“În 1492. În Spania. Pentru că templierii îl asediază pe sultanul din Granada și vor să-i fure Mărul.”

“Templierii îl asediază pe sultan? Te referi cumva la tipii ăia care, în 1492, erau morți de aproape două sute de ani? Știi, Filip cel Frumos?”

“Nu știu și, oricum, nu are importanță. Nu e ca și cum publicul nostru țintă ar ști istorie. Sau că filmul ăsta e produs de o firmă franțuzească, fix aia care deține și licența jocurilor.”

Asta e povestea, pe scurt. O continuă țopăială prezent-trecut, prezentată supradramatic și în care scenele de luptă, coregrafiate în atîta ură încît par deja balet, ratează fix chintesența care a făcut celebre jocurile: suspans și asasinări superbe. De fapt, făcînd abstracție de jocuri sau, dacă vreți, de faima de experți a Hashashinilor care au inspirat jocurile, redutabila sectă a asasinilor din film pare doar o adunătură de medievali incompetenți, obișnuiți să fugă sau să se sinucidă cînd niște banali învîrte-sabie decid totuși să-i urmărească.

 

Assassin’s Creed. R.: Justin Kurzel. Cu: Michael Fassbender, Marion Cotillard, Jeremy Irons, Brendan Gleeson, Charlotte Rampling.

(862 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.