Home / Interviu / AUGUSTIN IOAN: “Catedrala este un obiect care va arăta vechi, deja bătrînicios, dar care nu este tradițional”

AUGUSTIN IOAN: “Catedrala este un obiect care va arăta vechi, deja bătrînicios, dar care nu este tradițional”

Zoom

E unul dintre marii noștri arhitecți și profesori de arhitectură. Nu se ascunde în spatele cuvintelor. Augustin Ioan e și un filosof al arhitecturii, dar și omul pe care-l poți întreba chestii obișnuite și-ți răspunde fără fasoane.

Cristian Teodorescu: Mulți cred că ești arhitectul Catedralei Patriarhale din București sau, cum i se mai spune, Catedrala Mîntuirii Neamului. De unde se trage confuzia asta și ce părere ai despre proiectul pus în operă?

Augustin Ioan: Am cîștigat, în 2002, singurul concurs național, în două etape, pentru Catedrala Patriarhală cu hramurile Înălțarea Domnului și Sf. Apostol Andrei, împreună cu un grup de colegi mai tineri și studenți de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București. Anul următor s-a schimbat amplasamentul în Parcul Carol I, apoi pe amplasamentul de acum, din spatele Palatului Parlamentului, mai bine cunoscut drept Casa Republicii; pentru acest amplasament, s-a făcut o licitație pentru documentația de autorizație la sectorul 5, în 2010, la care nu am fost invitat, spre rușinea organizatorilor, care au pretins public că au invitat arhitecții cu experiență în construirea de lăcașuri de cult (sau, poate, a fost un mod de a mă insulta). Mai mult nu e de spus și nici nu vreau, pentru că mi s-ar reproșa că am resentimente; oricum, concursul și proiectul meu cîștigător sînt împinse în insignifianță și derizoriu într-o istorie a temei, întocmită de dl ing. N. Noica. Ce e acum în construcție este proiectul regretatului arh. Vlădescu, clasat al treilea la concursul național din 2002, reșapat. Catedrala este un obiect care va arăta vechi, deja bătrînicios, dar care nu este tradițional.

C.T.: Trecînd la chestii mai lumești, spune-mi trei imobile ridicate după 1990 care-ți plac?

A.I.: Sînt extrem de multe edificii, dar și clădiri de locuințe individuale și colective cu totul remarcabile, proiectate de colegii mei după 1989. Îți dau trei nume de arhitecți, pe care îi admir, din motive complet diferite: Vlad Arsene, pentru noutatea stenică a office building-urilor sale, americănești, din Capitală (blocurile gemene dinaintea OZN-ului expozițional de la Piața Presei ori Ambasada Canadei); Dorin Ștefan, pentru atitudinea sa natural-avangardistă și pentru că este un profesor foarte en vogue, explodînd de energie pozitivă la vîrsta la care majoritatea se pregătesc să se retragă la pensie și, în fine, Radu Mihăilescu, de la Timișoara, care este autorul unui spectru de clădiri, de la case și lăcașuri de cult pînă la memorialul de la Sighetu Marmației și un mall timișorean cu capelă la subsol, cu totul și cu totul afară din orice orizont de așteptare comun. Într-o categorie separată, singur, este dl academician Șerban Sturdza, fost președinte al OAR de la înființare, acum președintele filialei OAR București, un soi de Carlo Scarpa autohton de cea mai fină calitate, în zona reinterpretării tradiției (uneori, chiar a tradiției personale, dacă vedeți ce a făcut din Casa Sturdza, unde e, adică sînt, Cărtureștii de pe Magheru).

C.T.: Văd tot soiul de urîțenii, mai ales vile, în București și prin țară. Astea n-au și ele arhitecții lor?

A.I.: Eu înțeleg de ce substratul întrebării tale este polemic: s-a distrus mult, comparabil cu distrugerea Capitalei pe timp de pace, practicată de Ceaușescu, dar, după 1989, fără scuza regimului totalitar. Bula imobiliară a distorsionat piața, dar și gîndirea urbană în cîteva orașe, nu doar în Capitală. Iar ce s-a construit cu adevărat valoros fie este redus la insignifianță publică (locuințe individuale în amplasamente claustrate), fie este copleșit de mediocritatea, dacă nu lipsa de valoare culturală a producției curente, mai cu seamă în primele două decenii după 1989. Așa că, da, ai dreptate să întrebi despre urîțenii, în special vile, și, de asemenea, ai dreptate să chestionezi semnătura arhitectului care le-a proiectat sau care, măcar legal, le-a asumat. Cauzele sînt atît de multe, încît nici nu știu de unde să încep: incultura completă a beneficiarilor, ieșiți din bezna cartierelor de blocuri, nou îmbogățiți, cu referințele nedigerate; mediocritatea culturii arhitecturale a arhitecților români și, prea de multe ori, semnătura de complezență (mai ales în provincie și mai ales în zonele peri-urbane sau rurale).

C.T.: Te-am întrebat asta fiindcă ești și profesor de arhitectură la „Ion Mincu”.

A.I.: Da, sînt onorat să fiu profesor la UAUIM. Da, mă simt responsabil de nereușitele celor pe care i-am avut studenți, în ciuda eforturilor de a preda la fel de consistent pe cît o fac în străinătate, pe unde am mers ca profesor invitat. Da, resursele sînt ridicol, jenant de puține, nu este stimulant să cercetezi și să predai în aceste condiții, iar educația continuă (adică efortul de a sta conectat și la zi cu progresul cunoștințelor în profesie) e încă un deziderat. Performanța academică, în România, nu este finanțată public. Nu este recunoscută public, pe de altă parte: presa culturală nu ne-a răsfățat cu discuții deschise despre calitatea mediului construit; pînă și cel mai necăjit spectacol de balet, expoziție sau concert au rubrici și se discută public; or, arhitectura și urbanismul – nu. Deloc. Absolut deloc

C.T.: Ai idee cum se pot ridica vile și blocuri fără autorizație de construcție în București?

A.I.: Nu am nici cea mai vagă idee cum se poate construi fără autorizație, nici în București, unde durează mai mult autorizarea decît construirea, nici altundeva. Sistemul este atît de blocat de suspiciuni, interese încrucișate și slabă competență administrativă, încît nu se mai poate descîlci, cîtă vreme lobby-ul în construcții și real-estate, ăla nelegiferat, schimbă legile construirii încontinuu.

C.T.: Ce ar trebui făcut cu blocurile ridicate fără autorizație care iau lumina blocurilor vecine?

A.I.: Cu luatul luminii e o altă discuție, dar it takes two to tango: toate proiectele de urbanism au două luni de stat pe site la primării, pentru a primi opinii și sesizări; or, observațiile vin, sub formă de proteste tardive și dări în judecată deloc inocente, după ce treaba s-a făcut. Prea tîrziu… E drept, o astfel de atitudine maximalistă, dar inutilă, căci e post-factum, pare să ascundă absența unei viziuni coerente despre oraș, despre monumente și despre calitatea mediului edificat. La limită, poate oferi vizibilitate publică și cariere parlamentare, chiar, dar nu salvează nimic, dimpotrivă. Nici un fel de cultură a negocierii, a compromisului, a scopului comun nu avem: fiecare se blochează în tranșeele propriei așa-zise expertize (ceea ce revine la a spune că nu pricepem argumentului celuilalt și, deci, îl refuzăm de plano).

C.T.: Cîtă încredere ai în blocurile vechi consolidate?

A.I.: Blocurile vechi consolidate, dacă sînt făcute cu simț de răspundere și verificate de toți cei care trebuie să verifice, de la proiectare la execuție și recepție la Primărie, trebuie să fie mai bune decît blocurile dinainte de 1977. Dacă nu, vorba lui Ivan Ivanovici, nu…

C.T.: Ce ai acum pe planșetă?

A.I.: Nu mai am planșetă. În afara schițelor de concept, inițiale, nu mai lucrez decît pe computer. Am fost, în ultimii opt ani, dedicat construirii catedralei arhiepiscopale cu necropolă regală de la Curtea de Argeș, unde se odihnește acum, simbolic, poate, Regina Ana. A fost o experiență semnificativă pentru mine, în urma căreia am înțeles și mai bine tema spațiului sacru și arhitecturii religioase. Sper să se poată sfinți edificiul cît mai curînd, după finisarea în mozaic a interioarelor. Iată că, totuși, am făcut o catedrală, pe lîngă celelalte vreo douăzeci de bisericuțe, capele și memoriale proiectate.

(1179 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.