Home / Istorie / Averescu la începutul legendei

Averescu la începutul legendei

Zoom

Alexandru Averescu, viitorul mareșal al României, a fost fiul unui ofițer țarist însărcinat cu paza cailor și a prăzii după ce muscalii civilizau un colț de lume. S-a născut în 1859 în Ismail, dincolo de Prut, printre cîntece căzăcești, salve de archebuză și sate luate din somn. De mic a arătat înclinații pentru strategie, știind să înainteze tiptil în livezile cu prune și să se retragă, apoi, cu prada în sîn, în fața gospodarului care alerga degeaba.

Familia lui se mută la Iași, apoi la București, iar tînărul Averescu își încearcă norocul la Școala de Arte și Meserii. Și arta, și meseria i s-au pus în cîrcă mai tîrziu, cînd felul în care a ajuns să ducă războaie i-a lăsat pe mulți cu gura căscată.

Pînă una-alta, însă, Averescu, în care tropăia milităria, s-a înscris voluntar în războiul din 1877. A luptat inteligent la Grivița, la Plevna și Smîrdan, reușind să rămînă viu folosind subțirimea extremă a corpului său și vederea slabă a lunetiștilor turci. A fost ridicat la gradul de sergent – nu atît pentru faptele sale, cît pentru vocația războinică ce iradia din el.

A urmat, firesc, Școala Militară de la Mănăstirea Dealu, iar cînd măicuțele n-au mai avut ce să-l învețe, a plecat la Torino, la Școala Superioară de Război.

Cînd s-a întors în țară, în 1890, Averescu era înalt și zvelt, cu alură de alergător etiopian de fond, dar cu tendoane de săritor în lungime și cu uitătură de aruncător de ciocan. Fin în mișcări și în conversație, cult și sobru, avea o știință a privirii care dobora adversarul la pămînt. Vorbea franceza, italiana, rusa și, din cînd în cînd, româna, iar apariția lui în uniforma de locotenent secera plutoane întregi de cucoane măritate cu burțile, gușile și portofelele unor bătrîni bogați.

Averescu e numit, pe rînd, șef al Școlii Superioare de Război de la București, atașat militar la Berlin și șeful Secției de Operațiuni a Marelui Stat Major. Carol I îl face general de brigadă în 1906 și ministru de Război în 1907. Ăsta a fost, de altfel, și ghinionul răscoalei țărănești din acel an, care, în loc să-și numere cîștigurile, și-a numărat morții.

(5848 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.