Home / Interviu / BOGDAN ALEXANDRU STĂNESCU: „Fac parte dintr-o generație care n-o să mai apuce pensia”

BOGDAN ALEXANDRU STĂNESCU: „Fac parte dintr-o generație care n-o să mai apuce pensia”

Zoom

Prozator, eseist, critic literar și editor la Polirom, B.A.S. a refuzat în acest an premiul „Scriitorul lunii” și nominalizarea la premiul „Scriitorul anului”. În colecția pe care o coordonează la editură se află mai mulți laureați ai Premiului Nobel, inclusiv premiatul din acest an, japonezo-britanicul Kazuo Ishiguro.

Cristian Teodorescu: În timp ce alți autori aleargă după lauri, tu ai refuzat premiul de scriitor al lunii mai 2017 și nominalizarea la premiul „Scriitorul anului”. De ce?

Bogdan Alexandru Stănescu: Sînt un om foarte fragil psihic. Am remușcări, am emoții înaintea oricărui eveniment, mă pregătesc disproporționat de mult pentru orice, regret enorm anumite decizii din trecut. Atunci am simțit că acceptarea unei sume de bani din partea unui juriu din care făceau parte oameni care pentru mine nu se (mai) situează ”în lumină” mi-ar fi cauzat multe insomnii în viitor. Și acum cred același lucru. Decizia mea a fost bună, mai ales pentru valul de revelații pe care mi l-a pricinuit: am descoperit mulți oameni prin jurul meu care au interpretat gestul în fel și chip, într-o încercare destul de chinuită de a nu asculta exact ce am spus: că nu vreau să accept niște bani care să-mi stea apoi în gît. Acum, cine l-a citit pe Dostoievski știe foarte bine cum reacționează anumite persoane în prezența unuia care le dă cu tifla în felul ăsta. Cum să-ți aprecieze gestul unul care ar vinde-o și pe mă-sa pentru 1.000 de euro? E evident că se simte umilit, chiar așa, printr-o comparație neforțată.

C.T.: Cum de-au ajuns premiile literare de la noi să stîrnească atît de multe suspiciuni în ultimii ani?

B.A.S.: Printr-o situare din ce în ce mai evidentă în zona jocurilor de culise. Dacă de două-trei ori la rînd ți se întîmplă să citești lista nominalizărilor, apoi pe cea a juriului, și să spui, pe jumătate glumind: ”Păi, e clar că va cîștiga X”, fără ca X să fie impus acolo de valoare, ci doar de relațiile cu juriul, iar gluma ta se va transforma de fiecare dată, absolut macabru, în realitate, atunci cum să mai respecți premiile?

C.T.: De ce nu vrei să intri în Uniunea Scriitorilor?

B.A.S.: Nu mă interesează. În momentul în care o asemenea instituție, în loc să organizeze ”turniruri poetice” la Muntele Athos sau chermeze pseudo-literare cu premii aranjate, va pune umărul să-i ajute și pe scriitorii ”reali”, adică pe cei care au nevoie ca de aer de o rezidență de creație (de exemplu), poate mi se va trezi interesul. Deocamdată, însă, scriitorii activi din România care vin acasă cu ochii scoși și nervii praf după 8-9-10 ore de serviciu și se apucă de scris nu sînt ajutați de aceste uniuni, ci fac aplicații peste aplicații pe la diverse fundații străine.

Am o senzație de mizerie absolută cînd văd roiala asta în jurul unor pensii sau a unor indemnizații ”de merit” și nu-mi doresc decît să pot munci pînă la capăt, ca să nu ajung la mila unor asemenea fonduri. Și pot sta liniștit, cred: fac parte dintr-o generație care n-o să mai apuce pensia. Ori murim cu capul pe tastatură și cu șpalturile-n mînă, ori se descoperă tinerețea veșnică și muncim așa, la infinit.

C.T.: În acest an, Kazuo Ishiguro, unul dintre autorii apăruți în „Biblioteca Polirom” coordonată de tine, a primit Premiul Nobel. Te așteptai?

B.A.S.: Sincer, nu. Eram în biroul lui Silviu Lupescu, la Iași, și ne uitam cu un ochi pe lista ladbrokes, iar cu celălalt pe stocurile noastre și cred că unui străin i-am fi părut destul de resemnați. Asta nu înseamnă că nu mi-aș fi dorit un Philip Roth sau un Cormac McCarthy. Cînd am auzit numele lui Ishiguro mi-am dat seama că îl ”neglijasem” pentru că era oricum un autor foarte îndrăgit și citit, nu credeam că ar avea nevoie de ajutor. Iată un alt premiu oarecum distorsionat: căutăm mereu în preajma lui acele nume care trebuie cumva impulsionate comercial.

C.T.: Cît contează Nobelul la capitolul vînzări ale titlurilor publicate în „Biblioteca Polirom”?

B.A.S.: Depinde. Sînt autori pe care nici Premiul Nobel nu a reușit să-i scoată dintr-o zonă gri a vînzărilor, pe cînd altora le-a asigurat calitatea de longsellers. Ce pot spune este că primele luni de după ”ridicarea fumului” sînt explozive, indiferent de caz. Important mi se pare însă ca această vizibilitate să impună un scriitor puternic, care s-o merite și care apoi să vîndă nu doar în siajul premiului, ci în virtutea propriei valori. Cum este Pamuk, de exemplu.

C.T.: Ce autori străini care apar la concurență ți-ar plăcea să facă parte din colecția ta de la Polirom?

B.A.S.: Ohoo, lista e interminabilă. Vorbești cu un om care iubește literatura. Aș vrea să-i putem publica pe Anthony Burgess sau pe Coetzee, pe Faulkner sau Knausgaard, ca să dau doar cîteva exemple. Pînă de curînd mi-am dorit să fiu editorul lui Camus: tocmai mi s-a îndeplinit dorința.

C.T.: Spune-mi trei scriitori despre care te miri că n-au luat Nobelul.

B.A.S.: Cormac McCarthy, Philip Roth și Michel Tournier.

C.T.: Scrii eseuri, critică literară, poezie și proză. Dacă azi ar trebui să alegi dintre toate astea un singur drum, care ar fi acela?

B.A.S.: Păi, cam asta încerc să fac acum: să aleg un drum, dar nu prin excludere, ci incluzîndu-le pe toate într-un singur flux textual. Iar aici cea mai generoasă mi se pare proza, care-ți permite să dezvolți pasaje de poezie autentică, să faci eseu, ba chiar și un soi de critică literară.

C.T.: Cîte cărți citești pe săptămînă și cînd mai ai timp să scrii și la cărțile tale?

B.A.S.: Nu știu cîte cărți citesc, pentru că citesc mai multe în paralel, și din domenii diferite, cu scopuri diferite. Mi-am definit foarte clar scopurile, căile de acțiune, așa că nu mai pot pierde timpul: citesc manuscrise pentru editură, citesc și recitesc pentru cursurile de creative writing pe care le predau, citesc istorie pentru că scriu un roman cvasi-istoric, citesc ”pentru mine”, citesc pentru traducerile pe care le fac, citesc pentru cronicile din Observator cultural. Și cînd nu citesc, scriu. Toate astea după programul de editură, care, spre deosebire de ceea ce cred oamenii, nu implică neapărat cititul, cît, mai curînd, programarea plăților, schițarea planului editorial, selectarea traducătorilor, alături de colegii mei. Foarte multă muncă neliterară, funcționăreală pură. Așa că întrebarea ar trebui să fie ”Cum mai poți să scrii?”. Și uite așa ajungem la acea problemă a rezidențelor literare, care să-ți permită să te rupi de tot timp de o lună în care doar să scrii. Sau să te gîndești la ce vrei să scrii. Pînă cînd nu vom avea o asemenea infrastructură paraliterară, literatura noastră, proza în special, va fi una de amatori. De amatori obosiți.

C.T.: Dacă, să zicem, cei doi copii ai tăi ar vrea să devină scriitori și ți-ar cere sfatul, ce le-ai spune?

B.A.S.: Dacă pot, să nu aleagă meseria asta disprețuită și călcată-n picioare de toată lumea. Care lume se pricepe la fotbal, politică și literatură. Să facă altceva și să fie fericiți, pentru că-n branșa asta numai fericit nu ești. Dar, dacă nu pot evita calea asta, să fie onești.

(1324 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Ce anume împiedică publicarea unui Faulkner sau Burgess ? Dac-ai putea rezuma în trei cuvinte.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.