Home / Raport despre starea ficţiunii / BOR refuză să returneze lumina sfîntă adusă de la Ierusalim

BOR refuză să returneze lumina sfîntă adusă de la Ierusalim

Zoom

Deși au trecut deja mai multe zile de la Înviere, momentul în care milioane de credincioși au călcat pragurile bisericilor pentru a primi lumina sfîntă adusă special cu avionul de la Ierusalim, reprezentanții BOR încă nu au returnat lumina sfîntă la sursă și, mai mult decît atît, nici nu răspund la telefoanele disperate ale partenerilor israelieni care vor să știe cînd își primesc lumina înapoi.

“Românii ne-au tras pe sfoară! Singurul motiv pentru care am fost de acord să le împrumutăm lumina sfîntă a fost condiția să ne-o da înapoi după Paște. Poftim, a trecut Paștele și nu ne-au dat nimic înapoi. Rușine!”

În replică, fețele bisericești de la noi se apără: “Nu știm ce s-a întîmplat cu ea, acum era, imediat dup-aia nu mai era”, spune un înalt prelat, în timp ce altul se mulțumește să dea vina pe enoriași. “S-au produs foarte multe furturi de lumină, oamenii au venit să ia lumină, au dus-o acasă și dup-aia au uitat s-o mai aducă înapoi. Le-am spus în mod expres că trebuie s-o aducă înapoi, ca pe ochelarii 3D, pentru că nu-i a noastră, am împrumutat-o și noi de la altcineva, dar nimeni nu ne-a ascultat. Trebuia să luăm garanție. Ca să nu vă mai zic în ce condiții se prezintă puțina lumină pe care chiar am primit-o înapoi: pete, miros urît, murdărie, nici nu vreau să știu ce-au făcut cu ea!”

Contactat spiritual, ÎPS Daniel a prezentat o cu totul altă poveste: “Da, lumina sfîntă e la noi, dar refuzăm să le-o dăm înapoi calicilor ălora. După ce că ne-au dat lumină chinezească de calitate slabă, mai vin și cu pretenții. În primul rînd, știți cît de mult ne-ar costa avionul s-o ducem înapoi? O avere! Mai bine o ținem aici și, dacă chiar au nevoie, să trimită ei avionul să ia lumină, nu invers!”

(500 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.