Home / Români, treceţi furtul! / Când se rupe binomul de iubire

Când se rupe binomul de iubire

Zoom

A fost o vreme când, dacă erai implicat în dosarele Microsoft, era bine să-l ai drept avocat pe Rareș Dan. Mare avocat.

Nu el în sine, dar faptul că era fiul lui Gheorghe Dan (mult mai cunsocut drept Dan Gheorghe), fostul șef al UM 0215, îl făcea să fie, cumva, impunător. Nu neapărat în fața instanțelor, căci unii dintre clienții săi nici măcar nu ajungeau acolo. Dar să te impui în fața procurorilor… Curcubeu pe cerul gurii juridice, ce mai.

În primele dosare Microsoft, Rareș Dan a fost avocatul lui Florică, al lui Pescariu, al lui Niro (după numele de scenă). Iar aceștia au scăpat ușor spre foarte ieftin, cel puțin în primă instanță. Bun avocat, nu? Alții înfundau pușcăria, dar clienții lui nu și nu, Batmani.

Până când… Exact până când Coldea s-a prăbușit în zgomot de roller-coaster din funcția de prim-adjunct al SRI. Ăla a fost momentul în care clienții lui Rareș Dan au început să aibă probleme. În a doua instanță, Niro și-ao luase deja. Florică și Pescariu au devenit, din denunțători onești, cu averea protejată de DNA, inculpați susceptibili să dea și pielea de pe ei, pe lângă alte piei pe care ar fi trebuit să le dea înapoi, așa, just for fun.

De unde și de ce această bruscă scădere în competențe a domnului avocat Rareș Dan?

Păi… Știți, domnul Rareș Dan era doar fiul tatălui său. Tată care, din poziția de unchi, a vegheat îndeaproape cariera domnului Coldea. Cu vocație de repetent, domnul Coldea n-ar fi intrat la școala noii Securități fără ajutorul unchiului. Și nici n-ar fi terminat-o. Dar e mare lucru să ai drept înger păzitor un șef de serviciu.

Când tu însuți, deși nu prea competent, nu prea dotat de natură cu darul inteligenței, dar tenace, ajungi șef de serviciu, nu răsplătești serviciile din trecut? Sigur că le răsplătești.

În urmă cu mai bine de un an, atunci când Cațavencii au scris în premieră despre istoria din spatele domnului Coldea, premieră ce urma să devină, anul ăsta, exclusivitatea unui cotidian central, datele erau mai puține, denunțurile mai reținute. Puteam imagina traseul banilor, dar nu-l puteam dovedi dincolo de orice bănuială rezonabilă. Nici azi nu putem, e drept, pentru că noi, ca ziariști, nu avem instrumentele procurorilor. Ei le au, dar refuză deseori să le folosească.

Și, totuși, exasperat de detenție, sperând într-un viitor mai bun, mai apare câte unul ca fostul ministru Sandu, care începe să-și dea drumul la gură. Semn că cineva nu și-a ținut promisiunile, semn că acel cineva nu mai poate să-și țină promisiunile, nemaifiind în funcție. Oare cine să fie?

Mda, știți deja. De când Florian Coldea nu mai este prim-adjunct al SRI, lucururile s-au cam încurcat pentru mulți dintre cei implicați în jefuirea din taste a statului. Iar DNA a început să se simtă trădată în însăși ființa ei de dispariția fostului mare prieten și aliat, cel care putea aduce rechizitorii și interceptări doveditoare, la cheie. Visul oricărui procuror obedient și nu prea inteligent.

Vedeți, domnule Coldea? V-a mâncat în Seychelles și în Disneyland și ați lăsat un avocat de succes fără rezultate… Se poate?

(956 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.