Cartea cere sacrificii
Apple a lansat o carte de 300 de dolari care conține în cea mai mare parte poze cu produsele Apple. Pare că Apple se pregătește să facă pușcărie dacă a început să scoată cărți cu poze, ca Gigi Becali.
Angela Merkel a anunțat că vrea să candideze pentru un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei. În contextul în care Trump a cîștigat în SUA, Marea Britaniei se confruntă cu Brexit, iar cea mai mare parte a țărilor UE au probleme cu creșterea popularității extremiștilor, istoria vrea să ne dovedească că e foarte ironică: Germania a rămas principalul simbol al echilibrului și toleranței în Europa.
Doi urși panda, mutați de la o grădină zoologică din SUA la o grădină zoologică din China, par să aibă probleme cu diferențele lingvistice. Probabil și cu regimul alimentar. De la McDonald’s au fost nevoiți să treacă brusc la cîini și orez.
Burger-ul de nutrie a devenit, brusc, foarte popular în rîndul hipsterilor bărboși din Moscova. La prima vedere poate să pară ciudat de ce-ai vrea să mănînci un burger blănos, dar nu uitați că-n Rusia e foarte frig, deci urmează, cel mai probabil, să se lanseze moda burger-ului de Angora și de tigru siberian.