Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Concert de cătușe la două mîini

La cît cașcaval foșnitor au strecurat unii pe sub nasul serviciilor secrete în ultimii ani fără ca nimeni să strănute, mă întreb dacă nu cumva cărturarul Maior a moțăit din patriotism cu fruntea pe tomurile bătrîne, sperînd că, în mandatul său, România va scăpa de stigmatul balcanic de a fi considerată o țară de bacșișuri mici.

Cum în cimitirul Père Lachaise din Paris, pe piatra de mormînt a lui George Enescu nu e scrijelită calitatea sa de mare compozitor și violonist, ci doar cea de Chevalier de la Légion d’Honneur, e de luat în seamă faptul că dulcea Franță s-a simțit datoare, în secolul XXI, să-i înfigă la rever rozeta aceleiași legiuni lui Micky Șpagă, pentru virtutea de a-și preschimba porecla în renume.

Să fi avut atunci junele membru PSD George Maior revelația că numai o șpagă adîncă îți poate aduce un respect tumultuos?

Se zice că – în vreme ce serviciile îi blejnăreau pe jurnaliști și îi pipăiau pe medici și pe profesori la buzunare, punînd la cale flagranturi televizate de doi lei vopsiți cu o substanță fosforescentă –, aflat într-o vizită de lucru tovărășească la SRI, Dorin Cocoș, văzînd pe biroul generalului Coldea o sticluță cu cerneală simpatică de prins guguștiuci, ar fi rîs în hohote, spunîndu-i că Preafericitului Daniel i-ar trebui cinci cazane cu aghiasmă fosforescentă ca să stropească cu trafaletul paraii pe care îi învîrte el într-o zi.

Invidios pe gloria cîrtiței ce-și sapă fericirea-n pămînt, generalul Coldea a intrat în mușuroiul Casei Poporului spre a fi anchetat de cei cărora chiar domnia sa le clatină la ureche cătușele întru adormirea vigilenței.

La un asemenea clinchet sublim, melomanii din Parlament au aplaudat îndelung.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

1 comentariu

  1. #1

    pe cand o s-o mai invitati pe elena la …delicateturi dle dinescu? dupa ce va iesi din inchisoare?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bijuterii argint