Home / Ghidul călătoriilor de iarnă / Ce căuta brazilianu’ la Giurgiu?

Ce căuta brazilianu’ la Giurgiu?

Zoom

Pentru cei mai plimbăreți dintre voi, cel mai probabil, Giurgiu este un oraș urît, în care nu merită să cheltuiești mai mult de 24 de lei, taxa de pod, în drum spre litoralul all-inclusive bulgăresc sau spre resort-ul de schi din Bansko. Și, pe undeva, chiar așa este. Cu singura mențiune, subiectivă de altfel (recunosc, sînt giurgiuveancă), că în România există locuri mult mai urîte decît Giugiu și lipsite total de istorie. Dar orașul are și el avantajele lui: e la doar 63 de kilometri distanță de București, deci merge pentru o evadare în week-end indiferent de anotimp și, la o adică, poți băga coada la pește. Sau măcar să mănînci o porție de oblete prăjit (8 lei suta de grame) pe malul Dunării. Suficiente argumente încît să conving un brazilian de 24 de ani din Sao Paolo că merită o raită.

Felipe are părul creț și blond ca îngerașii bucălați care zboară prin tablourile lui Rubens, studiază filosofia la Geneva și a venit în vacanță în România, hotărît să-și găsească rădăcinile țigănești și moldovenești. A plecat de nebun, cu autostopul, prin Europa de Est și, după patru zile de stat în București, îi găsește pe români foarte mișto. „Cred că asta se datorează sîngelui latin. Noi, ca popoare, ne asemănăm foarte mult. Sîntem la fel de pupăcioși și lipicioși, ospitalieri, chitiți pe distracție“, îmi spune el, în timp ce alimentez într-o benzinărie din Jilava. „Știi, am colegi din alte țări, care au văzut că mă pup cu toată lumea și vor să facă și ei același lucru. Le spun: «Hei, omule, nu vezi că pari foarte gay făcînd asta?». Pur și simplu nu îi prinde.“ Pe la Uzunu văd un indicator către Comana și mi se pare un moment bun s-o fac pe ghidul. Îi spun brazilianului că Mînăstirea Comana a fost ctitorită de Vlad Țepes, cel mai de succes produs al marketingului ro­mânesc, despre care circulă le­gen­da că a fost omorît și decapitat în locul pe care astăzi sătenii îl numesc Fîntîna cu Nuc. Îl citez maimuțărindu-mă pe pinguinul tenor al lui Gellu Naum și menționez că în Comana se află casa memorială a autorului, apoi îi captez atenția de-a binelea spunîndu-i că revista Playboy a pozat cîteva silicoane prin stufărișul din Delta Neajlovului. Recomand locul ca o destinație ideală de vară, pentru un week-end low cost, și trecem la o altă discuție, despre asemănarea dintre limba română și cea portugheză. Mi se confirmă: „De carne de vacă nu se moare de foame“ înseamnă fix același lucru și în portugheză, cu singura diferență că accentul pică puțin altfel. La intrarea în Giurgiu, Felipe se arată interesat de semnificația statuii-femeie, care flutură o coroniță în aer. Cum n-am habar, îi distrag atenția turuind despre obiectivele turistice ale orașului: Liceul „Ion Maiorescu“, o clădire de patrimoniu, fondată acum 142 de ani de către Carol I, care acum se află într-o avansată stare de degradare din lipsa unor fonduri pentru renovare, Turnul Ceasornicului, simbolul orașului construit în secolul XVIII de o garnizoană a Imperiului Otoman, la al cărui parter funcționează bine-mersi o cafenea cu termopane de prost gust, românești (dacă nu ai altă variantă, poți bea o cafea decentă cu 5 lei sau o apă tonică cu 4 lei aici), Ateneul „Nicolae Bălănescu“, construit în 1940, fost monument istoric clasa B, actualmente renovat și colorat în stilul blocurilor din Rahova, ruinele cetății lui Mir­cea cel Bătrîn, printre care și-au pierdut virginitatea, eroic, multe giurgiuvence, resturile Bizețului, primul pod în curbă din Europa, și, finalmente, Gara Fluvială și Căpitănia Portului, un loc important de întîlnire al cocalarilor din Giurgiu cu mașini șmechere înmatriculate în Bulgaria.

Lihniți după atîta istorie, fa­cem un mic popas pe malul Dună­rii, la Restaurantul „Perla“, în fața unui platou pescăresc cu cegă, morun etc. (50 de lei), ne porcim cu oblete prăjit (8 lei/100 grame) și o pastramă de oaie de-ți înnebunește papilele de 23 de lei. Totul umezit binișor cu o sticlă de Fetească Regală de la Jid­vei, pe la vreo 30 de lei. Afară, un șobolan de naționalitate ne­cunoscută înfruntă vîntul puternic și dă tîrcoale unui vas acostat la mal. Felipe se declară încîntat de peisaj și îmi spune ușor amuzat: „Cînd o să mă întorc la Geneva, or să mă invidieze colegii pentru călătoria asta. Or să mă întrebe: «Vai, ce frumos, dar ce ai vizitat în România? București, Cluj, Iași, Timișoara, castelul lui Dracula?». Iar eu o să le spun: «Nu, am vizitat Giurgiu, un oraș de care n-a auzit nimeni».“

Happy-end: La ora la care scriu acest text, cu siguranță Giurgiu a devenit un oraș cunoscut în afara țării, dar mai ales în SUA. Au lucrat din plin la promovarea lui membrii Clanului Butoane, niște buni strategi care au realizat că, nefiind în Grădina Carpaților, Giurgiu nu o să beneficieze de awareness.

(125 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.