Home / Actual / Ce poți găsi la munte

Ce poți găsi la munte

Zoom

Îi înțeleg pe cei care se duc la munte în concediu, dar nu mă dau în vînt după drumețiile montane. Cît despre alpinism, mă ia amețeala și cînd îi văd pe cei care spală blocurile cu pereți de sticlă, atîrnați de frînghii. Îmi plac în schimb poveștile romantice cu expediții montane. Nu și cartea lui Hogaș, Pe drumuri de munte, care mi s-a părut plictisitoare la culme. Romanul acestui italian, Paolo Cognetti, despre viața la munte și turismul montan al orășenilor, mi-a adus aminte de reacțiile mele din copilărie, cînd mi se înfundau urechile din cauza altitudinii și mi se făcea rău dacă mă uitam la prăpăstiile de pe marginea cărărilor*. Nici Pietro al lui nu e mai dotat în copilărie pentru expediții montane, dar își însoțește tatăl cu acea mîndrie a băieților fericiți că adulții îi iau în serios.

Nu afli întîmplări extraordinare din acest roman. Un copil de la oraș descoperă prietenia, munții și pe locuitorii lor, iar mai tîrziu plăcerea călătoriilor în necunoscut, pe cărări neexplorate. Însă tot ce petrece aici are ceva special, cu care Cognatti te cucerește.  Povestea e simplă și, mai ales, n-are acele lungi descrieri de natură care mă fac să mă uit la ceas cînd dau de ele.Pietro relatează fără să intre în amănunteaventurile prin care trece alături de ciudatul său tată și de un mic cioban de la munte, cu care se împrietenește mai mult împins de la spatedecît de comunicativ ce e.

Se simteîncă din primele pagini dinCei opt munțică autorul l-a citit pe Hemingway cu creionul în mînă. De la el pare să fi deprins italianul răbdarea de a amîna să spună ce știe despre personaje, servindu-ți cu picătura detalii despre ele, în timp ce-ți stîrnește curiozitatea asupra secretelor lor.Și tot de la Hemingway i se trage limbajul eliptic, cu fraze scurte, lipsite de înflorituri, dar cît se poate de sugestive.La fel stau lucrurile și cu dialogurile din carte, cu replici din cîteva cuvinte, „ca în viață”, deși în viață ne place să pălăvrăgim și facem asta fără să ne pese dacă-i plictisim pe cei din jur.

Romanul ne duce în lumea satelor de munte italienești ale anilor optzeci,din care locuitorii tineri au plecat la oraș, abandonîndu-și casele, și de unde mulți dintre cei rămași nu știu cum să scape mai repede. Invazia turiștilor și moda caselor de vacanță de la poalele munților vin mai tîrziu, transformîndu-i pe localnici din ciobani producători de brînză în proprietari de pensiuni sau în angajați ai cîrciumilor și magazinelor locale. Cine se încăpățînează să ducă mai departe tradițiile locale, ca prietenul lui Pietro, ciobanul care a învățat meseria de zidar, însă renunță la ea, fiindcă vrea să fie „muntean”, o face pe riscul său și se leagă la cap fără să-l doară. Naratorul în schimb, chiar dacă își face o casă în coasta muntelui pe care s-a tot urcat în copilărie, își vede de treburile lui de meseriaș al călătoriilor care-l duc în Nepal, unde află de la un șerpaș povestea celor opt munți.

Apar în carte, pe ici, pe colo, accente ecologiste, dar nu din categoria celor ritos-sîcîitoare, ci venite din partea cuiva pentru care munții au pătruns cumva în ființa sa, încît simte nevoia să-i apere, ca și cum ar fi vorba despre sine însuși. Presupun că pentru amatorii de drumeții montane și pentru alpiniști romanul lui Cognetti are un farmec suplimentar, pe care nu pot decît să-l bănuiesc. M-au impresionat însă poezia de o aspră simplitate a cărții și forța expresivă a acestei povești despre oamenii munților și despre nostalgiile lor secrete.

*Paolo Cognetti, Cei opt munți, traducerea de Cerasela Barbone, Editura Polirom, 2017

(1296 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.