Home / Șut şi ţară / Ce-i Real ca valul trece

Ce-i Real ca valul trece

Zoom

La fel ca atîția țărani din satul global, ne uitarăm și noi la clasicul Real-Barcelona (2-3), un regal, ca de obicei. Nu vom intra în finețurile tehnico-tactico-strategice ale partidei din El Clasico, s-au tot disecat. Sîntem mulțumiți că, momentan, se face un pic de dreptate. Muie, Realule, care ni i-ai furat ca-n codru pe băieții de la Bayern cu brigada de bandiți maghiari conduși de reputatul tîlhar Viktor Kassai!

După meci, am căzut pe întrebări. Ne-am ridicat rapid de pe gazon, ne-am potrivit jambierele și am centrat la cap problema: de ce? De ce trepidăm la Real-Barça, ținem cu Bayern și cu Liverpool, dar ne pasă prea puțin de Craiova, mai ales de cînd Chimia Rm. Vîlcea nu mai există? De ce ‘jde mii, sute de mii d’alde noi consideră că fericirea (fotbalului) e în altă parte? Grea întrebare.

Ne holbăm la meciurile cu tribune arhipline, tăticule, ca la filmele SF. Și (prea) ne-am deprins să ne văităm că, la ei, în campionatele “civilizate”, vine lumea la meci, iar la noi – mai din părți. Sînt mai buni, indiscutabil. Spectacolul din La Primera (că d-aici pornirăm) e mult peste ăla din Liga 1. Da’ noi, noi ce facem ca să reducem decalajele? Am obosit să tot repetăm, de parc-am fi nebuni, monomaniaci: Educație – Sănătate – Infrastructură. Toată lumea e de acord. Ei bine, tot nu ne iese.

Avem deja multe școli de fotbal (unele se dau academii), dar bieții copii nu știu să dea o pasă ori să facă o deposedare, fiindcă rămîn acolo doar cu o șpagă dată de părinți la domnu’ antrenor. Avem medici sportivi și nutriționiști remarcabili, da’ preferă să lucreze oriunde altundeva (de regulă, în alte țări) decît să stea după hachițele unor mahări capricioși. Avem echipe fără stadion propriu, dar mai ales stadioane frumoase fără echipă cît de cît performantă – Turnu Severin ar fi cel mai elocvent exemplu, însă putem pomeni și Cluj Arena, Piatra Neamț sau Ploiești. Avem echipe fără stadion și stadioane fără echipă. Atunci de ce, moșule, s-ar îmbulzi lumea la meci? Facem ce (nu) facem, dregem cum (nu) dregem și ne tot învîrtim în cercul ăsta vicios, în loc să-l facem virtuos. Ar fi relativ simplu de rezolvat problema cu cvadratura acestui cerc dacă guvernanții de la FRF & LPF ar mai uita de propriile interese și ar lucra (măcar puțin) întru binele țărișoarei, adicătelea și pentru noi, microbiștii de pe margine. Da’ nu se poate, știm.

Băi, parc-ar fi un complot, o manipulare, un blestem. Ăștia vor să ne alunge din țară, să ținem cu echipe străine, să ne uităm doar la Real-Barcelona. Asta s-o creadă ei. Sîntem cu ochii pe ei, rezistăm! Suporteri din toată țara, uniți-vă!

Apropo, dintre Ronaldo și Messi, îl preferăm pe Messi. E mai de-al nostru. Țăran.

(300 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Felicitari pentru articol! Nu obisnuiesc sa scriu comentarii, insa acest articol mi se potriveste perfect. Iti dau perfecta dreptate in ceea ce priveste interesul romanilor fata de fotbalul autohton cu mentiunea ca nu a crescut neaparat interesul pentru fotbalul strain ci a scazut interesul pentru cel intern. Sunt fan Bayern Munchen din 1998, tin si cu Liverpool din 2005 de la finala de la Istanbul, si imi pasa prea putin de Universitatea Craiova unde am fost prima data pe Stadion. Mi-as dori sa merg din nou la stadion, sa fie plin cu 38.000 de oameni ca alta data. Exista in articol si un lucru cu care nu prea sunt de acord. Asta si pentru ca termenul „taran” poate avea diverse conotatii. Nu sunt sigur care dintre cei 2 (Messi Ronaldo) este mai „taran” 🙂

  2. Bai, nici Facultatea de Economie nu mai e ce-a fost!

  3. hmmm…muie real???dar de barca…cum a scos PSG-ul…nu mai zici nimic…????si la fotbalul de la noi sa va uitati voi…taranilor…se joaca numai prin cluburi…”dalea”mari ca la lautari…

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.