Home / Scriitori / Cheia lui Iosif Sava

Cheia lui Iosif Sava

Zoom

În anii ’90, la Seratele muzicale ale lui Iosif Sava se uita mai toată lumea. Amfitrionul avea o oralitate calmă și melodioasă și o voce cu intonații profunde,  cu care te aducea în fața televizorului, chiar dacă erai în altă încăpere. El făcea, de fapt, spectacolul emisiunii, cu uimirile lui bine jucate și cu elogiile convingătoare cu care știa să dezlege limba invitaților săi. Se pricepea la oameni, dar înainte de Serată avea grijă să afle o mulțime de amănunte despre cel sau cei pe care îi aducea în studio. Cum memoria îl ajuta foarte bine, n-avea nevoie să stea cu ochii în hîrtiile documentării sale decît atunci cînd dădea cîte un citat din părerile altcuiva despre invitații săi. Te convingea fără efort că persoana cu care stătea de vorbă nu era fitecine – și chiar așa stăteau lucrurile. Iar în privința tonului său bucuros că stă de de vorbă cu cineva, asta îi venea din felul lui de a fi, cu care-i contamina treptat și pe invitați. Iosif Sava era un om de centru-stînga, dar nu din categoria celor sîcîitori. Știa să-și asculte invitații, fără să le taie macaroana, chiar dacă nu era de acord cu ei.

A fost leul culturii de la TVR, instituție în care și-a făcut mulți dușmani. Îl dușmăneau mediocritățile, pentru succesul Seratelor sale, îl dușmăneau și unii de la „tehnic” pentru rigoarea lui, și-l lucrau și unii de la Cultură, dornici să-i ia locul, așa că atunci cînd a ajuns la vîrsta pensionării, a fost trimis la plimbare. L-a angajat imediat PRO TV-ul, oferindu-i un statut de vedetă pe care nu-l avusese la televiziunea publică.

L-am întîlnit de multe ori prin București și prin provincie, unde mergea cu o plăcere de misionar al artei. Nu știu cu cît era plătit pentru aparițiile lui pe la case de cultură din orașe mai mari sau mai mici din țară, însă Iosif Sava își respecta publicul, indiferent unde îl întîlnea. În haina lui cu buzunare lărgite din cauza cărților existau întotdeauna un diapazon și o cheie de acordor, cu care făcea minuni din piane cu coadă care sunau ridicol și cu pianine din care săreau șoarecii dacă le încercai clapele.

Iosif Sava mînuia cheia aceea cu o delicatețe de ceasornicar și cu o precizie de mare chirurg, încît cînd umbla în burta pianelor și a pianinelor la care urma să cînte nu rupea nici măcar o singură coardă, accident care li se mai întîmplă acordorilor profesioniști. Apoi maestrul diagnostica instrumentul, explicîndu-le profanilor că un pian vechi nu îmbătrînește frumos ca o vioară, ci se hodorogește puțin cîte puțin, dar iremediabil. Spunea asta cu o tristețe de chirurg onest care îi anunță pe aparținătorii bolnavului că pacientul său n-o mai duce mult, dacă face eforturi, în ciuda operației reușite. Așa că directorul unei case de cultură din provincie, mi-a povestit Iosif Sava, a pus sigiliu pe pian după spectacol, ca să nu-i mai bată în clape toți neaveniții. Maestrul clavecinului a încercat să-l convingă pe director că un pian, și dacă e „necîntat”, tot trebuie acordat înainte de a fi pus din nou la muncă. La care directorul i-a răspuns că, pînă la următorul eveniment artistic, la casa lui de cultură n-o să se dezacordeze pianul bibilit de domnul Sava.

 

(1306 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Doar atat: va multumesc!

  2. Superb articol.
    A fost un model de om de cultură, ne-a ridicat tuturor apetitul pentru muzica clasică.

  3. Dumnezeu sa il aseze in randul celor drepti ! Imi este dor de dumneavoastra MAESTRE !

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.