Chestii mai puțin cunoscute despre iderii PSD (2)
1) Lui Mircea Geoană îi place să se laude că, în ani de câine, a fost președinte aproape o săptămână.
2) Mircea Geoană și-a ales singur porecla Prostănacul, pentru că-l punea într-o lumină bună față de cum e el de fapt.
3) Geoană a crezut sincer că poate reforma partidul, astfel încât liderul PSD să nu mai fie automat hoțul din expresia ”S-a întâlnit hoțul cu prostul”.
4) Geoană a mărturisit, apropo de alegerile din 2009, că i-ar fi plăcut să fie el cel care lovește un copil, iar Băsescu persoana care merge-n vizită la Vântu. ”Dar niciodată nu-i prea târziu”, a continuat Geoană. ”Aduceți-mi repede un copil!”
5) Victor Ponta poartă mereu un ceas la el astfel încât, atunci când o persoană îl întreabă cât e ceasul și el vrea s-o mintă, să nu-i spună din întâmplare chiar adevărul.
6) Victor Ponta era un copil atât de antipatic încât avea nota scăzută la purtare fără nici un motiv.
7) Victor Ponta e singurul politician român care ar adopta chiar orice program politic, inclusiv unul care-l insultă personal și e construit în jurul unei invective cu tentă sexuală care-l privește exclusiv pe el.
8) În ciuda aparențelor, Ponta e un om cu principii. De fapt, are atât de multe principii încât multe se contrazic între ele, iar unul dintre principii spune explicit că nu e bine să nu ai nici un fel de principiu, dacă nu-ți iese și ție măcar de-o cafea.
9) Victor Ponta e singurul politician român care a reușit să enerveze oameni de toate rasele, religiile și orientările sexuale, unindu-i într-un dispreț comun care ar putea reprezenta următoarea treaptă a evoluției noastre, ca specie.
10) În anul 2013 a apărut prima înjurătură la adresa lui Ponta în limba esperanto.
11) Ponta a citit o carte inspirațională despre cum niciodată nu trebuie să spui niciodată, însă cartea avea o notă de subsol unde se preciza că sfatul ăsta nu i se aplică și lui.
12) Cea mai veche glumă pe care-a cunoscut-o civilizația umană datează din anul 6780 î.Hr. și Ponta continuă s-o spună și-n zilele noastre, trezindu-se cu ochiul vânăt în repetate rânduri din cauza ei.
Dar Dragnea? Nimic despre Dragnea, obsesia generala din ziua de azi? Aaaa, sunteți plătiți de pesedisti, îmi iau like-ul înapoi. Va citesc de 50 de ani, dar așa nu se mai poate. Dragneaaaaaaa! 🙂