Home / Futezătorul / Chiar n-are rost să-l mai deranjăm pe Iliescu

Chiar n-are rost să-l mai deranjăm pe Iliescu

Zoom

Nu mai există glume cu Ion Iliescu. Toate au fost făcute. Am rîs cu toții forțat la toate și am strîns din dinți la sfîrșit, știiind clar că, oricît am rîde, tot noi sîntem fraierii, nu el. Iliescu a reușit să înfrîngă pînă și glumele. E mai longeviv decît imaginația poporului român.

Acum cîțiva ani eram pregătit să sărbătoresc moartea lui. Aveam și bani puși deoparte, special pentru ziua magică în care sinistrul personaj crapă. Să cumpăr baxuri de șampanie și să le dau gratis, la Universitate. Să ne bucurăm cu toții. Dar Iliescu a reușit să trăiască chiar și mai mult decît dorința mea de a-l vedea mort sau la pușcărie.

Pentru că nu mai are rost, Iliescu a cîștigat. S-a pișat pe speranțele și pe viitorul puținilor oameni care nu erau complet bătuți în cap la începutul anilor ’90, iar ramificațiile faptelor lui s-au întins pe 25 de ani. N-ai cum să mai repari ce a făcut ăsta. N-ai cum nici măcar să cuantifici ce a făcut. A deturnat revoluția și a avut grijă ca puterea să ajungă tot la gașca lui de comuniști siniștri, după eveniment. Apoi a adus minerii să-i calce pe cap pe toți cei care aveau destul creier încît să își dea seama că asta s-a întîmplat și destul curaj încît să nu accepte așa ceva. Dar ce dracu’ înseamnă asta pentru noi?

Te duci într-o țară decentă și te gîndești: „Așa puteam să fim și noi, dacă nu erau alde Iliescu”. Dar cum poți să măsori asta? Să stabilești cu cît am fi fost noi acum mai civilizați dacă javra aia nu s-ar fi folosit de cei mai proști dintre noi ca să paseze țara celor mai jigodii dintre noi? E singura realitate pe care o cunoaștem. Nu ai cum să îți dai seama cît de bine ar fi fost dacă mergeam 25 de ani în altă direcție, să le compari pe amîndouă și să-l condamni pe criminal în funcție de asta, pentru fiecare om în parte căruia i-a furat viitorul. Un viitor care deja s-a transformat de mult într-un trecut sumbru.

Ce a făcut Iliescu e enorm. E imposibil să-l pedepsești pe moșul aflat la ultima bășină pentru tot ce a făcut. Și dacă îi bați cuie în ouă în fiecare zi pe care o mai are de trăit, tot e o pedeapsă nesemnificativ de mică, comparativ cu fapta. Și, oricum, odiosul deja și-a terminat programul artistic. Nu e ca și cum, dacă l-ai băga după gratii, l-ai opri din a face mai mult rău. El a cîștigat, noi am pierdut. Nu ai cum să repari asta. Nu ai cum să pedepsești asta. Tot ce reușesc să facă ăștia, cu dezgroparea faptelor, e să ne aducă aminte iarăși cît de tare ne-a tras-o moșul. Și nu e ca și cum am învăța ceva din amintiri. Românul nu învață nimic din trecut, prin natura lui. Proștii or să zică în continuare „Da’ ce aveți cu domnu’ Iliescu? A fost un om bun!” și noi, restul, o să ne ofticăm iar. N-are rost.

(307 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Cred ca creditezi prea mult, Iliescu a facut Iliescu a dres …Iliescu a fost doar o fatza si a dansat pe o melodie pe care numai el o auzea nu cred ca el a fost de vina pentru toate astea ci „baietii”

  2. @lucian: Pai si pe baieti cine i-a propulsat? Sau, ma rog, nu i-am impiedicat?

  3. Tipic si traditional romanesc; sa dai vina pe altcineva pentru prostia ta si alegerile tale gresite. Civilizatia ridicata si viitorul frumos al copiilor nostri nu se poate face cu un conducator potrivit, pentru ca nu exista conducatori potriviti pentru ceva anume. Conducatori potriviti au existat in istorie si nu au schimbat nimic in bine. Lucrurile sunt mult mai simple de atat: exista oameni care vand si oameni care cumpara. Daca noi nu am fi cumparat cacaturi timp de 25 de ani el nu ar fi ramas nimic altceva decat doar un cetatean participant. Vanzatorul nu poate vinde ceva daca nu exista cumparatori pt acel ceva. Pentru astia 25 de ani care ar fi putut fi mai buni noi suntem de vina, noi toti romanii nu doar unii dintre noi. Daca in locul lui ar fi fost un conducator bun romanii l-ar fi dat jos si ar fi pus unul ca el in locul lui. Daca noi romanii am fi fost niste oamenii inteligenti si extraordinari cum pretindem ca suntem unul ca el nu avea de unde sa apara.

  4. De ce doar el? Cu el a fost un grup care a preluat puterea și au făcut asta. Iar ăștia sunt bine merci mai tineri și nu ii întreabă nimeni de sănătate. Ba mai mult migrează de la un partid la altul și urla la PSD ca sunt comuniști. Dar dacă ii scuturi bine toți sunt din sistemul anterior sau au legături cu el, fie în PCR fie la securitate fie în aparatul administrativ anterior. Iar acum își promovează și trimit progeniturile în parlament. Pe ăștia nu ii întreabă nimeni de sănătate nu ii acuza nimeni de nimic ii lasă să își vadă de treaba și sa ne bage mai adânc în rahat. De ce nu ii trimitem pe toți la groapa de gunoi a istoriei cum au pățit țărăniștii în 2000? Nu ma refer la adevărații țărăniști ci la membrii PNTCD.

  5. Lasă, ca mai bine mai târziu decât niciodată.
    Și n-ar fi singurul în discuție; ce, Magureanu, Roman, Voican Voiculescu și toate scârbele din poliție / miliție, ce au?
    Nenorociții ăștia tremurau de punctul 8 de la Timișoara care ar fi curățat politica de securiști și nomenclaturiști;
    așa… uite-i și azi printre noi și vezi ce le poate capul.

  6. Degeaba incercati acum marea cu degetul.Stiti cand eu vă promiteam marea cu sarea? Bun, acum v-ati ales doar cu sarea.Ca e multă în mare.

  7. Trist.Adevarat.Romanesc.Peren.
    „NU DE MOARTE-MI ESTE FRICA ,CI DE VESNICIA EI”

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.