Home / Minireportaj / Cine mai rezistă?  

Cine mai rezistă?  

Zoom

Trec des pe lângă duba de la #rezist. E duba aia albă, parcată mereu în Piața Victoriei, la doi pași de protest. A cui e? Ce-i pe dinăuntru? Care-i faza cu ea? Că de pe-afară nu se înțelege prea mare lucru. E un panou galben cu #rezist în geam și-un tricolor. În rest, liniște mormântală.

Deunăzi, trec iar p-acolo și ginesc ușa deschisă. Zic: taci, că i-am prins pe rezistenți. Ce sorosisme s-or fi împuiat prin năuntru? Șansă unică să văd cu ochii mei ce aparatură și tehnologie au băieții. Ce monitoare, lasere și proiectoare are mișcarea absolut spontană #rezist.

Când mă uit înăuntru, ce să vezi? Un nene cu barbă, un Robinson Crusoe al zilelor noastre, netuns și nespălat, într-un maieu Bucur, leșinat de căldură, cu limba scoasă ca un labrador și tolănit în silă pe-o saltea, pe podeaua dubei. În jur, tehnologie – canci. Niște perne, niște ciorapi, pungi goale de pui fripți de la Mega, rupte-n gură, cu nițică grăsime rămasă pe fund, mucuri de țigară stinse în pet-uri de cola și doze de bere, zdrumicate toate prin colțuri de vehicul. Și nimeni nu le-adună.

Oare asta-i tot ce-și mai permite Soros – un bărbos atât de simplu? Să fi intrat în faliment după spectacolele artistice de astă-iarnă și-acum e pe subțireanu? Pe ieftenache? Pe PR și vorbă bună? Sau poate nu. Poate bărbosu’ n-are nici în clin cu Soros și rezistă doar pe barba lui.

Imprudent, mă dau și mai aproape de ușă. Abia atunci mă lovește esența mișcării de rezistență, anume elementul olfactiv al desfrâului hippiot dinăuntrul dubei. Ca un val. Ca un tsunami. Armă chimică. De distrugere în masă. Hoitus interruptus. Și omu’ ăla stă acolo, zi de zi, noapte de noapte.

Și-atunci m-am liniștit. Cu sau fără Soros, revoluția va rezista în continuare. N-are PSD-ul nici un guvern mai împuțit decât la ce rezistă omu’ ăla.

(49 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.