Home / Reportaj / Clasa mijlocie merge-n paradis pe drumuri pline de gropi

Clasa mijlocie merge-n paradis pe drumuri pline de gropi

Zoom

Acum vreo 13 ani m-am nimerit, în drum spre o filmare, la o altă filmare a unor colegi din agenție. N-aveam eu treabă, dar directorul de creație cu care plecam spre mare voia, pe de-o parte, să supravegheze munca echipei pentru un client proaspăt câștigat, iar pe de altă parte să le facă în ciudă celor care urmau să stea până-n week-end în București, în timp ce noi eram privilegiații care filmau pe plaja de la Mamaia, încercând să părem fericiți și extrem de veseli, ca în iulie, în apa și pe nisipul reci de început de mai.

Filmarea asta, a ghinioniștilor, se petrecea “în locație”, într-o casă dintr-unul din noile cartiere rezidențiale din Sectorul Agricol Ilfov, proaspăt devenit județ de periferie al Bucureștiului. Casele, de tipul “bloc pe orizontală”, cu olecuță de peluză, un loc de parcare strâmt, în fața ușii, și foarte puțină curte în spate, cât să încapă două șezlonguri și un grătar de mici dimensiuni, costau cât două apartamente la bloc în cartierul Titan. Dar două apartamente la bloc nu sunt semn de bunăstare, pe când o casă pe care nu poți să ți-o permiți, lângă bălegarul muflonilor de la Zoo Băneasa, îți permite să-ți arăți pe deplin noul statut social, acela de membru al clasei mijlocii. Cei care închiriaseră casa pentru filmare nu erau niște nevoiași, în sensul dickensian al cuvântului. Dar, oricum , cei 3-400 de euro pe care îi primeau pentru o zi de filmare le erau absolut necesari pentru a-și plăti rata din luna respectivă. Ambii erau tineri corporatiști care se întinseseră mai mult decât le era plapuma, dar le era greu să admită asta. Oamenii de succes au demnitatea lor.

N-am stat mult la filmarea cu pricina, căci însoritele plaje ne așteptau cu temperaturi de maximum 15 grade. Dar am stat suficient cât să vedem că un mașinist ostenit și cam durduliu s-a sprijinit puțin cam brutal de unul dintre pereții bucătăriei. Am crezut că se filmează, de fapt, scene din Harry Potter. Fiindcă mâna mașinistului a dispărut în peretele bucătăriei și a apărut, ca prin magie, în bucătăria vecinilor, și ei membri de frunte ai clasei mijlocii. Am constatat că advertising-ul românesc e pe mâini bune, deci am fugit repede de la fața locului. Clasa mijlocie nu era la fel de fericită să constate că nu e construită pe baze solide.

Pe vremea aceea,

cartierele erau încă moțul de la rahat. Lumea voia să scape de aglomerația orașului, de zgomotul cartierelor dormitor, să se bucure de aer, verdeață, liniște.

Din pliantele de atunci, ca și din pliantele de acum, zâmbeau și zâmbesc fraierului imagini rupte din visul american. Doar că ceea ce în SUA e o locuință de oameni cu venituri modeste, făcută din lemn și carton, fără pretenții și, uneori, fără fundație, în România era și este vândut drept locuință de lux la prețuri acceptabile. Întrebați-i pe mulți dintre beneficiarii nefericiți ai legii dării în plată ce părere au despre pliantele care le-au amanetat viitorul.

Cu timpul, cartierele rezidențiale s-au înmulțit și s-au diversificat. În loc să se mute în blocuri pe orizontală, clasa mijlocie a ales să se mute în blocuri cu zece etaje, dar amplasate la țară. Adevărul e că de ce n-ai face-o? E clar mai avantajos să stai la etajul nouă, dar dincolo de centura ocolitoare a Bucureștiului, la 30 de minute de cel mai apropiat magazin alimentar, la o oră de cea mai apropiată grădiniță sau școală de stat. Străzile între blocuri sunt liniștite și pline de mașini care nu se mișcă, față de străzile din oraș, care sunt liniștite, dar pline de mașini care nu se mișcă. Până la cea mai apropiată stație de transport în comun faci 45 de minute pe jos, deci e exclus să te deranjeze zgomotul autobuzelor sau al tramvaielor. Ai o piscină între blocuri care e la fel de plină ca un ștrand din Titan. Numai că la ștrandul din Titan ai disconfortul de a întâlni fețe noi zilnic, în timp ce la piscina din cartierul rezidențial vezi numai fețe și burți familiare. Dacă vecinul de palier din cartierul rezidențial ascultă manele, măcar ai satisfacția că o face un om care-și permite rata de 400 de euro pe lună. E clar că e mult mai bine în cartierul rezidențial decât în Drumul Taberei. Unde mai pui că scapi și de taximetriști. Fie pentru că te costă un drum până acasă cât leafa pe două zile, fie pentru că nici măcar taximetriștii nu vor să se deplaseze atât pentru un bacșiș de nimic. Win-win.

Atunci când se mută

din blocul mizer bucureștean în blocul nou din județul Ilfov, locatarii sunt, în general, tineri ori proaspăt căsătoriți, ori în curs de căsătorire. Câștigă 5-600 de euro pe lună, fiecare, dar au perspective de creșteri salariale rapide, pentru că așa scria în pliantul de la HR. În doi-trei ani, pliantul de la HR se dovedește că era rupt dintr-un volum cu povești nemuritoare. Între timp, familia a crescut, prin apariția unui minor care are nevoie de creșă/grădiniță/școală. Familia crește, copilul crește, nevoile cresc, cursul valutei în care te-ai împrumutat crește. Salariul nu și nu.

O altă poveste nemuritoare se dovedește a fi fost, între timp, pliantul dezvoltatorului imobiliar. Acolo scria clar (clar, dar cu steluță la final) că în foarte scurt timp se vor construi și drumuri astfaltate, de câte două benzi pe sens, care vor face legătura dintre cartierul rezidențial și orașul infect, dar în care se află locurile de muncă, grădinițele și școlile accesibile. Anii trec, dar drumurile alea nu apar. Pentru că dezvoltatorul a uitat să spună că nu el construiește drumul și că nici măcar nu este proprietarul terenului. Iar terenul devine prea scump, autoritățile locale nu vor și nici nu au voie să bage bani în buzunarul unui investitor privat, iar fericirea din paradisul rezidențial devine, încet-încet, un coșmar.

Periodic aflăm

din presă (cei care n-avem prieteni direct afectați) că vreun cartier rezidențial are legătură cu civilizația doar printr-un drum de pământ cu o singură bandă pentru ambele sensuri. Celălalt drum a fost închis, pentru că proprietarul terenului a primit o ofertă pe care nu a vrut să o refuze de la un alt dezvoltator imobiliar, care va construi acolo un nou cartier cu blocuri de Militari, dar mai noi și amplasate în câmp. Locatarii din clasa mijlocie nu-și permit costul grădiniței din cartierul rezidențial, căci nu le mai rămân bani de rate la casă și nici de ratele pentru cele două mașini ale familiei, absolut necesare în condițiile în care transportul în comun e ca și inexistent. Autoritățile locale nu au banii PMB pentru drumuri și transport în comun, pentru că onor clasa mijlocie plătește taxe la nivelul comunei în care locuiește, nu la nivelul metropolei în care lucrează. Cel puțin unul dintre membrii familiei duce o viață dublă. Trăiește în Ștefănești, dar are domiciliul fictiv în București, pentru a-și putea înscrie copilul la școală. Mașina a rămas cu numere de București, pentru că, altfel, ar râde colegii corporatiști de ei. Serile în oraș cu prietenii s-au rărit spre dispariție totală. E greu să te întorci seara acasă din oraș dacă ai ieșit la bere, pentru că n-ai cu ce. Dar, măcar, bei un pahar de Aperol Șpritz pe balconul tău de doi metri pătrați, admirând priveliștea pârloagei pline de gunoi de la înălțimea serenă a etajului superior. Bine că nu plouă, măcar, pentru că acoperișul, terminat acum doi ani, nu e chiar impermeabil.

E mișto.

Stai la bloc și, în același timp, la țară. Ceaușescu a fost un dobitoc lipsit de contribuția unui bun departament de marketing și vânzări. Dacă ar fi știut să pitchuiască sistematizarea satelor și blocurile din câmp, fără facilități, mai rezista la putere încă zece ani.

(939 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Genial!

  2. Intr-o seara o lecuta de frustrare il impinse pe autor spre biroul sau inghesuit in camara unui apartament dintr-un bloc ceausist 🤣

    • Autorul locuiește la casă, cu olecuță de curte personală, în centrul orașului. Are în curte câțiva pomi fructiferi, o bucată de gazon și alte chestii care îl fac incapabil să fie invidios pe locatarii din județul Ilfov care pozează în bucureșteni. Sorry.

  3. si daca ar fi fost cazul sa stea intr-un apartament dintr-un bloc comunist – ceea ce aparent nu este- frustrarea ar fi venit din ce? din faptul ca are tramvaiul sau troleul la 5 minute de mers pe jos? ca are magazin nonstop la 2 strazi distanta? ca poate sa isi trimita copii la scoala pe jos fara sa supraaglomereze orasul inutil? sau ca sigur nu ii pica blocul la cutremur ca a facut dezvoltatorul o economie mica pe ici pe colo la structura de rezistenta? sau, si cel mai important ca nu isi mananca 2 daca nu 3 ore din zi stand in masina asteptand sa plece de/ajunga acasa?

  4. Cu Harry Potter mi-a fost usor, “H.P. si Piatra Filosofului”, din 2001. Dar la cartier e cam greu sa-l dibuiesc. E clar ca nu-i nici Greenfield (2007), cu problemele de drum, nici Cosmopolis (2006), la care e pusa poza din articol si care se afla in Stefanesti. Asadar, la care cartier de “acum vreo 13 ani” se face referire in articol? Mi-l poti spune, te rog?

    • Articolul nu este despre un singur cartier rezidențial, ci despre multe. Unele numindu-se cartiere abuziv.
      La începutul textului este vorba despre una dintre primele investiții de gen, cu case lipite una de alta și așa mai departe. Nu-mi mia amintesc numele, e în pipera, vis-a-vis de drumul care duce spre zoo.

  5. 😂

    Exact d’asta yo ma dusei mai departe in PV…

    Te invit la mine, intr-un week-end sa te convingi, man…

  6. Conteaza unde sta omul? Fie ca se muta din Bucuresti in Ilfov sau de la Tulcea in Bucuresti, poate ar trebui sa militam cu totii pentru park and ride la centura, legaturi cu metrou si tren, etc. Fiecare sta unde isi permite, cu compromisurile si valorile de rigoare. Unii fug din Bucuresti de frica poluarii, altii de preturi, etc. Infrastructura sa avem, mai putine angoase si poate mai mult research inainte sa avansam cifre apropos de venituri de middle class. FYI – salariul mediu net in Bucuresti e cca 3200 RON, la un venit mediu de cca 6400 RON pe familie, nimeni nu isi suge de sub unghii ca sa plateasca o rata de 400 EUR.

  7. Ce viziune critica, trista si greoaie asupra unui loc care mi-a adus atat de multa liniste in ultimii trei ani!..
    Nu sunt nici corporatist, ba chiar actor si parcurg zilnic “lungul” drum pana la teatrul din centru, fara a fi vreo corvoada, n-am locuit in Titan, ba chiar in Baneasa, vreo 24 de ani din 29 si stiu sigur ca n-as da pacea de aici pe aproape niciunul dintre cartierele bucurestene, cu atat mai putin pe centru. Nici bucuria copilului care zburda liber si fericit, nici aerul asta respirabil, nici serile petrecute pe terasa, in gradina. Cand ma voi muta, va fi ori pe malul oceanului :), ori cu inca 15 km mai departe de orasul asta obositor si sufocant, in care trebuie sa ma desfasor, pentru ca n-am incotro, deocamdata.
    Da, poate sunt cativa lei in plus pe benzina si vreo juma’ de ora in plus pe drum, dar cand ajung acasa, simt ceva ce Bucurestiul nu mi-a oferit niciodata.
    Aceasta este optica unei locuitoare din Cosmo. 🙂 In rest, totul tine de perceptie si prioritati. 😉

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.