Home / Media / Coaliția pentru Neridicarea Pietrei

Coaliția pentru Neridicarea Pietrei

Zoom

La începutul anilor ’90, secolul XX, dosarele turnătorilor și ale colaboratorilor de orice fel ai Securității, precum și dosarele ofițerilor acoperiți erau cea mai vehiculată marfă de șantaj la adresa ziariștilor și a membrilor firavului mediu oengistic, aflat în plină căutare a identității proprii. Uneori, Însuși Virgil Măgureanu vizita anumite redacții, încercând să-i convingă pe responsabili că un anume ziarist incomod la adresa-i a fost, pe vremuri, jalnic turnător plătit. Dar Măgureanu avea o imagine atât de proastă, încât dezvăluirile lui, susținute de probe, strâneau râsul, fiind tratate drept plastografii jenante.

Dar au existat oameni care, știindu-se cu musca pe căciulă, știind că au colaborat și că, mai ales, au semnat, își dorea ca aceste informații să rămână ascunse. Ziariști, oengiști și politicieni, ieșiți, toți, din spuma revoluției din 1989, mai curați și mai uscați ca niciodată, vedeau în activitatea lor post 1990 șansa unei reabilitări morale. De aia își doreau mai mult ca orice ca trecutul să le rămână ascuns. Iar pentru a ascunde acel trecut, unii dintre ei au reînnoit, de fapt, pactul cu diavolul pe care-l semnaseră cu Securitatea, cedându-se noii Securități.

Unii n-au acceptat șantajul și, deși nu exista, pe vremea aia, legea accesului la dosarele Securității, au ieșit în spațiul public, și-au recunoscut cedarea, colaboraționismul și s-au supus singuri judecății publicului. Unii au avut parte de înțelegere, alții mai puțin. Cei care, însă, au acceptat șantajul, au jucat, în continuare, același joc murdar în care se implicaseră și înainte de 1989. Au repactizat cu sistemul opresiv, vopsit cu un strat subțire de democrație, sub care, însă, se vedeau în continuare rugina și putregaiul. Cu tot CNSAS-ul, cu toate transferurile de dosare, mai există, încă, și azi, oameni al căror trecut nu a fost încă dezvăluit sau aflat. Sunt oameni care s-au ascuns ani întregi înainte de 1989 și au reușit să se ascundă și în cei peste 26 de ani care au trecut de atunci încoace.

Săptămâna trecută am aflat, toți, că un om cu o imagine altfel bună, respectabilă, un personaj activ civic de ani buni, a fost, de fapt, un jalnic turnător al Securității. Ironia faptului că devoalarea sa a fost făcută de un colaborator de tip nou, care lucrează la ziarul unui răposat ofițer acoperit al Securității a fost sesizată de mai toată lumea și taxată ca atare. Și tocmai acest fapt, cumva, a stat la baza spălării cadavrului civic care, în doar câteva ore, devenise Mircea Kivu.

Sociologul, unul dintre cei mai vizibili specialiști ai domeniului în primii ani de după 1990, a recunoscut și el că a colaborat cu Securitatea. Dar a recunoscut după ce colaborarea a fost făcută publică de către ziarul securistului Adamescu, prin vocea colaboraționistului de tip nou Orcan. Chiar și așa s-au găsit unii care să-l felicite pentru curajul de a recunoaște. Da, nu râdeți: un om care și-a ascuns timp de 27 de ani lașitatea și meschinăria, pactizarea și colaboraționismul, a fost decretat curajos pentru că a avut puterea să recunoască. Și a recunoscut de-abia după ce deja îl cercetase CNSAS, adică atunci când, de fapt, nu mai avea nicio cale de negare plauzibilă.

Cei care nu știu câtă mizerie umană se ascunde într-un dosar la Securitate, câte mizerii au făcut, de-a lungul anilor, toți cei care și-au turnat semenii, prietenii, rudele, sunt foarte dispuși să găsească scuze acolo unde nu există nici măcar o urmă de scuză. Cei care știu nu au aceeași disponibilitate. Pentru că nu pot exista, de fapt, scuze, pentru distrugerea de vieți și, prin extensie, prin distrugerea unei țări întregi, pe care Securitatea și PCR-ul nu ar fi putut-o pune în practică fără colaborarea unora care se temeau că-și pierd un loc de muncă bine plătit sau accesul la un bufet mai bine aprovizionat. Poate mai putem găsi scuze celor care au cedat în închisoare aflându-se, torturați sau amenințați cu distrugerea familiilor. Dar cei aflați în liberate și care au cedat din comoditate și pentru anumite avataje, pașapoarte sau sprijin în carieră nu prea sunt scuzabili. Fără ei, regimul comunisto-securist n-ar fi rezistat atâta cât a rezistat, cu toate consecințele-i dezastruoase pentru un întreg popor.

Oricât de simpatic, un om precum Mircea Kivu se descalifică, de fapt, și mai mult recunoscând de-abia după aproape 27 de ani. Nu poți să nu te întrebi dacă în toată această perioadă colaborarea lui n-a continuat. Dacă mesajele pe care le-a transmis n-au fost, cumva, transmise la cererea altora. Mircea Kivu, de exemplu, a participat la consultările pentru noul cod electoral. La momentul acela, Mircea Kivu a susținut că alegerea primarilor din două tururi e OK, dar că alegerea președinților de consilii județene după același model nu e OK, președinții de consilii județene trebuind să fie aleși indirect, de către consilieri. Poziția e nu numai inconsecventă, dar ea a și însemant un pas înapoi pentru democrație, căci, în loc să păstrăm alegerea directă a președinților de CJ, am revenit la alegerea interemdiată la ordin de partid. Poți acum, pe bună dreptate, să te întrebi dacă această poziție ciudată a lui Mircea Kivu i-a aparținut în totalitate sau a fost rezultatul unei strângeri de ouă cu paginile din dosarul de turnător.

Corul apărătorilor de conjunctură, al celor care găsesc scuze tuturor vinovaților pe care-i simpatizează au, în astfel de momente, o expresie favorită: “Să ridice primul piatra acela care n-a greșit la rândul lui”. OK, e și ăsta un mod de a pune problema. Dar nu vreți să vă și dați la o parte din jurul mormanului cu bolovani? Că oameni care n-au pactizat cu securiștii nici înainte de 1989 și nici după s-or mai găsi.

(964 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.