Home / Istorie / Combinații românești la Paris

Combinații românești la Paris

Zoom

La 18 ianuarie 1919, Parisul trecea de la război la turism. Bistroul, acordeonul și rozé-ul au ieșit din ascunzători, vaporașele de pe Sena au înlocuit canonierele, iar comedia franceză și-a reluat locul pierdut în societate. Marile hoteluri și-au refăcut provizia de șampanie, infirmierele au revenit pe scena cabaretelor. Conferința de Pace putea începe, iar Parisul era gata să-i ofere, în felul său unic, primele sugestii.

România a prins la mustață calendarul negocierilor, fiindcă reușise, cu numai o lună și jumătate înainte, să-și închidă, la Alba Iulia, capitolul „unire” și să se prezinte la Versailles cu o hartă care abia încăpea pe masă. Brătianu intrase în război cu o țară mică și ieșise cu una mare. Chiar dacă noile frontiere veneau la pachet cu o pace rușinoasă, încheiată separat cu Germania la București (Buftea), Brătianu căra o geantă burdușită cu garanții parafate în 1916, de la care aștepta recunoașterea sintezei naționale.

Numai că învingătorii aveau altele pe cap. Cei cinci mari, SUA, Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, coceau planuri de pace diferite, axate pe despăgubiri de război și pe descurajarea totală a Germaniei, pe echilibrul militar între puterile majore și pe reîmpărțirea lumii. Woodrow Wilson, președintele romantic al Americii, era singurul căruia părea să-i pese de cei mici, de noile națiuni răsărite din pîrjolul Europei. Doctrina lui, „Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele”, era, în esență, o propunere de a distribui echitabil și natural victoria, așa încît popoarele lumii, oricît de minuscule, să se regăsească în conturul frontierelor politice.

Pe această viziune americană și-a bazat Ion I.C. Brătianu, conducătorul delegației române, poziția. Marele său expozeu, făcut în fața generalilor încărcați de medalii și a șefilor de state învingătoare, a fost o lecție completă de istorie, cuprinzînd atît aportul eroic al armatei, cît și promisiunile politice în baza cărora s-a consumat acel aport. Brătianu a vorbit strălucit, riguros și complet, dar n-au aplaudat decît sîrbii și cehii, în timp ce Clemenceau, Lloyd George și Vittorio Orlando s-au foit nervoși în scaun. Marile puteri ale Europei aveau altele de rezolvat, iar noua Românie Mare nu figura printre urgențe.

Brătianu a rămas intransigent pe toată durata mandatului său, mai ales în chestiunea redobîndirii Banatului, garantată de Antantă în 1916, în problema minorităților, pe care aliații le doreau sub control internațional, și în ceea ce privește sarcinile financiare ale teritoriilor de sub austro-ungari, adică presupusele datorii ale Transilvaniei.

Numai că aerele de filozof stoic l-au lăsat pe Brătianu fără progrese. Neclintirea lui era admirată la Paris și la București, dar negocierile nu avansau în folosul României. Fapt care a dus la diversificarea atacului. Brătianu a decis să combine neînduplecarea sa cu abilitatea mieroasă a lui Vaida-Voevod, să distribuie oameni diferiți în roluri antagonice, să pună pe tapet un fel de alba-neagra carpato-danubiană ca să-i deruteze pe francezi. Zis și făcut.

(6045 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.