Home / Scriitori / Copilă toți sîntem datori!

Copilă toți sîntem datori!

Zoom

Grea viața de jurat! După ce te hotărăști să intri în joc și crezi că numai cerul e limita, descoperi că lucrurile sînt mai complicate și prezintă umflături. Acum vreo unsprezece ani, prin nu știu ce împrejurare misterioasă a vieții mele de artist, CNC-ul mi-a propus să jurizez scenariile care urmau să reprezinte producția pe 2007. Mutările erau servite la plic, apoi încălzite la focul evaluării – dar n-a fost decît o chestiune de ore să descopăr numele scenariștilor, ale regizorilor sau ale caselor de producție. Nu că aș fi fost Pythia (ba, îndrăznesc să zic, din contra, eram bîtă), dar colegii mei de juriu știau pe dinafară cine de ce și cine cu cine. Bîrfeam cu Cristina Corciovescu și căutam aliați pentru scenariile bune. Dorel Vișan părea, din cînd în cînd, să ne cînte-n strună, ceva mai sfătos. La fel, urmăream cu șiretenie evoluția producțiilor care – din motive misterioase sau doar inexplicabile – obțineau note mari sau prea mari. Răsuflam adînc și organizam contraloviturile. “Tu dai 3, eu 4 și echilibrăm exagerațiunile.” Nu era greu să înțelegi legăturile prietenești sau de sînge. Pînă la urmă, lucrurile n-au ieșit rău. Dar nu asta contează, ci partea nevăzută a jurizării, aia de care nu vorbește nimeni, nici măcar cu fereală. Pentru că nu puțini jurați și-au închis telefoanele și s-au ascuns în gaură de șarpe. Fiind în lumina scenei, toată lumea cunoștea pe toată lumea și dacă scîrbavnicul de jurat nu catadicsea să răspundă, se găsea întotdeauna un tunel, o ieșire secretă sau un amic devotat care să intervină. Din fericire pentru mine, nimeni din cei implicați nu-mi cunoștea telefonul, așa că rîdeam pe sub mustață.

Dar nu îi e dat omului să scape de ce i-e scris. Mă trezesc într-o bună dimineață cu un telefon protocolar, de la un romancier celebru, BN. C-o fi, c-o păți, nu aș vrea să public o carte de poezii în Franța? La o editură prestigioasă… Din pură prietenie și considerație. Doar sînt un poet remarcabil. Ba aș vrea. Mi s-a întins gura pînă la urechi. Cine nu vrea să fie publicat la Paris să ridice mîna. Dar știu eu oare că are un scenariu genial în concurs? Cel mai bun scenariu, toată lumea e de acord. Un scenariu de geniu. M-am dezumflat. Citisem. O laudă incontinentă a unei muieri pentru un personaj eroic – care nu făcea absolut nimic. Adică filozofa. Am mers pe burtă. “Nu știam – am zis –, dar am să fiu deosebit de atent!” Și am fost. Cum s-au dat rezultatele, imediat am și primit alt telefon. Nu mai era protocolar deloc. M-am șters pe bot de Franța. Foarte bine. “Am impresia că dumneata nu știi cine sînt eu!” – a răcnit scenaristul. “Poate că n-oi ști, dar, la schimb, sînt absolut sigur că dumneata nu știai cine sînt eu, altfel nu mă sunai!” Mi-era ușor, mai repetasem scena de vreo zece ori, cu admiratori de geniu…

(345 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Nicolae Breban?

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.