Istorie

Geniul și glonțul

Imediat ce n-a mai fost prim-ministru, Iorga s-a repezit cu și mai mult nesaț asupra scrisului. Media de 37 de cărți pe an a sărit la peste 40. Gigantic și impetuos, bărbos și neobosit, înfometat de lectură și de cerneală, Iorga scria și în timpul meselor. Scria în pauzele de la catedră, în tren, în […]

Iorga la putere

În 1931, Nicolae Iorga era îndrăgostit de Carol al II-lea. Proaspătul rege îl vizita la Vălenii de Munte, iar marele savant se lăsa păcălit cu voluptate de complimentele lui deșucheate. Iorga era dezamăgit de guvernările haotice și fărîmițate, visa la ceva grandios, ideal, sublim. Așa că, atunci cînd Carol i-a strecurat, la un coniac, ideea […]

Iorga, bestia culturală

Între sfîrșitul primului război mondial și jumătatea anilor ’30, Nicolae Iorga a emanat mai multă cultură decît trei generații de cărturari luate la un loc. Studii, istorii, eseuri, enciclopedii, cursuri, drame, publicistică, discursuri, conferințe și volume de poezie țîșneau din mintea lui neobosită într-o cadență de mitralieră. Ceea ce în vremea campaniei din Bulgaria, cînd […]

Iorga se răzbună

„Strămoșii noștri ar fi preferat moartea”, spunea Iorga în 1918, după ce România a semnat umilitoarea pace de la Buftea cu Germania. E drept, marele istoric își striga vitejia de la Iași, apărat de tranșee, baterii și fascine, dar vorbele lui însuflețeau masele. Mai ales țărănimea aștepta minuni de la el și privea cu înfrigurare […]

Nicolae Iorga la război

În 1913, Nicolae Iorga a fost chemat sub arme. România invada tarlalele din nordul Bulgariei în timp ce armata acestei țări vecine și prietene se lupta cu sîrbii și cu grecii la frontiera ei de sud. Multă lume bună a lăsat atunci cafenelele Bucureștiului și a îmbrăcat uniforma ca să lupte cu copiii și bătrînii […]

Iorga, Sadoveanu și împușcarea țăranilor

În primii ani ai secolului XX, Nicolae Iorga trudea ca o tipografie. Zi și noapte, sub pana lui neobosită, istoria gemea în chinurile facerii. Iorga nu dormea niciodată cu adevărat. Cu un ochi citea, cu o mînă scria, în timp ce perechile lor, celălalt ochi și cealaltă mînă, se ocupau cu treburile gospodăriei. În 1905 […]

Sex, știință și xenofobie cu Nicolae Iorga

În 1901, dragostea învinge știința. Nicolae Iorga se oprește cîteva zile din scris ca să-și lase vechea nevastă și să-și ia una nouă. Catinca Bogdan, tînăra mireasă, îl însoțește în luna de miere la Veneția, unde își dispută atenția soțului cu cinci cufere de cărți. Iorga lucrează în permanență la istorii, la monografii, la discursuri […]

Iorga scapă de duel

Nicolae Iorga nu împlinise 18 ani cînd fermecase Universitatea din Iași. Era enciclopedic, poliglot, sclipitor, avea o memorie fenomenală și o capacitate nelimitată de muncă. Își petrecea timpul scriind cărți, lucrări științifice, articole de presă, poezie și teatru, ținea discursuri și polemiza, absorbea cunoaștere prin toți porii și clădea zi de zi o operă monumentală, […]

Nicolae Iorga și miracolele lui școlare

Nicolae Iorga a fost atît de precoce încît s-a născut mai devreme decît data din certificat. Între 17 ianuarie 1871, cînd a venit pe lume, și 6 iunie 1871, cînd a fost înregistrat, el a avut timp să-și construiască un avans intelectual considerabil față de generația nenăscută și să conducă pentru totdeauna plutonul copiilor-minune din […]

Generalul care a păcălit moartea

În 1919, la capătul unui război pe care România l-a pierdut pe front, dar se pregătea să-l cîștige prin alte mijloace, generalul Arthur Văitoianu a dezbrăcat uniforma militară care-l ferise de gloanțe ca o carapace fermecată și s-a dedicat politicii. Era acea perioadă tulbure a istoriei în care popoarele se revărsau peste frontiere și își […]

Nemuritorul Văitoianu, generalul greu de ochit

Pe Arthur Văitoianu, general al armatei române în Marele Război, nu l-au putut doborî nici glonțul, nici șrapnelul și nici invidia colegilor săi militari. Stătea în fața tirului dușman drept ca o lumînare, fără să fie nevoie să-i fie vreodată aprinsă una. A străbătut cîmpurile de luptă neatins de răni sau de moarte, fiindcă – […]

Faptele nebunești și frumusețea lor politică

În 1875, Dimitrie Sturdza renunțase la trilul de privighetoare și își exprima ideile doar imitînd pupeze și pitulici, așa că apariția Partidului Național Liberal îl găsește printre fondatori. În cea mai mare parte a timpului, cînd oamenii din jur nu făceau mișcări bruște, tînărul Sturdza reușea să pară uman. Apropiații făceau eforturi să nu-l sperie. […]

Sturdza și animalele

Dimitrie Alexandru Sturdza s-a născut într-o veche familie de boieri moldoveni care au răzbătut din veacuri strecurîndu-se printre țepe și decapitări, croindu-și drum cu averea sub braț pe sub nasul bănuitor al domnilor Sucevei și orientîndu-se după arta trădării așa cum se orientează marinarii după Steaua Polară. În 1833, cînd a văzut lumina zilei Dimitrie […]

Coandă și unirea

Generalul Constantin Coandă era specializat în artilerie, dar a făcut războiul din 1913 ca matematician. În scurta și mișeleasca năvală a armatei române asupra holdelor bulgărești, neapărate decît de ciori și de două posturi de jandarmi, Coandă s-a văzut nevoit să tragă, în locul obuzelor, doar concluzii amare. Lui i-a căzut în sarcină numărătoarea morților […]

Generalul și matematica

Constantin Coandă, tatăl marelui inventator Henri, s-a născut în 1857, la Craiova. De mic a arătat înclinație spre militărie și, chiar dacă n-ar fi arătat, părinții tot la școala militară l-ar fi dat, fiindcă, în acele vremuri agitate, traversate de incertitudine, de holeră și de trupele imperiului rus, era bine să ai o armă și […]

Nababul

Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a născut, în 1837, într-o familie cu adevărat bogată. De la această bogăție – inimaginabilă azi – s-ar fi putut oricînd începe o discuție aplicată despre sărăcia Principatelor Române. Prin venele lui Grigore Cantacuzino curgea sîngele voievozilor români, ba chiar al împăraților Bizanțului, și poate că acest sînge purta cu el, pe […]

Vintilă salvează capitalul românesc

Între 1922 și 1926 a avut loc Marea Guvernare Liberală, cea mai consistentă reașezare a economiei românești. Prim-ministrul Ionel Brătianu, șeful celor două dinastii – liberală și regală – l-a adus pe Vintilă la Ministerul de Finanțe. A fost, probabil, cel mai inspirat nepotism din istorie. Vintilă Brătianu demonstrase avantajele gîndirii inginerești atît la Primăria […]

Vintilă amenajează războiul

În 1916, urcînd meticulos în carieră, ca o furnică cu studii de inginerie la Paris, Vintilă Brătianu ajunge ministru de Război. Fratele mai mare, Ionel, tartorul politicii românești, omul care îl ținuse la distanță de măriri tocmai ca să nu fie acuzat de apucături dinastice, îl cheamă în sfîrșit lîngă el. Toți erau de acord […]

Cel mai iscusit dintre Brătieni

Vintilă Brătianu a aruncat umbra în care a trăit fratele său Dinu Brătianu, amîndoi găsîndu-și adăpost la umbra fratelui lor mai mare, Ionel Brătianu. De fapt, la umbra lui Ionel a stat, o vreme, întreaga clasă politică românească, începînd cu partidele și sfîrșind cu regii. Vintilă a urmat traseul școlar impus de Ion Brătianu întregului […]

Maiorescu la apogeu

Maiorescu a fost inegal. Pe cît de focos s-a arătat în cultură și amor, pe atît de banal s-a exprimat în politică. De fapt, politica a fost un fel atelier de încercare a ideilor lui critice, în nici un caz o vocație. Maiorescu era conservator în gîndire, adică era de părere că elita e elită, […]