Home / Bibliomania / Cum poți deveni bazileu la tine în țară

Cum poți deveni bazileu la tine în țară

Zoom

Îl știam pe Marius Oprea ca poet, apoi ca jurnalist și istoric. Nu m-am mirat că s-a apucat de roman. Mă întrebam doar cînd o va face. Anul trecut a scos Turma păstorului mut, iar de curînd a publicat un al doilea roman, în continuarea celui dintîi, folosind cam aceeași mixtură de fantastic și memorialistică în care personajul central e autorul însuși.

De fapt, încă din anchetele pe care Oprea le făcea ca jurnalist de investigație care vîna securiști, se simțea prozatorul satiric din el, care s-a dezlănțuit în biografia (neromanțată și absolut neautorizată) a lui Traian Băsescu. Cred însă că ironia și umorul lui Marius Oprea își găsesc cea mai bună întrebuințare în romane. Aici își poate lăsa el imaginația să funcționeze nestingherită, iar tratamentul satiric la care supune diverse persoane publice, în special politicieni, scapă de chingile gazetăriei.

Ca și în Turma păstorului mut, Oprea amestecă, în Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit, persoane cunoscute sau arhicunoscute cu personaje inventate de el. Și face asta pe două planuri. Unul, al prozei memorialistice, celălalt, al ficțiunii fantastice, în care autorul nostru trimite la distopii de o celebritate universală sau la cei care le-au scris. Însă în afară de Orwell, de Zamiatin și de alți romancieri ai secolului 20 care și-au încercat puterile cu asemenea antiutopii, Marius Oprea nu uită de Swift, cel din care se trag cam toți distopicii secolului trecut, și îi face o plecăciune discretă și lui Rabelais, de la ale cărui utopii a pornit Swift însuși.

Cred că asta i se trage lui Oprea de la maestrul său literar declarat, Alexandru Mușina, dar și de la alți prieteni scriitori ai săi din Brașov, Andrei Bodiu și Caius Dobrescu, despre care scrie în partea memorialistică din Neasemuita istorie. Căci cînd s-a dus la facultate la București, poetul Marius Oprea a ales Istoria, nu Filologia, așa că discuțiile despre literatură și mai ales despre postmodernism nu le-a mai putut duce decît eventual la cenaclul condus de Mircea Martin, și el pomenit cu mare ce în carte.

După ce a încercat formula asta postmodernistă în Turma păstorului mut, Marius Oprea a prins și mai mult curaj, și de unde în primul său roman a scris o alegorie a balamucului de la Socola, acum își imaginează că România a devenit imperiu, grație leneviei concetățenilor noștri din viitor. Un viitor în care Marius Oprea însuși devine bazileu al Imperiului Român de Răsărit și îi dictează memoriile unui secretar devotat care-l ferește de bombănelile soției sale, Cristina workaholica, cea care nu vrea să audă de lenevie, încît pune la cale lovituri de stat, cu sprijinul femeilor, împotriva bazileului Opreae.

Pentru gustul meu, acest amestec de proză memorialistică și de roman fantastic nu se pupă totdeauna foarte bine. Asta din cauză că Marius Oprea, autorul memoriilor, sună foarte diferit față de ceea ce spune bazileul său imaginar, încît chiar dacă îmi plac și sincerele sale mărturisiri, sînt momente în care distanța dintre cei doi Oprea, cel adevărat și cel inventat, e prea mare. Ca probă că sinceritatea în artă nu funcționează totdeauna prea bine.

Nu-mi dau seama ce succes de romancier va avea Marius Oprea. Primul său roman n-a stîrnit prea multe comentarii, deși ar fi meritat. Pentru mine, însă, poetul, jurnalistul și istoricul din el au găsit un neasemuit loc de întîlnire în romanele lui. Și mai ales în cel de-al doilea.

Marius Oprea, Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit, Editura Polirom, 2017.

(1277 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.