Home / Reportaj / Dar din dar se face viitorul

Dar din dar se face viitorul

Zoom

Nu sunt un admirator al carității din Crăciun în Paște. Adică acea caritate care apelează la sensibilitatea donatorilor doar în momente presetate, în preajma marilor sărbători, când falsitatea e maximă. Deși tendința foundraiser-ilor de a ataca victime babane înainte de Crăciun, de exemplu, este de înțeles. Nici Hagi Tudose, adus în zilele noastre, n-ar putea refuza o contribuție, pus în fața unei camere de filmat sau știind că business-ul lui va avea de suferit dacă se află că e atât de zgârcit încât nu dă nici măcar un bănuț pentru cei în nevoie. Cred că se pot face acte caritabile tot timpul anului, cred că cei în nevoie sunt în nevoie 24/7, nu doar în ajun de sărbători și mai cred că a ajuta atunci când poți, fără a aștepta să fii rugat, e mult mai important decât să apari la televizor sau în ziar cu darurile în brațe.

Și, totuși,

nu pot fi condamnate actele de caritate făcute chiar și atunci când simțim că ar da bine să le facem. Cunosc mulți oameni care ajută constant familii nevoiașe sau copii mai puțin norocoși, fără să-și facă din asta un titlu de glorie. Ba, de multe ori, puțină lume știe că ei fac asta, căci, pur și simplu, n-o fac pentru publicitate. Acestora le acord, necondiționat, admirația mea. Celor care o fac pentru publicitate le pot acorda, la o adică, spațiul publicitar pe care și-l doresc. Dacă asta ușurează sau luminează viața unor oameni, de ce nu?

Să ne înțelegem:

nu toți cei care se implică în acte de caritate doar cu anumite ocazii o fac pentru că-s avizi de imagine. O fac atunci, mulți dintre ei, pentru că, poate, în restul anului nici ei n-o duc prea strălucit. Poate se zbat, cumva, prinși printre dificultăți financiare. Dar simt că, oricât de greu le-ar fi lor, tot o duc mai bine decât mulți, mulți alții. Dacă, măcar o dată pe an, sau de două ori, te poți îndepărta de problemele tale pentru a le îmblânzi pe ale altora, e mai mult decât lăudabil.

Trăim într-o lume

din ce în ce mai alienată, în care, de la înălțimea job-urilor noastre mai bine sau mai prost plătite, dar cu nume pompoase, aducătoare de glorie în ochii satului de unde am plecat, ne uităm cu dispreț la asistații social. Nenorociții care ne consumă fără jenă impozitele pe care noi, cu sârg și spor, de fapt nici nu le plătim. Orice poveste ar spune o mână întinsă, noi știm mai bine care-i adevărul. Nu sunt decât niște leneși și niște asistați, cărora le place doar să facă mulți copii, așteptând după aia să-i creștem noi. Marș de-aici, bă! În fapt, e mult mai simplu dacă poți să vezi în spate. Ne numărăm fiecare bănuț, socotind că nu ne ajung, oricât de bine am câștiga, pentru tot ce ne-am propus să facem. Un leu dat cuiva care ni-l cere pentru că are cu adevărat nevoie înseamnă un leu mai puțin în bugetul city-break-ului vieții. O haină pe care o scoatem din garderoba burdușită pentru a o da cuiva care chiar ar purta-o înseamnă să avem un dressing mai golaș, deci deprimant, deci un nou motiv de cumpărături pe fond nervos.

Învățăm de atât de mici

că trebuie să fim competitivi, încât atunci când ajungem adulți sau aproape, dând de primele greutăți, avem de ales între a ne considera în competiție cu cei care ne sunt în față sau a ne declara mai competitivi decât cei pe care deja i-am lăsat în urmă. De cele mai multe ori, ratații aleg varianta a doua. Plafonați de fragezi, se mulțumesc să se compare cu asistații și să-i considere, deși nu recunosc asta, principala amenițare la bunăstarea lor. Ei nu se mai luptă să avanseze, ci se luptă să păstreze o poziție pe care, lucizi din când în când, o descoperă precară, căci nici educația și nici calitățile nu-i îndreptățesc să fie acolo. Dacă măcar unul dintre cei pe care îi disprețuiesc ar fi avut, la un moment dat, un pix care să scrie și o foaie de hârtie în plus, dacă, poate, ar fi mers fericit la culcare, în copilărie, măcar o dată sau de multe ori, știind, mai apoi că are la ce visa, că are pentru ce munci, ratații lipsiți de suflet ai zilelor noastre ar avea, realmente, competiție serioasă.

De aia cred

că orice moment pe care-l putem folosi pentru a ne educa urmașii întru dărnicie, compasiune și implicare trebuie exploatat. Că-i Paște, Crăciun sau că-i oricare dintre zilele dintre ele, cei ce vin din urmă trebuie să scape de mici de stinghereala de a dărui, să învețe că a da, când poți, e un gest necesar de recunoștință umilă, iară nu de superioritate arogantă.

Într-o zi de luni,

cu o săptămână înainte de Crăciun, o întreagă clasă I de la Liceul de Arte din Tulcea și-a luat ceva părinți, bunici și învățătoarea, doamna Cărare, pentru a avea ajutor la cărarea cadourilor. Cadouri pe care le-au dus, în mașinile anterior amintiților, cale de 30 de kilometri, până la școala din satul Nicolae Bălcescu. Mult, puțin, nu judecăm. În fapt, enorm, mai ales pentru ei. Au strâns, au împachetat și au dus ei, în persoanele lor mici și stinghere. Și pentru că tot veniseră în casa coelgilor lor la distanță, le-au și cântat. Doar sunt de la Liceul de Arte, nu?

Se întâmplă astfel de lucruri la Liceul de Arte din Tulcea destul de des. Se întâmplă și la alte școli din oraș. Poate pentru că au învățători și profesori cărora le pasă, poate pentru că cineva știe că în județ trăiesc oameni de care trebuie să-ți pese, nu să-i calci cu dispreț în picioare.

Spuneam despre cei mici că erau cumva stingheri? Erau. Deși pentru elevii doamnei Cărare nu e prima dată când fac astfel de acțiuni. Dar vor învăța, dacă vor continua, să se și apropie de cei cărora le-au dus cadouri. Vor învăța să se uite la fețele lor, să le vâneze zâmbetele și să se bucure, poate, mai tare decât ei, văzând că darurile lor au fost bine primite și, mai ales, binevenite.
În ziua în care acești copii și alții asemeni lor, care au avut alături îndrumători umani, sensibili la cei în nevoie, vor ajunge – poate ajutați de noi – să ia decizii care să influențeze soarta unei națiuni, atunci, poate, vom avea o țară nu neapărat ca afară, dar mult mai aproape de țara ideală.

(994 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.