Home / Ghidul călătoriilor de iarnă / Delft, sau ce poţi face în Olanda în afară de tîrfe şi droguri

Delft, sau ce poţi face în Olanda în afară de tîrfe şi droguri

Zoom

De-a lungul timpului, Olanda şi-a cîştigat printre români o reputaţie bunicică de Sodoma şi Gomorra, adică un loc lipsit de griji, unde te duci să curveşti cu femei, bărbaţi sau travestiţi şi să bagi ierburi în tine pînă începi să porţi saboţi, să vorbeşti cu morile de vînt şi să mănînci lalele. Surprinzător, Olanda nu s-a supărat. Poate pentru că ne rupe periodic dinţii la fotbal, sau pentru că oricum şi restul lumii are fix aceeaşi părere despre ea.

Totuşi, Olanda nu înseamnă numai coffeeshop-uri, cartiere roşii şi forfota continuă din Amsterdam. Luaţi la bani mă­runţi, olandezii – pînă la urmă, tot nişte nemţi, însă niţel mai spălăciţi, mai înalţi şi mai ciudaţi – au şi alte locuri cu care să se mîndrească. Unul dintre acestea e Delftul, un orăşel universitar ex­trem de cochet, plasat strategic între Haga şi Rotterdam, adică, cum spun chiar olandezii, între oraşul „de locuit“ şi oraşul „de muncit“.

Fondat în jurul anului 1075 şi trecut prima oară pe hărţile GPS pe la 1246, Delftul a început să capete o oareşce greutate pe la jumătatea secolului al XII-lea, cînd Wilhelm de Orania, omul care a inventat portocala, preocupat la momentul respectiv să îi julească pe spaniolii care invadaseră ţara, a hotărît să-şi construiască o cocioabă aici şi cu ocazia asta să mute şi capitala. Din pă­cate, Willy n-a apucat să se bucure foarte mult de noua capitală pentru că, pe 10 iulie 1584, în timp ce urca scările, a fost asasinat de un francez netrebnic, care l-a împuşcat în piept. Parţial pentru că francezii sînt nebuni, par­ţi­al pentru că voia să încaseze o recompensă destul de bunicică. Cu toate astea, moartea domnului de Orania nu a avut loc de­gea­ba, în prezent dînsul locuind sub Biserica Nouă din Delft şi constituind un obiectiv turistic destul de frecventat.

Un alt domn cu o oarecare notorietate în împrejurimi este pictorul Johannes Vermeer, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai Epocii de Aur olandeze şi, printre altele, autorul „Fetei cu cercel de perlă“, tabloul care a impresionat civilizaţia occidentală atît de mult, încît americanii au făcut un film cu Scarlet Johansson despre el.

Revenind la obiective turistice, nici restul Bisericii Noi (Neuwe Kerk) nu e chiar atît de nasol. Pentru o biserică gotică din secolul al XV-lea, uşor înclinată, care găzduieşte rămăşiţele tuturor membrilor familiei regale, Noua se ţine destul de bine, dînd ruşine lejer Bisericii Vechi (Oude Kerk), din secolul al XIII-lea, prin turnul enorm în care urci cîteva săptămîni bune. Odată ajuns sus, inevitabil te vei uita peste balustradă la piaţa de jos, plină de baruri, restaurante şi cafenele, te vei hlizi la gargui, după care vei coborî alte cîteva săptămîni şi vei intra într-o cîrciumă ca să bei o bere.

  

Peste drum de Biserica Nouă, amplasată destul de convenabil, dacă nu-ţi place să mergi foarte mult pe jos sau cu bicicleta, e Primăria, iar puţin mai de­păr­tişor e Prinsenhof, reşedinţa lui Wilhelm, în prezent muzeu.

Chiar dacă nu abundă în obiective ultra-spectaculoase, Delftul impresionează prin şarmul său discret şi prin liniştea care pluteşte în aer. Peste tot, dincolo de canalele înguste, tăiate de poduri, vezi case cochete (datînd din perioada cînd la noi oamenii încă îşi mai construiau colibe din paie lipite cu bălegar), împodobite cu pisici blonde grăsane şi cu flori la geamuri.

Străduţele înguste abundă în localuri primitoare, locuri unde poţi să bei o bere belgiană bună şi să înfuleci nişte vită, existînd întotdeauna posibilitatea să dai iama într-un restaurant argentinian sau mexican, unde poţi să mănînci pînă crăpi cu 20 de euro.

O altă manie locală este cunoscuta ceramică tradiţională cu alb şi albastru, o reminiscenţă din vremea în care Delftul făcea comerţ de porţelan cu Indiile de Vest şi motivul pentru care zeci de magazine şi magazinaşe îţi oferă o gamă variată de suveniruri: de la porcuşori miniaturali la vaze cu şapte peceţi şi mori de vînt în mărime naturală.

Dacă nu eşti genul de persoană care colecţionează pescari chinezi şi vrei să vezi ce n-a văzut Pa­risul, poţi să dai o tură prin campusul Universităţii Tehnice din oraş, loc frecventat intens de studenţii români, ca să te zgîieşti la reactorul nuclear sau ca să a­răţi cu degetul la biblioteca fu­tu­ristă din sticlă, pe acoperişul că­reia poţi să organizezi un picnic.

Orice ai alege să faci, în Delft nu te plictiseşti o zi sau două. Iar dacă te plictiseşti, poţi să iei oricînd calea pribegiei pînă în Haga sau Rotterdam, aflate la o distanţă scurtă de pedalat şi o distanţă şi mai scurtă cu trenul.

La fel ca şi în restul Olandei, partea cea mai bună, atunci cînd vizitezi Delftul iarna, e că n-ai cum să fii surprins de vremea proastă. Vremea proastă e o constantă tot timpul anului. Paradoxal, însă, iarna ai mult mai multe şanse să prinzi o zi însorită decît în iunie.

(5738 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.