Home / Reportaj / Despre arta de a fi român până la capăt

Despre arta de a fi român până la capăt

Zoom

Nu sunt un admirator al cluburilor sau locurilor pretins de fițe. Nu am bani pentru asta, poate de aia. Deși, ca să fiu sincer, acolo unde am fost sâmbătă nici măcar nu era atât de scump. Era rezonabil, cam ca-n Vama Veche, doar că nu aveau bere. Dacă ar fi avut bere, ar fi fost exact ca-n Vama Veche. Mă rog, nu asta e ideea. Am fost într-un loc unde, de fapt, îți poți permite să mergi ca în orice restaurant de pe litoral. Dacă nu vrei șampanii cu flăcări, roabe de orice (n-aveau acolo, da’ zic și eu), s-ar putea chiar să supraviețuiești. Bine, nu e împinge-tava, nu e ieftin, că nu asta e ideea, dar nu e împilator. Chiar nu știu cât costă Moëtul acolo, nu de aia m-am dus.

Înainte să intru,
am trecut pe la bancomat. Am scos niște bani care mie, acasă, îmi ajung să ies la bere cu băieții de cinci-şase ori. Și ies cam o dată pe săptămână. Mă rog, era investiție. Aveam eu un plan. Nu intru în amănunte, detalii, chestii. Cert e că am rămas cu banii în buzunar, n-am plătit eu. Nu-s obișnuit cu asta, neapărat, dar am apreciat. Culmea e că puteam, de data asta, să plătesc și eu. Eram pregătit chiar și sufletește. N-a fost să fie. E o lume pe care nu pretind că o înțeleg. O știu, îi știu pe mulți dintre oamenii ăia, dar nu, nu sunt de acolo. Eu. Ei, da.

Mă rog,
nu e o cronică mondenă decât în parte. Spre deloc. Ca să mă scuz (deși nu e nevoie), am să spun că eram acolo în interes de serviciu. Unul dintre ele. Că, dacă nu ești arondat serviciilor, chiar ai nevoie de mai multe. Locuri de muncă. Cel puțin în presă.

Eram, așadar,
în interes de serviciu, lângă un prieten care mi-e foarte drag (deși interacționăm rar) și care nu uită să-mi spună că m-a cunoscut atunci când eram foarte slab și foarte tânăr. Spunându-mi, de fapt, că sunt gras și bătrân. Ceea ce, credeți-mă, știu 🙂

Era, așa, un soi
de private party, pe plajă. De sfârșit de sezon. Cheia era că va cânta Goran Bregovic. Adică și eu, și ceilalți 150 de oameni de la fața locului de aia eram acolo. Ei ca să-l asculte/vadă, eu ca să-l vânez. Căci am devenit, de o vreme, vânător de staruri. Îi fugăresc pe toți, pe unde-i prind, să le smulg autografe.

Goran Bregovic este
unul dintre cei mai mari muzicieni ai Europei de Est și ai Europei în general. E un compozitor genial, un hoț de teme populare fără egal, un știutor de muzică bună cum puțini sunt. Să-l vezi pe plajă, pe plajă, pe plajă… e un privilegiu. Iar în România, privilegiile se taxează. Rău de tot. Adică e de mirare că n-au năvălit mascații pe plaja de la Quando în timp ce cânta Goran. E de mirare că nu s-au aprins girofarele antifraudă, că participanții la petrecere n-au fost lipiți cu burta de mese, percheziționați și lăsați fără portofele, în numele unui interes superior.

În rest, tot ce se putea face
pentru a fute un concert s-a făcut. Alături de scena pe care Goran performa cu cinci suflători/alămuri, toboşar şi voce, două bulgăroaice și chitara lui ciudată, niște cretini făceau tot posibilul să bage totul în ceață.

Au fost artificii, timp de zece minute, după care, pentru că nu era destul, a fost tupți-bumpți. Mult, tare și prost. Foarte mult, foarte tare și foarte prost.

E drept,
locul în sine nu permite intimitate. Dar nici mârlănia românească nu are limite. Dacă nu poți să faci tu, iată, am trăit pe urechile mele, atunci mai bine distrugi ce face celălalt. Nu pare varianta câștigătoare, pe termen lung, și, totuși, e varianta aplicată. Nasol.

Și, totuși, unul dintre cei mai mari muzicieni ai Europei merită mai mult. Mult mai mult.

De aia, poate, pe 4 august 2018, va cânta într-un loc în care vecinii muzicali nu vor mai putea să dea mai tare basul și cu toba mare, pentru că nu există. Pe 4 august 2018, Goran Bregovic își va trimite cele trei scrisori din Sarajevo din satul pescăresc aflat la doi kilometri de Tulcea. Va fi încercarea noastră de a demonstra că putem, ca români și alte multe minorități, să fim decenți, civilizați și iubitori de muzică bună. Pentru că putem.

(953 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. „Dar nici mârlănia românească nu are limite”. Prin urmare, chiar există un sentiment românesc al ființei.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.