Home / Istorie / Diplomație pe șestake

Diplomație pe șestake

Zoom

La un moment dat, în timpul conferinței de pace de la Paris, mesele pe care le dădea Vaida-Voevod și-au pierdut aerul original. În capitala Franței sosise Take Ionescu, urmat de un cîrd pitoresc și ciripitor. Take știa nu numai să se înconjoare de o curte servilă, dar avea o cunoaștere suverană asupra finețurilor ce puteau aluneca pe gîtlej însoțite de șampanie. Doamne cu pene, fanți cu baston și vizitii cu țilindru se întresețeau, ca într-o tapiserie, în spatele lui Take, iar Take purta acest alai prin meandrele Parisului, cîștigînd simpatie politică și prietenii internaționale.

Take Ionescu spunea exact ceea ce voiau învingătorii să audă. Știa să flateze și să fie popular, știa să pronunțe o frază strălucită și să dea un cot familiar, știa să distreze un grup de mareșali și să golească apoi o halbă de bere dintr-o răsuflare. Avea o înțelegere a viitorului european care depășea nu numai epoca, ci și posibilitățile lui Nostradamus. Serviciile aduse de el din umbră cauzei românești pot fi măsurate în sute de mii de hectare. Între rundele de negocieri oficiale, granița României a fost de multe ori mutată cu o vorbă de spirit. Brătianu se lua ziua de piept cu pretențiile Antantei, iar Take Ionescu relua convorbirile seara, cu pocnet de dopuri. Umăr la umăr cu Vaida-Voevod, Take a revoluționat conceptul de lobby, amestecînd solemnitatea cu umorul, imperialismul cu mujdeiul și războiul cu pastrama. Rezultatul a fost un teritoriu vast, care-i venea României un pic cam mare, ca o haină largă îmbrăcată de o națiune mică direct peste maieu.

La sosirea în țară, Take a tras iar în piept fumul de mititei care îmbogățea atmosfera Bucureștiului. Vechile obsesii au revenit. A ținut morțiș să se vadă prim-ministru și, pentru asta, a mers în mîini și a stat în cap. Și-a redenumit partidul de trei ori. Din Partidul Conservator Democrat a făcut Partidul Conservator Naționalist, apoi Partidul Conservator Unionist, pentru ca, în fine, să-l facă Partidul Democrat.

Ionel Brătianu a înțeles focul care mistuia măruntaiele adversarului său și i-a întins o capcană. I-a creat condițiile unui mandat de prim-ministru, iar Take a mușcat. Pe 17 decembrie 1921, Ferdinand îi încredințează președinția Consiliului de Miniștri, iar o lună mai tîrziu, pe 17 ianuarie 1922, guvernul său pică în Parlament. E ultimul guvern conservator din istoria României. Take Ionescu cade în depresie și pleacă în străinătate, să întîlnească stridia care, patru luni mai tîrziu, îl va ucide.

(5818 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Nu știți cit de mult apreciez pastilele acestea de istorie.
    Dacă se poate va rog, puteți sa-mi dați sursele de informație ?
    Aș fi foarte interesant de o lectură.

    Mulțumesc în avans
    Cata

  2. excelent !

  3. Ești bun! Ce mai vorbim.
    Cred că adunate într-un volum ar deveni o literatură valoroasă.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.