Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Doar o vorbă să-ți mai spun

Zoom Doar o vorbă să-ți mai spun

Pe motiv că era vineri, zi de salariu și Sfântă Mărie Mare, s-au milogit de mine să le plătesc lucrarea. Nu terminaseră. Mai aveau puțin la un colț. Chiar la un colț mai aveau de lucru. Și mici chestii de îndreptat, finisaje, treabă de cinci minute. În fine, detaliile ne omoară, dar că să le dau, că au și ei un week-end în față, și că vin ei, din proprie inițiativă, și termină lucrarea, cu prima ocazie. Să le dau, să nu le dau? Ăluia mai bătrân, ce părea mai convingător, pentru că celuilalt, un haladit mai ceva ca alibec, să moară mama, nu i-aș fi dat. M-am uitat la bătrâior, semăna oleacă și cu Pruteanu, așa – mie mi-era simpatic Pruteanu –, mă lovește jena și mai-mai că mă înduplec. dar veniți sigur și-mi terminați aici! ’aide, dom’le, ce dumnezeu, oameni suntem, am vorbit o vorbă. Și le dau. Toată suma, integral. Că-s milos și, în fine, foarte fraier. au zis că vin până vineri. Vineri, o vorbă vorbiserăm, ce dumnezeu, dar totuși i-am su nat. Să mă asigur, totuși, că n-au uitat c-am vorbit o vorbă. Vorba aia, sunt pârlit și suflu și-n iaurt, cu câți meseriași de cuvânt nu mi-am luat-o de-a lungul anilor. Care mereu găseau câte-o scuză. ba că i se făcuse rău lui Șpiggy la volan – așa-l strigau băieții, ce să-i fac –, ba că le mâncase pisica sacii de ciment, ba că ana era îndărătnică la zidit. În fine, eram pățit. așa că i-am sunat să le reamintesc. Și ei cică să stau liniștit, că până în 4 sunt la datorie. Trece și 4, trece și 5. Îi sun iar, ca un nesimțit agasant ce sunt. Să mă rog de ei pe banii mei. răspunde alibecu’ iar că să stau liniștit, că pân’ la 6-7 apar ei. Că doar am vorbit o vor bă. Pe la 8, zic să le mai dau un telefon. doar o vorbă să le mai zic, așa, de amorul artei, că-ți dai seama că nu mai venea nici dracu’ la ora aia. Și răspunde seniorul. Pruteanul dobrogean. Care caută s-o dreagă și-ndrugă cum că p-ăla tânăr l-ar fi atacat unu’ cu o șurubelniță și, vezi doamne, d-aia nu mai ajung ei la mine. Cin’ l-o fi atacat pe omu’ meu cu șurubelnița? Oare vreun client care se săturase s-audă doar vorbe? (Ș.T.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

bijuterii argint