Home / Scriitori / Doi scatii în locul pomului de Crăciun

Doi scatii în locul pomului de Crăciun

Zoom

V-ați uitat vreodată cu atenție comparativă la brazii de Crăciun de la posturile de televiziune, în timp ce apăsați pe butonul telecomenzii? Ai zice că sînt clonați. Au o perfecțiune aproape ireală, iar globurile și beteala care-i împodobesc par aranjate de aceeași mînă.

De fapt, chiar așa e. Sînt firme care se ocupă cu asta. Adică îți aduc bradul și apoi o tipă sau în tip agață globurile în pom, după o formulă a perfecțiunii. Dacă te duci cu treabă înainte de Crăciun la o firmă mai cu pretenții descoperi același brad perfect, cu globurile, beteala și luminițele impecabil aranjate. Asta ca să nu mai zic de brazii din hipermarketuri, capodopere de serie, ca să zic așa. Peste tot, dacă întrebi, brazii sînt „românești”. Așa o fi, îți zici cînd te duci să cumperi bradul, din piață sau de pe unde ai aflat că-l găsești „la ofertă”.

Numai la piața din cartier oferta e cosmopolită. Acolo se vînd brazi aduși din țara lui Moș Crăciun! Care e aia? „Cum care e? Suedia!”, îți zice vreunul dintre comercianți. Altul îți spune triumfător că el are brazi norvegieni, „care Norvegia e țara lui Moș Crăciun!”. „Luați, domnu’, de la mine, brazi finlandezi autentici, din pădurea lu’ Moșu, cu certificat de proveniență!”

Dacă întrebi de brazi din pădurile autohtone: „Avem și de-ai noștri, românești sută la sută, fără E-uri. Nu se compară cu ăștia care n-are miros de brad, de numai fața e de ei!”. Dacă vrei să te tocmești la preț – deh, ca la piață –, descoperi că toți comercianții de brazi par cartelați indiferent de țara de proveniență a brazilor. Bradul suedez, bunăoară, costă tot atît cît frații lui din Finlanda și din Norvegia și ca și brazii autohtoni. Diferența constă numai în statura lor.

În 1990, cînd băieții mei erau mici, m-am dus cu o zi înainte de Crăciun la piața de la Moghioroș să le cumpăr bradul. Fusese viscol, aflu, și rămăseseră camioanele pe drum. Nu se știa cînd ajung. Mă întorc acasă cu mîna goală, după ce le spusesem băieților că le aduc bradul. I-a bufnit plînsul, așa că, chiar dacă începuse viscolul și-n București, mă întorc la piață. Brazii, tot pe drum, dar spiritul Crăciunului îmi spune să le cumpăr băieților cîte un scatiu, cu colivie cu tot. M-au primit fericiți, dar după vreo oră iar i-a luat din nou plînsul. Norocul meu că o vecină din bloc primise un brad uriaș pe care a trebuit să-l taie de la jumătate ca să-l poată băga în casă. Jumătatea de jos, cu crengi uriașe, a fost pomul nostru de Crăciun din acel an, căci camioanele cu brazi au ajuns la București de-abia a doua zi.

(1387 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.