Home / Interviu / DORIS MIRONESCU: „Literatura română trebuie să fie o literatură a lumii”

DORIS MIRONESCU: „Literatura română trebuie să fie o literatură a lumii”

Zoom

Face parte din generația tînără a criticii literare din România. Universitar de o recunoscută valoare în lumea literară, Doris Mironescu e autorul extraordinarei cărți Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei. Laureat a numeroase și importante premii literare, Doris Mironescu nu și-a pierdut umorul din cauza asta.

Cristian Teodorescu: Scrii și ești universitar la Iași. Ți se pare că la București se fac marile jocuri literare, ca înainte, sau că descentralizarea, atîta cîtă e, a crescut greutatea culturală a capitalei Moldovei?

Doris Mironescu: Mie distincția provincie-capitală, în materie de cultură, mi se pare astăzi cu totul depășită. Ce fel de provincie mai poate exista în epoca Internetului, în care accesul la cărți e mai liber decît a fost vreodată? Critica și teoria literară de ultimă actualitate se scriu la Konstanz, Stanford, Limoges, Zürich. Dacă e să conteze cît de cît, critica de azi trebuie să fie, cum spunea Andrei Terian, o critică de export, adică să fie scrisă dintr-un punct de vedere transcultural, nu să confecționeze doar adevăruri locale, valabile pînă treci granița. A trecut vremea cînd așteptam o revanșă a Moldovei față de București. Rivalitățile culturale sînt decupate altfel astăzi, iar centralismul impenitent al Capitalei trebuie să suporte corecția venită, surprinzător, nu din partea provinciilor naționale, ci din partea mediilor de comunicare. Literatura română trebuie să fie o literatură a lumii, iar asta nu se decide nici la Iași, nici la București.

C.T.: Cînd părinții fondatori ai primei uniri au hotărît să fie capitala la București, nu cumva au făcut o greșeală care a dezechilibrat Principatele Unite? Căci, în secolul al XIX-lea, Iașiul avea în mult mai mare măsură fason de capitală decît Bucureștiul.

D.M.: Nu regret Unirea mică și rezultatul ei, dacă asta întrebați. Istoricii toți spun că Bucureștiul era, din punct de vedere geopolitic, singura capitală plauzibilă a Principatelor Unite: era un oraș mai mare, cu un număr dublu de locuitori față de Iași, și era mai îndepărtat de Rusia expansionistă. Mă întreb de unde vine fasonul artistic al Iașiului și mai ales cum de se păstrează în memoria noastră. Am încercat să răspund la întrebare într-o carte apărută anul trecut, intitulată Un secol al memoriei și dedicată secolului al XIX-lea și complicatelor sale retorici ale comunității, naționale, dar și locale. E sigur că scriitorii ieșeni de la începutul modernității, Alecsandri, Negruzzi, Kogălniceanu, Russo și ceilalți, fac mult mai mare caz de orașul în care trăiesc decît colegii lor bucureșteni, care încep să inventeze, timid, o mitologie a orașului abia cu Nicolae Filimon.

C.T.: În București nu se prea cunoaște că e și un oraș universitar, în timp ce la Iași lucrurile stau cu totul altfel. Asta e din cauza dimensiunilor sau pentru că, la Iași, studenții se simt mai bine decît la București?

D.M.: Observ că revenim la tema provinciei… Iașiul e un oraș universitar, Bucureștiul e o capitală politică și administrativă. În București, viața universitară e obscurizată de puzderia de alte evenimente, pe cînd la Iași universitatea nu doar că oferă orașului un panaș cultural, ci îi și dictează ritmurile vitale. Să vedeți ce liniște e acum pe Copou, în vacanță, și cîtă jale pentru puzderia de cafeterii deschise de-o parte și de alta a bulevardului! Marile evenimente culturale sînt dedicate studenților, de la festivalul de literatură din toamnă, FILIT, la AfterHills, megafestival de muzică electronică. Pînă și lansările de carte se programează începînd cu sfîrșitul lui septembrie.

C.T.: Cum ți-a venit ideea de a scrie biografia lui Max Blecher?

D.M.: Blecher este o obsesie veche. La modul naiv de personal, mă simțeam responsabil față de cel mai important scriitor pe care l-a dat orașul meu natal, Roman. Literatura lui o înțeleg și altfel decît restul lumii: îi localizez emoțiile, îi înțeleg nostalgiile legate de parcul municipal sau de străzile de periferie, cu case ghemuite sub ploaie. Eu am văzut acel parc, acele case. De aceea i-am dedicat un doctorat, o primă carte și o ediție critică completă, recent apărută la Fundația Națională pentru Știință și Artă. Însă, apucîndu-mă să scriu o carte despre Blecher, am eliminat notele personale și m-am concentrat pe biografia lui, așa cum o scria el, ficționalizînd-o, în propriile cărți, și așa cum au scris-o alții, care l-au cunoscut. Cartea mea s-a numit Viața lui M. Blecher. Împotriva biografiei, pentru că scriitorul recuperase în cărțile sale doar fărîme din propria viață, refuzînd cu vehemență ideea că un om poate fi redus la propria cronologie, la propria carieră publică. Mai importante decît „biografia”, credea el, sînt capacitatea de a visa, de a proiecta posibilități alternative de existență, de a explora nevăzutul, „irealitatea imediată”. Iată de ce, respectîndu-i ideile, dar totodată și inspirat de Susan Sontag, Foucault și puțin Derrida, am scris despre viața lui Blecher, dar „împotriva biografiei”.

C.T.: Ce alți scriitori români ți se par nedescoperiți sau subevaluați azi?

D.M.: Iată o listă de cărți peste care, după părerea mea, lectura canonică a trecut sau trece prea repede: Alecu Russo cu memorialul de călătorie bonjurist Piatra Teiului, Ronetti-Roman cu cea mai mare tragedie necunoscută din literatura română – Manasse, Păstorel Teodoreanu cu splendidul cronograf parodic Hronicul măscăriciului Vălătuc, B. Fundoianu, poetul metafizic din Priveliști, Geo Bogza, reporterul din Țări de piatră, de foc și de pămînt, Alexandru Monciu-Sudinski, autorul extraordinarelor interviuri trucate din Biografii comune, Norman Manea, cel puțin cu prozele scurte din Octombrie, ora 8, mai recent O. Nimigean, cu excelentul roman Rădăcina de bucsau.

C.T.: Se spune că în Moldova și la Iași, în special, antisemitismul ar fi fost mult mai acut decît în alte regiuni ale țării, în perioada dictaturii lui Ion Antonescu.

D.M.: Dacă antisemitismul a fost mai mare în Moldova, asta a fost și din cauza prezenței unui număr mult mai mare de evrei aici, lucru care a dus la apariția antisemitismului „popular”, în rîndul băieților de școală de pe la 1850, care deveneau antisemiți militanți la maturitate, în cadrul partidelor gata să-i primească. Citiți, de pildă, memoriile lui V.A. Urechia. Prin comparație, colericul colonel bucureștean Gr. Lăcusteanu, dușman jurat al revoluționarilor de la 1848, pe care îi face albie de porci în memoriile sale, nu prea se atinge de evrei, mai puțin prezenți la sud de Milcov. Vezi, pe urmă, întemeierea Legiunii la Iași sau cumplitul pogrom din 29-30 iunie 1941. Urîte tradiții, sperăm că au murit de moarte bună. El, dar și comunismul, au gonit aproape toți evreii din Moldova de azi, așa cum au nivelat etnic mai toate statele din Estul Europei. La Roman, comunitatea evreilor, numărînd peste 5.000 de oameni între războaie, are astăzi vreo douăzeci de membri…

C.T.: Apropo, cît de antisemit crezi că a fost Eminescu?

D.M.: Nu știu cît de antisemit a fost Eminescu în sufletul lui, pentru că n-a scris însemnări zilnice. A avut prieteni printre evrei, se zice, și Ronetti-Roman i-a fost coleg ani de zile la Timpul. Eminescu a avut însă nefericirea să fie gazetar într-o perioadă intens parlamentară, trebuind, cum însuși spune, să-și „avorteze gîndirea” și să producă opinii despre chestiunile zilei, indiferent dacă acestea îl interesau sau nu. Scriind în perioada 1877-1883, Eminescu a trebuit să se pronunțe și în „chestiunea izraelită”, vestitul articol 7 al Constituției, intens discutat, care privea împămîntenirea evreilor, impus de către marile puteri pentru recunoașterea independenței României post-1877. Se știe, Eminescu era împotriva împămîntenirii, adept al unui antisemitism teoretic, plin de nuanțe, dar tot o formă de rasism. În schimb, poezia lui Eminescu, mizînd pe lirism, pe impersonalizare și abstractizare, conține foarte puține ieșiri xenofobe. Și acelea sînt îndreptate, de obicei, împotriva unei amenințări de carnaval, aceea a „grecilor”, care-i desemnau, în gîndirea sa, pe străinii „dinăuntru”, cei asimilați, așa cum evreii nu (prea) erau.

C.T.: Ca universitar ce ești, cum crezi că e mai bine – ca la facultate să intre cine vrea și să rămînă cine poate sau să se dea examene de admitere?

D.M.: În situația actuală, destul de tristă, nu știu dacă examenul de admitere ar mai rezolva ceva. Problema mult mai gravă e statutul Literelor și al literaturii în societatea de azi, ambele socotite neinteresante și neimportante, pîinea bucherilor și belferilor, sau rezervate temperamentelor „artiste”, neadaptaților patetici și inoportuni. Dacă e să facem ceva pentru literatură, trebuie să susținem relevanța studiului ei pentru societate, nu doar pentru o breaslă de „iubitori de frumos”. Și, mai înainte, să mărim salariile profesorilor, ca să le putem cere pe urmă performanță și rafinament critic în munca cu elevii.

C.T.: Ce părere ai despre clasamentele literare făcute la București?

D.M.: Clasamentele sînt treabă gingașă… Cele mai multe se fac, într-adevăr, la București, unde rezidă instituții și reviste literare care premiază cărți, după gustul și competența fiecăreia. Că uneori premiile nimeresc cărți bune, consacrînd și consacrîndu-se, că alteori opțiunile surprind pînă la revoltă sau că perplexează, ratînd spectaculos, e inevitabil. Nu pot însă argumenta împotriva existenței acestor grațioase jocuri de societate. Eu însumi fac parte din juriul unui premiu anual, e vorba de Premiul Național de Proză oferit de Ziarul de Iași, de care știți pentru că l-ați primit în 2010. Dacă eu elaborez clasamente, mi se pare normal să recunosc și altora dreptul să și le facă pe ale lor.

C.T.: Dă-mi un motiv să mă mut la Iași.

D.M.: Pentru un scriitor, am cinci motive: Muzeul Literaturii Române (pentru FILIT), editura Polirom (pentru colecția „EGO. Proză”), Ziarul de Iași (cu Premiul Național de Proză), Facultatea de Litere și Institutul „A. Philippide”, pentru manifestările lor științifice. Dar există și un motiv pentru oricine: Copoul, în orice seară de iunie, pe sub tei. Pentru mine, e destul.

(1305 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Etichete: