Home / Ancheta / Drumul spre privatizarea medicinei e pavat cu intenții

Drumul spre privatizarea medicinei e pavat cu intenții

Zoom

De fiecare dată – în ultima vreme din ce în ce mai des – când se ivește câte o problemă în sistemul medical românesc, voci foarte vocale încep să propovăduiască privatizarea acestuia. Vezi, Doamne, numai mediul privat ar fi capabil să ofere calitate și responsabilitate în prestarea de servicii medicale, iar statul ar fi complet impotent să-și îngrijească singur cetățenii. Despre costurile reale ale sistemului de sănătate privat nu vorbește, însă, nimeni.

Desigur,

toți ne dorim ca spitalele în care ne tratăm să fie dotate la cele mai înalte standarde, să lucească de curățenie și în ele să lucreze doar medici competenți, asistente săritoare, infirmiere omenoase și brancardieri atenți la pacient. Ne mai dorim, de asemeni, să dispară atențiile date medicilor și tuturor angajaților din spitale, să dispară nepăsarea și furturile din sistem. Dacă s-ar putea, n-ar fi rău ca și plățile pentru asigurarea de sănătate să fie mai mici. De fapt, să dispară cu totul, pentru că sănătatea e un drept etc., etc.

Dacă legea salarizării unitare votată în Parlament și promulgată de președinte va intra în vigoare așa cum a fost gândită, dacă nu va fi prorogată cu riscul unor noi și costisitoare procese pentru statul român, atunci, de la 1 martie 2018, medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii și, în general, tot personalul din sistemul medical de stat nu vor mai avea absolut nici o scuză pentru a nu-și face treaba cu profesionalism și fără a aștepta atenții de la pacienți. Dincolo de lipsurile materiale, care nici alea nu mai sunt chiar atât de mari, angajații din sistemul de sănătate vor avea salarii absolut competitive, nu doar raportate la piața muncii din România, ci și pe plan european. Orice medic ce va mai sta cu mâna întinsă sau buzunarul deschis în fața pacientului, de la 1 martie 2018 încolo, va merita absolut orice i-ar pune în cârcă pacienții nervoși.

Dincolo de starea actuală

a sistemului medical de stat, care este departe de a fi strălucită, privatizarea nu este încă o soluție. Pentru că, în acest moment, nu există încă un investitor atât de mare capabil să bage bani într-un spital complex. Ideea unora de privatizare a sistemului de sănătate românesc este construită pe modelul privatizărilor găunoase ale tranziției de la comunism la capitalism: vânzarea spitalelor de stat către investitori strategici, la prețuri modice, corelată cu condiționarea unor investiții și cu păstrarea profilului unităților medicale. Or, acest sistem s-a dovedit a fi falimentar și fraudulos. Cumpărătorii pe bani puțini nu doar că n-au investit, dar au și distrus ceea ce au cumpărat pe nimic. Așa au ajuns praf industrii întregi, așa s-au vândut la fier vechi fabrici întregi, așa am rămas mai degrabă producători agricoli sau furnizori de materie primă. Închipuiți-vă ce s-ar întâmpla dacă, în cinci ani de zile de la momentul privatizării spitalelor, acestea ar avea soarta a zeci de hoteluri din întreaga țară, a stațiunii Herculane, a Arpechimului sau a atâtor unități din industria metalurgică, puse pe butuci de cumpărători care aveau cu totul și cu totul alte interese.

Odată cu privatizarea spitalelor

prin metodele anilor ’90, am descoperi, totuși, că atât de blamatele dotări slabe ale sistemului de sănătate de stat devin extrem de profitabile în sistemul privat. Că aparate ținute în vaselină azi încep să zbârnâie în flux continuu mâine, producând pe bandă rulantă bani.

Să ne mai gândim că miza nu este doar privatizarea spitalelor, ci și a asigurărilor de sănătate. Căci de acolo vin, de fapt, banii. Asigurările de sănătate ar putea funcționa nu opțional, așa cum se întâmplă în țările capitalismului feroce, unde te asiguri doar dacă vrei, ci într-un hibrid precum cel în care funcționează azi asigurările de pensii sau RCA-ul. Adică asigurarea să fie obligatorie, dar să nu fie plătită statului, ci unor firme private care nu oferă, de fapt, nici o garanție că de banii ăia vei și beneficia. Cazul RCA este clar, cazul pensiilor va deveni clar de-abia când primii contribuabili obligați să verse bani și în pilonul II de pensii vor începe să-și primească banii investiți timp de atâția ani.

O altă problemă

va fi costul asigurărilor și cel al serviciilor de sănătate. Să luăm un exemplu banal dintr-o țară destul de apropiată, Austria. O consultație de cinci minute la un medic specialist costă acolo de la 200-300 de euro în sus. E riscant să te duci la medic fără să fii asigurat, pentru că trebuie să plătești pe loc, iar sumele nu sunt de colo. Dar și o asigurare medicală care să-ți acopere astfel de costuri nu e chiar gratuită. Câți dintre concetățenii noștri și-ar putea permite aigurări de 250 de euro lunar pentru fiecare membru al familiei? Puțini, foarte puțini.

Apoi, o asigurare de doar 250 de euro nu acoperă, de fapt, proceduri medicale prea complexe. Operațiile complicate, intervențiile pe cord, cele neurologice și altele asemenea nu sunt rezervate decât celor care cotizează serios la asigurări. Sănătatea, de la un punct încolo, devine un privilegiu al bogaților. Corporatiștii de dreapta români, fericiți că la 35 de ani câștigă, în cuplu, 3.000 de euro, n-ar avea acces, într-un sistem de sănătate complet privatizat, decât la intervenții medicale banale.

În România s-a dezvoltat

un sistem privat de sănătate aflat, totuși, încă la început, chiar și după mai bine de douăzeci de ani de la apariție. Lipsesc, încă, spitalele mari private, care să acopere, asemeni unui spital universitar, toate specialitățile medicale. Pentru că un astfel de spital costă enorm și, iar, nu au apărut investitorii care să bage bani în așa ceva.

Deși există spitale și clinici medicale private moderne, rareori acestea depășesc nivelul unor maternități bine dotate. Simplificăm mult, e drept, dar, în general, clinicile private își rezervă anumite domenii unde riscul medical este minim, iar profiturile maxime. Maternitățile conduc în topul investițiilor private pentru că foarte multe cupluri consideră mult mai safe nașterea într-o clinică privată decât într-un spital de stat. Este, în definitiv, și o chestiune de statut social. Numai amărâții nasc la stat în zilele noastre.

Ceea ce urmează,

pe scurt, este un singur caz, unic în tragismul său, dar nici pe departe unic prin modul în care clinicile private tratează pacientul. Un pacient sănătos și fără complicații medicale e cea mai bună afacere. Ceilalți sunt surse de probleme nedorite.

Andreea Scarlet a rămas însărcinată în 2016, iar o prietenă i-a recomandat serviciile medicului Albu, de la Medlife. Pentru ca lucrurile să fie în regulă, s-a încheiat și contractul de prestări medicale nr. 70/22.07.2016. Andreea Scarlet și-a anunțat medicul care urma să-i monitorizeze sarcina și să o asiste la naștere că suferă de dislipidemie familială și a solicitat ca la fiecare set de analize să i se efectueze și teste care să arate evoluția liniei lipidice. În perioada sarcinii, aceste teste au arătat o creștere alarmantă a trigliceridelor, de la 500 în august la 700 în septembrie și la 1.866 în octombrie. Anunțat prin e-mail de către pacienta îngrijorată, medicul de la Medlife a emis un scurt, sec și liniștitor “Sunt OK”. Nu erau OK, erau doar de 12 ori mai mari decât limita maximă indicată pentru valorile normale ale respectivului parametru. Iar în noiembrie, valoarea trigliceridelor ajunsese deja la 12.414 mg/ml, dar, oricum, era târziu pentru a se trage un semnal de alarmă.

Pentru că, pe 22.11.2016, Andreea Scarlet a ajuns la clinica Medlife cu dureri foarte mari în zona abdominală. Nu erau cauzate de sarcină, ci de o pancreatită acută. După 12 ore de la internarea în clinică, pacienta a fost supusă unei operații cezariene și, pentru că starea de sănătate a mamei se înrăutățea constant, pe 23.11.2016 aceasta a fost transferată la Spitalul de Urgență Floreasca, medicii de la Medlife fiind oarecum obligați de situație să-și recunoască marginile dotărilor și cele profesionale. În definitiv, acolo nu existau nici specialiști și nici aparatura necesară pentru tratarea pacientei.

Dacă operația de cezariană

a fost un succes, iar copilul s-a născut sănătos, obținând un scor Apgar 9, mama nu a avut aceeași șansă. Pe 17.01.2017, la aproape două luni, a decedat în urma unui șoc septic cauzat de septicemia generalizată pornită de la infectarea pancreatitei. Rețineți, aceștia nu sunt termenii medicali pe care i-ar folosi un medic, ci narațiunea unui jurnalist.

Mai mult ca sigur, însă, acest final tragic ar fi putut fi evitat dacă un singur medic ar fi fost mai atent și mai preocupat să-și îngrijească pacienta decât să producă și să numere bani. Nu este, neapărat, un viciu specific sistemului privat de sănătate, dar nu e nici un caz izolat. Medlife, însă, plătește în mod constant publicitate în presă, ceea ce spitalele de stat nu fac. De aceea, despre ceea ce se întâmplă în sistemul de stat auziți mai des, despre ceea ce se întâmplă în sistemul privat mai rar spre deloc.

Și, totuși, medicina nu înseamnă doar niște pereți frumos văruiți și condiții de cazare la nivel de hotel de 3 stele sau mai mult. Înseamnă, în primul rând, profesionalism, pasiune, umanitate. Fără ele, toți banii din lume nu înseamnă nimic. Fără ele, în momentul unei tragedii nu primești nici măcar explicații, ci o simplă, seacă și piperată factură.

(939 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.