Home / Reportaj / Drumurile noastre care ne despart. Și sărăcia care ne omoară  

Drumurile noastre care ne despart. Și sărăcia care ne omoară  

Zoom

E clar, drumul e spart cu totul pe aici. Nevastă-mea îmi spune să o las mai încet. ”Ai luat o piatră în parbriz pe autostradă, vrei să lăsăm mașina pe aici?”, îmi spune cu reproș. E tonul ăla pe care-l au nevestele atunci când sunt nervoase și te fac pe tine vinovat de tot ce se întâmplă, de la garnitura stricată de la duș până la încălzirea globală. Copiii se distrează în spate, după ce ne-au întins nervii cum doar puii de om știu să o facă, la drum lung. Placa de întins părul n-ar fi făcut o treabă atât de bună cu nervii noștri. Fii-mea toarnă gaz peste foc: ”Mami, te-am văzut când aproape ai dat cu capul de tavan!”. Știau ceilalți de ce au luat-o pe Horezu, spun și o las ușor, încercând să dansez printre gropi fără să rup gleznele mașinii. Parbrizul era deja spart când am plecat. O pietricică a luat la țintă colțul din dreapta jos, pe DN1, pe la Tâncăbești, acum vreo două săptămâni. Am comandat unul nou, e al cincilea în ultimii trei ani. Noroc că n-a venit încă. Și noroc că am Casco. Crăpătura inițială de doi centimetri s-a simțit ca la ea acasă și s-a întins, vaca, de colo până colo. Piatra pe care am luat-o acum pe autostrada București-Pitești, pe care m-am urcat la Găești cu mari speranțe să bat media de 50 la oră pe care o aveam, mi-a făcut o floare frumoasă, ceva deosebit, fix pe unde privesc în față, din poziție normală. A naibii piatră, un lunetist n-ar fi țintit atât de bine. Dacă trecea prin parbriz m-ar fi lovit exact în frunte.

Drumul pe care încercăm să trecem

ne duce în stațiunea Voineasa, iar de aici ar trebui să ajungem la Petrila. Unul dintre copii merge într-o tabără, iar noi rămânem în oraș, ne-am luat cazare aici, la o vilă pe care am găsit-o pe Booking și arăta decent în poze. Aplicația Waze e de vină pentru traseu. Alții au luat-o pe Horezu, dar se plâng că se merge bară la bară. Noi mergem bară la piatră. Facem vreo 30 de kilometri într-o oră. Peisajul e fabulos, îmi spun fetele, când trec pe lângă lacul Vidra. Dar eu văd doar cratere și încerc să limitez pagubele. Pivoții mă înjură printre dinți, îi simt. Întâlnim doar vreo zece tâmpiți ca mine pe drum, semn că oamenii din zonă știu care-i treaba și evită.

Ajungem pe întuneric, cazăm una bucată copil în tabără, unde se ajunge tot pe un drum plin de hârtoape, și ne cazăm în Petrila. Ieșim doar să luăm niște apă. Sărăcia se vede și pe întuneric.

Ziua, însă, sărăcia îți intră în ochi

și rămâne acolo. Seara, ne-am întâlnit cu câțiva fani ai emisiunii Starea nației, care stăteau în zonă și aflaseră că voi fi acolo. Unul dintre ei este Sorin, stabilit în Danemarca de ani buni. Venise în vacanță în România și a dat o fugă până acasă. Crede în continuare că nu avem nici o șansă. Îmi place că nu e dintre cei stabiliți afară care mă ceartă pentru că promovez la emisiune ideea unei societăți clădite în jurul omului. Dacă vrei să vezi un stat care chiar are grijă de cetățeni, te invit în Danemarca. Oho, vreau să ajung, i-am spus. Mai ales în Norvegia, pe care mișelul de Karl Ove Knausgaard, cu a lui luptă biografică întinsă pe 3.500 de pagini (primele patru volume au fost traduse la noi de editura Litera), m-a făcut să-mi doresc cu toată ființa mea să o cunosc.

Plecăm dimineața să vedem zona, fac asta peste tot pe unde merg prin țară. Iar în ultimele șase luni doar în Moldova nu am ajuns. Am fost nu doar în zone unde România poate părea OK, precum Cluj, Sibiu sau Brașov. Am fost la Tulcea, la Drobeta-Turnu Severin, la Baia Mare, la Piatra Neamț, la Bistrița, zone pe care le consideram până acum mai sărace. Le consideram. După ce vezi Petrila, Petroșani, Vulcan și Lupeni, orașele menționate mai sus ți se par de vis. E ca-n bancul acela cu rabinul care-i spune unui om nemulțumit de camera în care stătea cu o familie numeroasă să bage și câte o capră pe zi în casă. Iar după ce le-a băgat pe toate, iar omul nu mai putea nici să respire, rabinul i-a zis să scoată caprele, apoi l-a întrebat cum se simte. Perfect, a zis omul. Așa și aici. Dacă crezi că trăiești într-o zonă urâtă, care nu-ți oferă prea multe, mergi până la Lupeni. O să-ți schimbi părerea despre sărăcie. Oamenii ăștia, victime ale megalomaniei ceaușiste, dar și ale hoțiilor din industria cărbunelui de după ‘90, ale unui stat impotent și mai de curând ale mafiilor locale, sunt condamnați. Trecem pe lângă blocuri care arată groaznic.

Un apartament se poate cumpăra și cu 3.000 de euro,

aflu de la localnici. Sunt blocuri în care mai bine de jumătate din apartamente sunt pur și simplu părăsite. Oamenii care au lucrat la mine au plecat, pentru că nu mai aveau ce să facă aici. Stadionul e o ruină, totul stă să cadă. Și te revolți. Cum paștele mă-sii e posibil așa ceva? Știm cine e de vină, dar de ce nu se face nimic? Turistic, zona este senzațională. Și se poate dezvolta foarte frumos. Doar că… și ajungem la adevăratele probleme. Doar că nu se vrea. Nici de la centru, nici de acolo, local. Mă documentez după ce ajung acasă și aflu din presă că, de fapt, totul este împărățit de două familii, Resmeriță și Ridzi, care și-au împărțit, practic, zonele de influență. Cum se face asta știți. Decid înainte de vot, prin simpla desemnare a candidaților, cine câștigă alegerile, prezența la vot a cetățenilor fiind inutilă. Eu pun candidat slab la tine, tu la mine. Îmi mobilizezi oamenii tăi la vot și nu ai cum să câștigi. Resmeriță e genul de clan de baroni care-și transmit din generație în generație Primăria, de pildă. Ziarul Adevărul notează că tatăl Cornel Resmeriță a fost primar la Lupeni timp de 16 ani. I-a luat locul fratele mai mare, Cristian Resmeriță, din 2016. Primul a decis să renunțe să mai candideze, fiind trimis în judecată pentru abuz în serviciu, în timp ce Cristian Resmeriță a renunțat la Primărie, în decembrie 2016, după ce a devenit parlamentar. Bine, boss! Acum, candidează fratele Lucian Resmeriță, sprijinit de PSD, de afaceriștii locali și de ceilalți primari ai orașelor din Valea Jiului. Așa se face treaba. De ce să se facă drumuri? Ca să se dezvolte zona? Sunteți nebuni? Păi, ce fac baronii ăștia cu o zonă dezvoltată? Cu turism, cu investitori ca lumea, cu firme serioase, cu oameni al căror nivel de trai să crească, în urma acestor investiții. Cine-i mai alege pe ei? Cum își mai fac ei toate învârtelile? Nu merge. Trebuie ca oamenii să fie captivi, să stea pe ajutor social, să nu aibă perspective. Să nu poată pune condiții, să nu negocieze nimic.

Pe drumul de întoarcere, stând bară la bară,

de data asta și fiind încă sub influența cărții Peak, scrisă de Anders Ericsson și Robert Pool, despre secretele performanței de top și noua știință a expertizei (tradusă de băieții de la Publica – fac o treabă minunată acolo, aducând idei bune), m-am gândit câți copii senzaționali sunt condamnați la anonimat în această zonă și-n celelalte zone sărace ale României. Dacă aș fi Hagi, aș pleca vara într-un tur național, să stau câte o săptămână și să fac selecții în astfel de zone foarte sărace. Și să iau de aici copii buni, care au un avantaj senzațional: le e foame și vor să scape de ea. Pentru că sărăcia nu e, așa, o chestie, că ești sărac într-o vineri, la ora 16, când nu ai una de-un leu în buzunar. Nu, fraților! Sărăcia se mută în tine și te mănâncă încet, dar sigur. Și nu e vorba doar de sport aici, am dat acest exemplu pentru că poveștile despre sportivi care au fost săraci și apoi au devenit extraordinar de bogați sunt cele mai consumate povești de viață. E vorba de ce medici, ce ingineri, ce fel de cercetători pot ieși din acești oameni, pe care țara îi vrea proști și săraci, ca să le poată controla votul. Știu, păcat de noi, nu?

Dar dincolo de sentimentul ăsta de rahat, pe care-l extragem cu toții din Miorița și din toată educația pe care încă le-o băgăm în cap, fără să ne dăm seama, copiilor noștri, punându-i să acumuleze cunoștințe, în loc să le dezvoltăm abilități – mulțumim, pe această cale, tuturor imbecililor care au reformat învățământul în ultimii 27 de ani –, pare că ne merităm soarta. Care ne-a fost decisă în urmă cu mult timp și nu ne revoltăm împotriva ei: trebuie să fim săraci și proști. Doar așa putem fi mână de lucru ieftină pentru firmele care apar aici din spatele tancurilor, având pretenția să ne plătească cu 250 de euro pentru o prestație care în țările lor costă de zece ori mai mult. De-aia nu avem nevoie de educație, nu avem nevoie de drumuri, n-avem nevoie de… Sau, poate, mai bine zis, n-avem voie.

(78 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. La cate tampenii au facut minerii in anii 90, isi merita soarta din plin.

  2. Stii dumneata ca in anii 90 la mineriade au fost numai mineri 100%? Cand esti spalat pe creier de regim ca vin altii sa il rastoarne dupa ce a avut loc schimbarea iti zic eu ca nu mai stai pe ganduri si actionezi. Foarte putini mineri au fost. Au fost infiltrati destui oameni ai sistemului printre ei. Dumneata crezi ca minerii dupa ce au venit din vale la capitala aveau salopetele curate, cum s-a vazut la televizor? Crezi ca minerii au avut pistoale in dotare? Si tu iti meriti soarta din plin. Daca nu erau minerii inca te incalzeai la lumanare. 🙂

  3. a

    n-au facut nimic de capul lor !

  4. Fix d-aia suntem si vom ramane o adunatura de oligofreni: nu avem parte de educatie si nici nu vrem sa ne deschidem capul spre auto-educatie. Ca d-aia l-au impuscat pe nea Nicu, sa avem democratie, internet, manipulare si buchetul de ura si xenofobism care insotesc incultura. Cum a zis si nea Marean mai sus: copiii din Vulcan, Petrila si toata Valea Jiului isi merita soarta, ca doar au venit la Bucuresti sa dea cu fieru-n studenti!
    Mult esti prost nene!!! Si intr-un univers paralel iti meriti si tu soarta din plin si de miner.

  5. Asa e Mareane, numai ca tu esti putin mai mult cam prost. Pentru ca mizeria asta face parte din Romania, si minerii fac parte din Romania, asa cum si tu faci parte din Romania. Si cum fac si eu …

  6. romanul are memoria scurta. marian are dreptate in principiu, ati uitat cu totii ce s-a intamplat la mineriade din pdvd politic?! Frana pusa in dezvoltarea tarii odata cu tinerea la puterea a lui Iliescu !? Mineriada s-a facut cu minerii din acesta zona fara discutie, violentele se investigheaza si judeca si acum.

  7. As intreba autorul cu ce ocazie la Petrila?…un city break sau sa cumpere asa vreo 20-30 de apartamente (= 1 bloc) la 3 miare de euroi bucata…sau cu alte trebi?

  8. Excelent articolul! BRAVO!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.