Home / Anticrizul / Dușmanul care își cere tributul

Dușmanul care își cere tributul

Zoom

Trăim într-o perioadă a tragediilor. În 2017, comunitatea orașului Galați comemorează 14 ani de la un eveniment tragic. Un eveniment cu care multe orașe din România se confruntă de ani buni, de când – am putea spune fără să exagerăm – un flagel a cuprins țara și atacă cu bestialitate însăși inima administrațiilor locale: bugetul. Iar molima e reprezentată de înspăimântătoarele „parcuri industriale”. La Galați, drama provocată de un astfel de parc e atât de mare încât locuitorii și-au impus parcă să uite că acesta ar exista. În timp ce el, nemilosul parc, continuă să-și ceară tributul.

Pornim de la ideea că este perfect normal să nu înțelegem de ce e necesar să duci toate companiile care te-ar putea căuta într-un singur loc și să le lași acolo, departe de oraș. Asta e, suntem oameni zdraveni la cap și nu putem pricepe de ce ai vrea să duci antreprenorii cât mai departe de oamenii cu care ai vrea să lucreze, pentru ca apoi să te plângi că firmele sunt mercenare și nu vor să se implice în comunitate. Ele fiind în câmp, cu vacile.

Revenim la Galați, unde în urmă cu 14 ani, autoritățile au trimis un total de cinci milioane de euro către câmp. Un câmp în care s-a „construit” un parc industrial. Dar tot câmp a rămas. Lângă el stă așa-zisa „zonă liberă” de lângă port, unde toate afacerile se așază cuminți și așteaptă marfa. În parc, nimeni, cu excepția unei clădiri administrative, o hală, garduri, drumuri și utilități, toate aflate pe 22 hectare de teren.

Și dacă tot e inutil, să băgăm niște bani, nu? La Parcul Industrial din Galați sunt necesare lucrări de reparație a acoperișului pentru că acesta a fost avariat în urma unei furtuni. 160.000 de euro a păpat parcul doar în ultimii cinci ani, pentru că nimicul trebuie întreținut. Dar partea cu adevărat bună e cu totul alta: nici un gălățean nu știe de parc, așa ca banii investiți aici nu sunt regretați de nimeni. Ce, nu are logică?

(96 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.