Iohannis în pericol

Cineva l-a sfătuit pe președintele Iohannis să iasă la atac. Numai că, pentru el, ofensiva e un fel de haină de căpătat. Cînd o îmbracă, mînecile îi ajung la genunchi, semn că sacoul de luptă al răposatului Băsescu era cu multe numere mai mare.

Cu toate astea, turul de violență al președintelui a început cu sete. Primii care i-au simțit mușcătura de cobră mută au fost condamnații și urmăriții penal. Lor, șeful statului le-a spus răspicat că nu vor fi numiți premieri pe locul rezervat lui Cioloș. A venit la rînd o categorie de victime de importanță mai redusă, numiți de președinte, la grămadă, „grupul penalilor”. În esență, Klaus Iohannis a transmis dușmanilor săi că are de gînd să nu respecte nici rezultatul alegerilor și nici litera Constituției, dar toată lumea a înțeles din ton că e doar o discuție despre puritate și că tehnocrații râmîn la putere.

Poate că președintele n-ar fi trebuit să fie pus să facă ceea ce nu-i vine la îndemînă. Niște oameni fără minte l-au împins de la spate să sară la bătaie fără să ia în seamă natura pe deplin necredibilă a actului în sine. În cazul lui, efortul de a părea dur arată ca o strîmbătură filmată cu încetinitorul. Președintele nostru nu cunoaște timpii frazei, sensul cuvintelor, rolul pauzei și al accentului. Cînd îi acuză pe corupți pare chinuit de o poezie fără virgule, învățată pe deasupra, neînțeleasă și recitată cu poticneli.

Apoi, ca și cînd acest război mecanic n-ar fi fost destul, Klaus Iohannis e sfătuit să se așeze, ca o găină pe cuibar, pe opera lui Brâncuși. Gestul în sine nu e grav, e doar kitsch, dar felul în care el încununează o campanie conflictuală irită. Iohannis e pus tot mai des să joace rolul altcuiva, al cuiva obișnuit să dea peste cap paharul cu ipocrizie și să-l vomite apoi peste adversari. Dacă vrei să potrivești în gura unui fost inspector școlar miștoul, înjurătura și porția cu whisky, nu-s de ajuns doi ani.

Un alt pericol la care a fost expus președintele e capcana propriilor vorbe. A împinge să vorbească despre morală pe un om care a dobîndit șase case fără să poată explica în ce fel e ca și cum l-ai trimite să se predea. A-l sfătui să folosească în mod acuzator cuvîntul „penal”, cînd el însuși a pierdut un imobil ca urmare a falsului și a uzului de fals, înseamnă să-l propui pentru arestare. A-l convinge să înfiereze trimiși în judecată după ce el însuși s-a strecurat prin verigile murdare ale sistemului judiciar – așa cum se strecoară o numire la CCR prin gîndurile unei șefe de complet – e ca și cum l-ai pune să-și scrie autodenunțul.

Acești oameni s-au jucat cu președintele așa cum te joci cu repetentul clasei, așa cum îi spui că l-a strigat profesorul, iar el se ridică în picioare și, din senin, neîntrebat, spune „Prezent!”. Consilierii lui Klaus Iohannis l-au expus la atîtea situații periculoase încît pare că au vrut să scape de el. E un caz de siguranță națională, fără discuție.