Home / Editorial / Maestrul Duda și Margareta

Maestrul Duda și Margareta

În bătălia de la ușa regelui Mihai, prințul Nicolae a fost învins de cei șase servitori ai reședinței. Oficial, s-a luptat cu chelneri și cameriste, dar fotografia care surprinde îmbrînceala ni-l dezvăluie pe colonelul Duda deghizat în subretă, mînuind mătura cu vechea-i iscusință de halebardier al Teatrului Municipal Suceava și coordonînd asaltul celorlalți cinci gradați. Nu vom găsi această fotografie, la fel cum nu e de găsit nici microfilmul în care actorul Duda debuta pe micul ecran al Securității, dar știm că ambele există.

Regele Mihai are 96 de ani, cu vreo zece mai mult decît socotiseră moștenitorii săi că o să aibă. Moștenirea pe care o lasă înseamnă nu numai istorie, ci și bani. Lîngă castele și păduri, mai vine, pe partea economică, un bonus. Dragnea și Tăriceanu au lansat o inițiativă legislativă care amenajează juridic Casa Regală și îi alocă o rentă plătită de Guvern. „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat”, zice textul, iar suma poate fi de ordinul zecilor de milioane, zic surse din anturajul legii.

Așa cum se vede, regele Mihai e ținut în captivitate de răpitori calificați, în vederea recompensei. Majestatea Sa n-a mai putut fi nici văzută și nici auzită de aproape trei ani, de cînd Duda și Margareta au schimbat încuietorile camerei de suferință. Nu știm cu adevărat cît de bolnav e regele, cît e de conștient și de liber. Știm doar ceea ce ne transmite prin comunicate coaliția pentru preluarea averii.

Dar averea e doar o parte a mizei. Cealaltă parte e monarhia, adică moștenirea politică a regelui. Monarhia zace și ea sub cheie, alături de fostul suveran, în timp ce Radu al României negociază plata și termenii decesului.

Colonelul Radu Duda e broscoiul pe care îl tot sărută Securitatea doar-doar s-o transforma în prinț. Minunea era aproape gata, dar din cețurile Albionului s-a întrupat adevăratul moștenitor, tînărul Medforth-Mills, băiatul principesei Elena și nepotul direct al regelui. Într-o dinastie cu cinci perechi de sîni, care ducea dorul unei perechi de testicule, apariția micului Nicolae a pus un zîmbet fericit pe chipul ostenit al regelui. Prințul Nicolae a cîștigat imediat inima monarhiștilor și, cîtă vreme a avut acces la bunic, el a fost speranța Casei Regale. Pînă și republicanii l-au simpatizat pe tînărul educat militărește și cu certificat de origine, ca dovadă creșterea spectaculoasă a încrederii în monarhie din perioada 2005-2013.

Ei bine, această popularitate a prințului Nicolae i-a grăbit sfîrșitul. Securiștii nu puteau pierde dintr-un foc și banii, și controlul politic. Colonelul Duda a trebuit să vină cu ceva și iată-l pe prințul Nicolae izgonit din dinastie cu o voce care i s-a atribuit regelui, fără ca regele să miște din buze. Iată-l pus la zid pentru păcatul de a fi iubit o hipsteriță din popor, așa cum străbunicii lui regi iubiseră cu sutele, și iată-l eliminat din prima combinație de speranță, referendum și coroană de după ’89.

Lucrarea nu s-a putut face fără complicitatea principesei Margareta și a dezamăgitoarei principese Elena, mama Izgonitului. A mai fost, desigur, și îngrijitorul pernei cu care, dacă lucrurile ar fi luat-o razna, trebuia sufocată monarhia.

Regele Mihai stă pe marginea mormîntului și va sta acolo pînă cînd negocierea falsului principe Duda cu Behemot va avea un final mulțumitor.

Să dorim, așadar, viață lungă acestei negocieri. Să sperăm că Diavolul și bunul Dumnezeu se vor milostivi de Casa Regală și vor avea grijă să nu sufere atunci cînd i-o veni ceasul.

(324 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Pana la urma, interesul poarta fesul…pardon, coroana regala! Ce a putut-o determina pe principesa Elena sa-si incrimineze public fiul numai pentru ca a vrut sa-si vada bunicul, poate pentru ultima data? Un gest de neinteles.

  2. Sefu’,am o nelamurire: regele cand a preluat functia de la Carol II nu exista parlament, nu a facut incoronare oficiala, nici nu a reinfiintat parlamentul .Deci domnia a fost legala sau nu ?

  3. Nici o miscare de #REZISTenta la distribuirea de la bugetul de stat (din impozitele noastre) a milioane de lei la Casa regala a unei republici? Presedintele nu are nimic de zis? Pacat ca ne manifestam doar cand suntem impinsi din spate de altii pentru interesele lor

  4. Intr-o tara amarata, cu cei mai multi analfabeti din Europa, cu cei mai multi tbc-isti, cu cele mai muci pensii, salarii din UE, cu cel mai mic consum de sapun pe familie, noi dam de la bugetul de stat pt Casa Regala. Adica pentru Duda cotcarul care nu a mai apucat sa joace pe Dinu Paturica si pentru jalnica si crunta matusa a dezmostenitului Nicolae. Caci asa au vrut Tariceanu si Dragnea, ai dintai gretosi barbati.

  5. ultima sansa a monarhiei romanesti era acest Nicolae. Alungarea lui a dus casa regala in derizoriu.In curand vom vedea si o nationalizare…

  6. Mă bucur și eu, de articolele lui Doru Bușcu și Mircea Dinescu, motiv pentru care cumpăr mereu „Catavencii”. Și fac acest lucru încă de la apariția primului număr (atunci se numea „Academia Catavencu”). Aș dori mult să reapară și Ioan T. Morar în colectivul redacțional al acestei publicații excepționale !

  7. Deosebit comentariul Nicoletei Mihail, căreia și căruia mă alătur cu drag, cu bucuria că există încă în țara noastră astfel de oameni frumoși spiritual !

  8. Nenea Clintitu! Mai citeste si matale, olecuta de istorie. Daca e prea grea si prea multa, e buna si aia de pe Wikipedia. Da un goagale si o sa gasesti!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.