Unirea ca ideal porno

De-a lungul vremii, Moldova și-a pierdut bourii, dropiile și fetele neobișnuit de frumoase, și-a pierdut limba și instinctele naționale. Acum e pe cale să-și piardă direcția și puțina inteligență politică de care dăduse dovadă cu trei-patru ani în urmă. Istoria i-a furat din buzunare, ca unui bețiv adormit în gară, cele cîteva daruri naturale pe care tătarii și rușii au uitat să i le fure. Azi, Moldova de peste Prut e o mică întindere de pămînt românesc în derivă, purtată de ghinion și delăsare spre inima lacului rusesc.

Vina moldovenilor înșiși a fost stabilită: corupți, leneși, călcați în picioare de colonialismul URSS, prea obosiți de traiul prost ca să mai bage în seamă aluziile noastre frățești făcute din vîrful buzelor. Politicienii de la Chișinău arată o lăcomie fără nuanțe, demnă de fostele mafii sovietice, care operează la vedere cu economiile populației. Esența luptei lor politice e jaful și atît, depozitarea prăzii e lăsată în sarcina bancherilor ciprioți. După pagubele produse, uraganul Plahotniuc se clasează pe un ambițios loc doi, între invazia mongolă din 1241 și guvernele Năstase-Boc.

Dar despre vina noastră pentru ce a ajuns azi Moldova nu s-a spus mare lucru. Despre dezinteresul politic și strălucita prostie diplomatică arătată de absolut toate guvernele României nu s-au dat amănunte. Despre noncombat-ul serviciilor secrete și despre geopolitica turnată în pahar și băută cu Voronin n-a dat nimeni socoteală. N-au ieșit la iveală decît analize și oftaturi, niciodată anchete și vinovați. Unirea a dispărut ca ideal și a rămas ca idee de biznis pe persoană fizică.

Grandoarea unui plan național se dezvăluie însă prin amănuntele sale. Fostul premier moldovean Ion Sturza a vorbit în mai multe rînduri, fără să-l audă prea mulți, despre strînsele relații dintre corpul politic de la București și corpul de balet al lui Plahotniuc.

Capturate în sate răzășești cu nume și noroaie rămase de pe vremea Fraților Jderi, prințesele din Orhei și Șoldănești erau servite elitei române ca aperitiv la procesul de apropiere. Plahotniuc tăia facturi politice, iar ai noștri plăteau ba cu Petrom, ba cu electricitate, ba cu sprijin operativ.

Dacă e să vorbim de efortul național pentru Republica Moldova, nu se poate spune că politicienii români n-au pus umărul. Ei au pus chiar amîndoi umerii, iar fetele mafiotului din Pitușca au pus, cum se zice, cracii. Asta a fost poziția preferată a generației unioniste între anii 2000 și 2014. Unirea s-a petrecut în bordelurile de la București și Chișinău, unde codanele lui Plahotniuc îi făceau pe miniștrii, pe deputații și pe coloneii noștri să gîfîie pentru reîntregire așa cum Brătienii și Kogălnicenii n-au făcut-o niciodată. A fost o descărcare de energie patriotică întinsă pe un deceniu și ceva, din care camerele Philips n-au pierdut nici o fotogramă.

Ei bine, acest tezaur pornografic e cronica politică a voinței de unire. Moldova a încăput pe mîinile unui proxenet, fiind predată de însăși clientela română.

Iar dacă vă întrebați de ce serviciile noastre nu l-au strîns pe Plahotniuc de coaie, răspunsul e simplu: ar fi țipat de durere cineva de la televizor.