Home / Interviu / EMILIAN GALAICU-PĂUN: „Generația tînără pleacă. În ideea de a rămîne definitiv în străinătate!”

EMILIAN GALAICU-PĂUN: „Generația tînără pleacă. În ideea de a rămîne definitiv în străinătate!”

Zoom

Poet, romancier, eseist și traducător din generația ‘80 de la Chișinău. Adversar redutabil al voroniștilor, al dodoniștilor și al mancurților din Basarabia, Emilian Galaicu-Păun e un mare talent confirmat și una dintre personalitățile din Republica Moldova pentru care Unirea e rațiunea lor de a fi.

Cristian Teodorescu: Din ce trăiește un poet important de limbă română în Basarabia – tu, bunăoară?

Emilian Galaicu-Păun: Din chiar „creșterea limbii românești / și-a patriei (ființei, care tot limba maternă este) cinstire”, ca să-i citez pe premergători. Nu e un răspuns adus din condei, ci adevărul curat – de douăzeci de ani sînt redactor (din 2000 redactor-șef) al Editurii Cartier („Editura anului” la Tîrgul de Carte Gaudeamus, în 2012 și 2015), îngrijind sute și mii de manuscrise, inclusiv ale unor importanți scriitori români (Emil Brumaru, Șerban Foarță, Ana Blandiana, Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina ș.a.), dar și ale unor tineri în plină afirmare (Radu Vancu, Claudiu Komartin, Dan Coman). Tot pentru Cartier am tradus din franceză o serie de lucrări ale lui Michel Pastoureau, cel mai important istoric al culorilor & autoritatea nr. 1 în materie de heraldică. La fel, l-am tradus pe Roland Barthes. (Traduceri încununate, o spun în paranteză, cu trei Premii ale Uniunii Latine.) Mai trăiesc din scris, romanul meu Țesut viu. 10 x 10 a avut două ediții (2011, 2014), și ambele s-au epuizat destul de repede. Nu în ultimul rînd, din citit – din 2005 am o emisiune săptămînală de prezentare de carte la Radio Europa Liberă, Carte la pachet, iar ca să aleg un titlu, de regulă citesc (nu răsfoiesc!) două-trei pe săptămînă. Cum însă eu, unul, trăiesc mai mult cu duh (dovadă, cele nici 60 kg ale mele, la 1,80 m), să zicem că mănînc carte pe pîine…

C.T.: Cînd ne întîlnim la tîrgurile de carte din București am senzația că nu ne desparte nimic. Dar în timp ce mulți dintre voi trec granița numai cu buletinul, eu ca să ajung la Chișinău am nevoie de pașaport. Cum rămîne cu frăția noastră?

E.G.-P.: Despre frăția noastră e bine să se întrebe autoritățile de pe ambele maluri ale Prutului – n-am să uit în veci cum, mergînd cu treburi la Iași în 2005, la cîteva zile după ce Voronin a fost reales președinte al RM, vameșii de la Albița (și nu de la Leușeni!!!) nu ne-au scos din „zdravstvuite, tovarișci!” și ce rusă mai știau ei acolo… Într-adevăr, dacă lumea noastră ar arăta ca la tîrgurile de carte, niciodată Dodon nu s-ar fi înscăunat „țar” al Moldovei! Sau dacă baremi s-ar ceti mai mult în „cele două țări românești” (sintagmă pentru care, probabil, risc pușcăria în Moldova lui Dodon, căci „subminez” statalitatea atît de dragă lui, cu voie de la Putin, care i-a și dăruit o hartă a Moldovei istorice, cu teritorii – actualmente – în mai multe țări: România, Ucraina), lumea n-ar ajunge să-i tot readucă la putere pe ciracii lui Iliescu & Voronin, în varii formule. Frică mi-i că cei 40 de ani „biblici” nu sînt o metaforă, ci chiar un soroc ca să dispară nu doar „ultimul rob”, ci și, mai cu seamă, conștiința de rob. Cît despre a trece granița numai cu buletinul, să se știe că și cărțile exportate din RM în România au nevoie de… pașaport (& alte documente însoțitoare) și că totul se impozitează.

C.T.: Scriitorul român de limbă română de azi visează să fie tradus în rusește?

E.G.-P.: O fi visînd. Unii chiar apar prin reviste & mici edituri moscovite. Fără însă impactul textelor unui Ion Druță din anii ’60, să zicem, care, respins la Chișinău, se lăsa îmbrățișat de Moscova (mai să-l sufoce, în cele din urmă) și „ne reprezenta” la Centru. (Cum? E o discuție lungă și încîlcită; e suficient să dau două borne temporare: în 1965, la celebrul Congres al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Ion Druță punea deja problema trecerii la alfabetul latin; pentru ca tot el să se indigneze‚ în primii ani ai statalității, ce atîta luncă a Dunării prin noile manuale școlare, unde a dispărut măreața Volga?) În ce mă privește, nu văd cum poezia mea ar „prinde” într-o literatură încă oarecum înfeudată tradiției (și iambului pușkinian, în special); nu-i mai puțin adevărat că dacă s-ar găsi un tălmaci înzestrat, romanul meu Țesut viu. 10 x 10 (cuprinzînd perioada 1968-2009, acțiunea desfășurîndu-se pe întreg teritoriul URSS, din Ch-ău și pînă la Petropavlovsk-Kamceațk, via Moscova) cred că ar putea „împușca”. Atîta că în Rusia lui Putin nici o editură nu și-ar asuma riscul să-l tipărească. Bref, rușii (y compris cei din Ch-ău!) n-au decît să învețe româna ca să mă citească…

C.T.: Ai idee cîți alegători români din Moldova de dincolo de Prut au ales Occidentul și cîți Rusia?

E.G.-P.: Au ales nu alegătorii, ci alergătorii români – ierte-mi-se jocul de cuvinte. Lumea fuge pe capete din țară, și nu atît din cauza crizei economice, cît a condițiilor sufocante de existență: tot mai îngrădită, libertatea cuvîntului (recent i s-a închis gura postului Jurnal TV, de opoziție); kakistokrația înlocuind cam peste tot meritocrația; o corupție endemică, pe care se prind s-o stîrpească tocmai cei care au capturat statul; iar mai încoace, uciderea ultimei păsări cîntătoare – mă refer la felul în care a „fost învinsă” (deși moralmente a ieșit învingătoare!) Maia Sandu în alegerile prezidențiale din toamna lui 2016. Apropo, alegeri la care tocmai cetățenilor plecați din țară li s-a îngrădit, în fel și chip, accesul (amintesc că diaspora a votat în proporție de peste 80% Maia Sandu) – și asta în timp ce cetățenii din Transnistria erau aduși în mod organizat (și plătit!) să-și dea votul pentru „statalistul” Igor Dodon. Din cîte știu, lipsesc datele oficiale – dar se estimează că peste un milion de moldoveni sînt plecați din țară, ceea ce reprezintă între o treime și un sfert de populație. Sîntem o Patrie A4, ca să preiau un titlu de Ana Blandiana.

C.T.: Ce înseamnă Putin pentru românii din Basarabia?

E.G.-P.: Pentru românii (subliniez) din Basarabia, cam ce-a însemnat și Stalin, în 1940, apoi din 1945, doar că fără aparatul represiv al acestuia. În timp ce moldovenii basarabeni, care și acum cred că mulți l-ar vota (au și făcut-o de fapt, prin procură, alegîndu-l pe Igor Dodon), unii și-ar dori o mînă forte oarecum asemănătoare și la noi (ex-premierul Vlad Filat purta ceasul pe mîna dreaptă, întocmai ca președintele rus!), alții pur și simplu se tem de mînia ultimului Țari-batiușka, tot îndemnîndu-ne s-o lăsăm mai moale. În toate cazurile, prezența lui se face simțită atît în dezbaterile de idei, cît și în campaniile electorale – fie ca ideal de atins, fie ca țintă privilegiată.

C.T.: Cum de a ajuns acest Igor Dodon președinte al Republicii Moldova, că n-a fost votat numai de ruși, de găgăuzi, ci și de români?

E.G.-P.: De moldoveni, țin să precizez – cei ce se consideră români nu cred să-l fi votat! După șapte ani ai vacilor foarte slabe (2009-2016) de „guvernare democratică”, homo soveticus redivivus, prin Igor Dodon, cu o forță bestială. Ajutat, pare-se, și de mașina propagandistică a mass-media oligarhului Vlad Plahotniuc, care pe de-o parte își declara susținerea pentru Maia Sandu (încercînd astfel s-o compromită în ochii alegătorilor – e ca și cum Gigi Becali ar sprijini-o public, la prezidențiale, pe Monica Macovei!), pe de alta trăgea sforile pentru I. Dodon, acesta nefiind decît încă o marionetă a lui. Nu-i mai puțin adevărat că, pe dreapta, alte cîteva păpuși zise „unioniste” sau „proeuropene” (M. Ghimpu, Iu. Leancă ș.a.) au furat-o pe Maia Sandu, în timp ce pe stînga Renato Usatîi, dat în urmărire generală de Interpol pentru omor, banditism și cîte-n lună și în stele (pe epoleții săi de ofițer FSB), în turul doi redirecționa voturile marionetei sale Dimitrie Ciubașenko spre același Dodon. Punct și de la capăt – dar care capăt: din 1991? din 2001?

C.T.: Cui îi place că Dodon vrea să ducă Moldova către Rusia?

E.G.-P.: Dodon n-a fost ales de plăcere, mai degrabă am cules fructele putrede, ca să nu zic ale mîniei, ale celor cîteva guvernări AIE. Apropo de fructe, pentru început I. Dodon promite că pomicultorii moldoveni își vor putea vinde merele la Moscova – faptul că, odată cu merele, se vînd, literalmente, și Evele noastre în capitala Rusiei, la pachet, nu pare să-l deranjeze. Or, se știe – Moscova nu crede în lacrimi! Cu atît mai mult, acum.

C.T.: Iar cui nu-i place ce face?

E.G.-P.: Nu e prima oară cînd s-a dat de pămînt cu cei care, pe bună dreptate, sînt sarea acestui neam. O vreme, pentru multă lume traiul în RM va fi o ocnă, de n-ar lua cu toții calea exilului. Specialiștii tocmai remarcă faptul că, dacă în anii 1990 & 2000, oamenii plecau la munci în Occident sau în Rusia pentru a face bani și a reveni în țară, generația tînără (de după 2009) pleacă în ideea de a rămîne definitiv în străinătate. E mai ușor să-ți faci un destin aiurea decît o țară la tine acasă – iată trista lecție la care mulți vor rămîne repetenți…

C.T.: Crezi în Unire?

E.G.-P.: Tot ce fac, din ’90 încoace, abia întors de la doctorantură de la Moscova, se înscrie în logica realizării acestui ideal național, Unirea pe veci! (Mă tem că nu voi apuca-o nici pe cea de 24 de ore, cum s-a întîmplat la primul Pod de Flori, în ’90…) Fără credință, n-aș fi în stare să alătur nici două cuvinte, și nici să mă semnez cu acest nume „strîns grămadă” (Unu-Adunat-Împreună) din cel al bunicii Emilia, al tatălui Vasile Galaicu și al mamei Eleonora Păun.

(1296 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Este o situatie foarte complicata,pur si simplu nu pot coagula nimic.Aici e atinsa esenta,fiinta nationala in profunzime.Si la noi e greu dar la ei …Poate timpul sau ceva neprevazut sa produca schimbarea

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.