Home / Minireportaj / Emisii de boxe

Emisii de boxe

Zoom

Să zicem că ești un tînăr provincial visător, cu ochii mari și umezi, și o sete de afirmare în Capitală depășită doar de taximetriștii cu numere de Ilfov. Aterizezi pentru prima oara în Gara de Nord, reușești să-ți înfrîngi teama de tramvaie care merg pe sub pămînt, bagi cartela invers la metrou, pentru că așa e legea, și te îndrepți spre peron. Primul lucru pe care-l vezi e o serie nesfîrșită de magazine care vînd bagaje și boxe imense. Da, boxe audio, de toate formele și mărimile, înșirate printre genți, valize și trollere. Cine s-a gîndit la binomul ăsta împotriva naturii? Ce legătură au unele cu altele? E cumva un mesaj subliminal: “Te-ai mutat la oraș, țărane, e timpul să-ți iei o valiză și-o boxă ca să-ți deranjezi vecinii, toată lumea face asta”? E o alianță practică? OK, ți-ai luat un troller, acum ia-ți și o boxă. E păcat să nu umpli troller-ul ăla cu ceva pînă acasă. Și dacă boxele nu-s pentru proaspeții veniți, atunci cine naiba se duce tocmai pînă la gară ca să-și cumpere boxe? Există grupuri de audiofili care discută despre boxe cum discută grașii despre șaorma? “Îți spun, prietene, dacă vrei boxe de calitate te duci la metrou la gară. Au marfă senzațională. Și poți să-ți iei și-o geantă de voiaj.” Sau poate, din contra, e ca la magazinele alea de suveniruri de la aeroport. Pleci din București și-ai uitat să le iei celor de-acasă un cadou. “Aoleu, mă omoară nevastă-mea, iar nu i-am luat nimic!” “Nu dispera, prietene, ia de-aici două boxe active de 500 de wați, o să-i placă la nebunie să șteargă praful de pe ele și, pînă i le dai, poți să asculți tu Nebunia lui Salam pe tren”.

(500 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. nu știți cumva de unde pot să cumpăr niște boxe?

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.