Home / Destinaţie / Escape Room

Escape Room

Zoom

Personal, nu sufăr de multe boli psihice, doar de vreo douăzeci, printre care și parasomnia. Nu știți ce e? Nici o problemă. Românii îi spun „somnambulism”, ceea ce-i o mare pălărie, sub care poa’ să intre o grămadă de chestii, printre care și-asta a mea, care-n română n-are nume, dar în lumea civilizată se cheamă confusional arousals și care-i în felul următor: se trezește nevastă-mea în creierii nopții și mă adună din șifonier. Sau din debara. Sau mă dă jos de pe pervaz. Sau mă scoate de sub pat. Sau, cel mai frecvent, îmi spune încet la urechea dreaptă: „Știi, Mihai, ăsta-i un perete, nu sunt foarte sigură că poți trece prin el cu puterea voinței. Da, știu că ai voință. Hai înapoi în pătuț”.

Psihiatrul a sfătuit-o să mă ia cu binișorul, nu cu cămașa de forță, așa că ce s-a gândit dumneaei? „Gata, am găsit pe net: mergem la Escape Arena!” Eu, cum mă știți, că nu dau nici un ban, că ce mai e și prostia asta, că fir-ați ai dracu’ de capitaliști care fel și fel de șmecherii inventați ca să stoarceți bani, că… m-am dus, bunînțeles. Ne-am dus, deci, cu alții ca noi și cu copilașul lor de șapte ani. Escape room, adică te bagi singur într-o cameră din care trebuie să ieși. Cool! Înțelegeți acum unde bătea nevastă-mea, că eu când mă trezesc din arousals îi povestesc unde visam că eram, ba în cort pe munte, ba în refugiu, ba în cabană, ba în stână, ba în subsolul lui Nea Iliuță etc., iar ea și cu psihiatrul puseseră la cale toată tărășenia în scopuri strict terapeutice. Enfin. Ne-am băgat tuscinci în camera cu pricina, copilașul a ieșit după 150 de secunde („Mami, mi-e frică”), iar noi, adulții (!), am rămas s-o facem p-aia greaua, adică să ieșim fără să ne-ajutăm de butonul „Emergency”. Hai, la treabă, să căutăm indicii: c-o fi, c-o plesni, ăștia trei găseau „indicii” într-o veselie, eu nu găseam nimic, doar mă-ntrebam tot timpul cât de nebuni pot fi oamenii ca să dea bani pe-așa ceva. „Hai, Mihai, să deschidem mormântul faraonilor!”, îmi dădea ghes nevastă-mea, în timp ce eu îmi reprimam impulsul irepresibil de a-i da una după ceafă, ca să se-nvețe minte să-mi mai vină cu idei. „Hai, bagă mare, că trebuie să găsim jurnalul secret al lui Indiana Jones!”, îmi zicea amicul ăsta cu care eram închis acolo, în timp ce nevastă-sa plusa: „A, clar. Deci umbra statuii lui Osiris trebuie să cadă pe direcția nord-nord-vest și să arate… Mihai, nu te mai bâțâi ca nebunul!” (mie îmi venea să fac pipi). Nu contest, întreaga tărășenie este foarte intelectuală, seamănă cumva cu romanele lui Dan Brown, îți pune neuronii la muncă – dacă-i ai; ai mei erau setați pe bere, că era sâmbătă seara și tot organismul îmi vuia ca peștera Iverna, simțeam că plesnesc, am vrut să pun și eu osul la treabă ca să ieșim mai repede de-acolo. „Fă și tu ceva, orice!”, zicea doamna mea cu reproș, așa că m-am apucat să-l buzunăresc pe Indiana Jones (între timp ei progresaseră, îl găsiseră, da’ decedat, bietul), ca să dau de nenorocitul ăla de jurnal. Ți-ai găsit! Adică am găsit jurnalul, dar puteam să mă șterg cu el la fund, c-a mai durat încă vreo dooj’ de minute până când eforturile reunite ale ăstora trei au reușit să mă scoată de-acolo. E cumplit, este o tragedie! Mai mult mort decât viu, m-am lăsat purtat aproape pe brațe la parter, la Snatch Pub, unde m-au vivificat cu prima bere (o nefiltrată, o bunătate). La a treia am prins curaj, la a cincea am prins glas: „Floare la ureche. Eu, dacă-mi puneam mintea la contribuție, păi într-un sfert de oră… ”. Mi s-a recomandat să tac dracului din gură. De-atunci mi se zice „Jefuitorul de cadavre” și „Buzunărilă”.

(220 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.