Home / Interviu / EUGEN DOROBANȚU: “Programele gen «Prima casă», prin limitele lor, fac să se dezvolte o serie de ansambluri imobiliare de o calitate și o durabilitate îndoielnice”

EUGEN DOROBANȚU: “Programele gen «Prima casă», prin limitele lor, fac să se dezvolte o serie de ansambluri imobiliare de o calitate și o durabilitate îndoielnice”

Zoom

A fost la Revoluție. A restaurat hotelul Athénée Palace, azi Hilton, și „Carul cu bere”. Construiește blocuri în București și în țară. Eugen Dorobanțu a făcut și socluri de statui. E un tip inimos și unul dintre marii noștri constructori de azi. E nemulțumit de felul în care se construiește politic România.

Cristian Teodorescu: La Revoluție, în noaptea de 21 decembrie, ai fost în stradă. După tine, ce-a fost atunci și în zile următoare?

Eugen Dorobanțu: Grea întrebare! Iată, dragă Cristian, ce făcui în decembrie ‘89: am bîntuit orașul în noaptea de după discursul radiotelevizat referitor la huliganii din Timișoara. Am fost dezamăgit de nemișcarea bucureștenilor. În dimineața zilei de 21 am fost mobilizați la serviciu pentru a participa la mitingul din Piața Palatului. M-a surprins temporizarea deplasării, generată atît de secretarul de partid, cît și de ofițerul de Securitate ce răspundea de instituția la care eram angajat. Practic, nu am ajuns la miting, cînd a venit ordinul să ne întoarcem eram în zona actualei străzi Calderon. Întors la serviciu cu tot grupul, mai apoi am revenit „pe teren” pentru a vedea cu ochii mei ce se întîmplă. Deja începuse să funcționeze mașina de făcut ceață – Zvonerul si Răspîndacul. Pînă la ora 21,30 am bîntuit zona centrală, de la Universitate pînă-n Romană. Am stat ultimele zeci de minute lîngă Inter. Am primit din plin botezul pompierilor. Am recunoscut ofițeri de Miliție îmbrăcați în civil amestecați printre manifestanți, proveneau de la circumscripția căreia îi eram arondat. Am observat grupurile care forțau și provocau trupele. Am revenit în dimineața zilei de 22, devreme, suficient pentru a vedea cum era spălat caldarîmul de sînge. Reîntors la birou, am luat doi colegi în care aveam încredere și am revenit pe teren. Astfel că am reușit să fim printre primele sute de manifestanți intrați în Piața Palatului, fiind martorii decolării elicopterului, escaladării balconului CC-ului și apariției disidenților ce au pus în funcțiune stațiile de amplificare rămase de la eșuatul miting de susținere a politicii conducătorului.

C.T.: Și… ?

E.D.: În acel moment le-am spus colegilor să plecăm și, cumpărînd o șampanie, ne-am reîntors la serviciu în contracurent cu „masele de pe platformele Pipera și Obor”. Am ciocnit un pahar și am profețit: „Ne așteaptă vremuri sud-americane. Clici si găști de ofițeri care se vor lupta între ele pentru a cîștiga putere economică și financiară” (unul dintre martorii acestei ziceri încă este în viață). Ceea ce s-a și întîmplat/întîmplă. Pînă-n 24 decembrie seara am bîntuit pe la Piața Palatului, Radiodifuziune și Televiziune, văzînd cum erau organizate-n dispozitiv blindatele (sînt tanchist, de felul meu), cum totul era făcut pentru spectacol de sunet și lumină. În ajunul Crăciunului, de ziua mea, în vizită la o Eugenia, am și spus că s-au inspirat de la regia spectacolului operei verdiene ce fusese, de curînd, pusă-n scenă în ansamblul de construcții antice egiptene. Am fost taxat de gazde cu „așa vă învață pe voi la învățămîntul de partid” – da, am fost membru de partid, chiar cu vechime.

C.T.: Cum ți se pare ceea ce se construiește politic în România de atunci încoace?

E.D.: De aici încolo voi fi mai concis. Alcătuirea societății şi evoluția sa, construcție fără fundații în teren sănătos, este una vernaculară (in înțelesul pe care îl acordă arhitecții) și întîmplătoare. În ce mă privește, m-am detașat de agitația politichiei, de ani de zile, îmi exprim doar dreptul de vot.

C.T.: Ce-ți place mai mult, să repari clădiri celebre sau să construiești unele noi?

E.D.: Pot fi și mamoș, și terapeut. În ultima perioadă fui mai mult terapeut, pentru că sînt o natură răbdătoare, înzestrat cu acribie și care, în plus, iubește (și) casele.

C.T.: Cum a fost la reparațiile capitale de la Athénée Palace, devenit Hilton?

E.D.: Acolo, în greii ani ‘95-‘98, am fost implicat într-un colectiv ce asigura supervizarea calității execuției și întocmea rapoartele către banca finanțatoare în scopul eliberării tranșelor de plată către antreprenorul general. Era o asociere între un colectiv de specialiști ai unei multinaționale și o echipă de ingineri prestigioși ai unui birou local de studii. Eu am coordonat colectivul multinaționalei, asigurînd legătura cu biroul partener, am întocmit rapoarte și am făcut o mulțime de fotografii. Rezultatul nu poate fi decît unul bun, proiectanții de structură fiind printre numele cele mai de vază ale breslei, la fel și consultantul local de arhitectură. Este o lucrare ce merită a fi menționată-n portofoliul personal.

C.T.: Am auzit că imobilul în care se află „Carul cu bere” ajunsese ca vai de el. Cît s-a lucrat la refacerea clădirii?

E.D.: Răspunsul este: și da, și ba! Parterul și subsolul zonei Stavropoleos beneficiaseră, la mijlocul perioadei ‘80-‘90, de o renovare/restaurare a decorațiilor. Lucrare foarte bine făcută – este ceea ce se vede și astăzi –, fiind integral meritul personalităților implicate-n acest proiect. În rest, totul arăta așa cum arată toate imobilele trecute prin comunism și care au avut nenumărați chiriași și un proprietar abuziv și incult – statul. Echipa din care fac și eu parte, sub îndrumarea unor specialiști de prestigiu, atît pentru structură, cît și pentru partea de arhitectură-decorații, s-a implicat alături de domnul Nicolae Mircea, mai întîi pentru punerea în siguranță și restaurarea fațadei, și apoi pentru a ridica nivelul de rezistență al întregului ansamblu. Eu am fost proiectantul de structură și, într-o anumită măsură, coordonatorul de specialitate pentru întreg ansamblul. Încă se lucrează, a început in vara-toamna lui 2012.

C.T.: Berăria “Carul cu bere” de azi arată ca pe vremuri sau seamănă doar pe ici, pe colo cu ceea ce era?

E.D.: Nu știu cum arăta în interbelic berăria. Înclin să cred că restaurarea mai sus pomenită a mers pe urmele a ce s-a realizat la ultima dezvoltare făcută de proprietarii inițiali, frații Mircea, mai precis Nicolae Mircea, bunicul actualului proprietar(coproprietar).

C.T.: În construcții mai sînt meseriași buni în țară sau trebuie aduși din import?

E.D.: În construcții, ca în mai toate domeniile, și-a făcut simțită prezența omul nou. Și la noi, procentul celor dăruiți și dedicați este mic. Din păcate, am senzația că este în scădere. Se simte, din ce în ce mai mult, nevoia readucerii la viață a școlilor de meserii, a calificării concrete, a aducerii la zi a tradiției acumulate și a accesării orizonturilor deschise de noile tehnologii. La unele lucrări de construcții trebuie aduși lucrători din străinătate. Știu un caz în care proprietarul a adus un maistru pietrar german, chiar a meritat.

C.T.: S-a umplut Bucureștiul de blocuri, și la margine, și pe unde s-a mai putut construi în centru. O familie cu venituri obișnuite unde ar trebui să-și caute locuință?

E.D.: O familie normală își dorește să se bucure de avantajele apartenenței la un oraș. O familie cu venituri medii – ăstora le zic eu obișnuite – nu prea poate visa la achiziția unei locuințe. Piața este haotică, speculativă, fiind total decuplată de realitatea veniturilor medii. Programele gen „Prima casă”, prin limitele lor, fac să se dezvolte o serie de ansambluri imobiliare de o calitate și o durabilitate îndoielnice. Majoritatea apartamentelor din aceste ansambluri nu respectă cerințele Legii locuinței. Răspuns scurt: în blocuri construite după ’86, pînă în ‘90-‘91!

C.T.: Cît de bine poate fi reparat un bloc cu bulină roșie, de-aia care anunță risc maxim de prăbușire la cutremur?

E.D.: Destul de bine, garantînd siguranța vieții și evitarea degradărilor structurale majore. Tot timpul, indiferent de abilitatea inginerului, se va conserva ceva din starea inițială de rea conformare. Soluții perfect sigure există: mariajul între o coajă istorică și un miez structural nou, alcătuit după regulile artei meseriei. Sînt cîteva imobile astfel realizate în București. Majoritatea bucureștenilor pot da exemplul imobilului Gambrinus. Mai sînt și altele.

C.T.: Ai făcut și socluri pentru statui, care dintre ele îți place mai mult – cu statuie cu tot?

E.D.: Am întocmit proiectul sistemului structural și de fundare a soclului pentru cîteva statui. Pentru soluții ce susțin înțelegerea clasicizantă, răspunsul se îndreaptă către cele din cazul statuii lui Lascăr Catargiu și al celei a lui Eugeniu Carada. Pentru discreția rezolvării structurale menționez cazul statuii „Împăratul Traian și nașterea poporului român”, cu o soluție inspirată din tehnica dentară (păstrînd proporțiile și comparînd ceea ce este de comparat). O notă în plus acestui caz pentru modul ludic de a privi și înțelege istoria. Bucureștiul cel năpădit de monumente nu știe să-și omagieze trecutul și numele de personalități. Consider că specialul domn Nicolae Mircea, risipitor de energie în vederea readucerii la viață a “Carului cu bere”, își binemerită un bust. Nu i-aș face eu proiectul de soclu, prietenii știu de ce.

C.T.: Ce clădiri de patrimoniu ar trebui restaurate, consolidate, renovate?

E.D.: Multe, foarte multe, din tot puținul pe care îl avem. Sîntem, din păcate, o alcătuire de indolență și impostură. Ne vom trezi – Doamne, ferește – cu ruine, ca în Italia de după seismele din ultimii ani, că tot ne cuplăm la idei ce nu țin seama de specificul zonei. Evident, se invocă principii, carte, declarații. Iartă-i și izbăvește-ne, Doamne!

 

(1262 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.