Home / Anticrizul / Expoziția „România la mișto”

Expoziția „România la mișto”

Zoom

Țara asta chiar e o operă de artă. Sigur, depinde de cât de bătut în cap ești, dar, dintr-o anumită perspectivă, România are ceva… al ei. Ceva unic și poate chiar frumos la un anumit nivel, chiar dacă de cele mai multe ori e doar amuzant sau enervant. Uite, zilele astea a venit prințul Charles la Cluj ca să primească titlul de Doctor Honoris Causa și zicea și el ce țară mișto avem. Îl crezi, chiar îți vine să îl crezi pentru că omul are și statutul unuia care ar trebui să știe ce scoate pe gură. În plus, să știți că, în ciuda evidențelor, și autoritățile locale au înțeles potențialul artistic al României. La Iași, foarte aproape de intrarea în Vaslui, există un spațiu din acesta expozițional, super-tare, așa, care găzduiește chiar expoziția asta: „România la mișto”. Pe bani grei, dar merită.

Nu mai puțin de 5.300 de metri pătrați are ceea ce, foarte curajos, autoritățile locale din județul Iași numesc Centrul Expozițional Moldova. A fost inaugurat în urmă cu vreo șapte ani, după ce a fost investită suma de 8,7 milioane de euro. Bani cu care s-a nu rezolvat absolut nimic, în condițiile în care, ce credeați, în spațiul construit nu s-a organizat nimic. Mă rog, aproape nimic, că localnicii spun că au fost ceva evenimente, dar de câte dintre ele ați auzit? Exact.

Și te gândești acum: „Bă, dar ce or fi vrut ăștia să facă cu centrul acesta?”. Și apoi citești asta: „dezvoltarea infrastructurii de afaceri pentru îmbunătățirea accesului la mediul de afaceri în vederea creșterii nivelului competitivității IMM-urilor în județul Iași și în Regiunea de Nord-Est ș…ț, asigurarea infrastructurii, logisticii și resurselor pentru dezvoltarea echilibrată și stimularea creșterii competitivității întreprinderilor din regiune“. Asta, practic, nu înseamnă absolut nimic. E ca și cum cineva ți-ar pune o întrebare, iar tu ai lua o țeavă și ai lovi cu ea într-un copac. Nimic. Ah, dar să știți că e OK. Există un plan. Tot din partea autorităților, evident: transformă măgăoaia în centru IT. Pentru că, da, cam așa fac companiile de IT când se pun pe treabă. Nu fac ele clădiri mișto, cu spații de recreere și design futurist. Nu, mă, își iau calculatoarele, se duc în câmp și intră într-o hală.

(96 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Multumesc, prietene.
    Sunt iesean, dar habar nu aveam de expozitia asta. Negresit ma duc!
    DUPA aia o sa judec daca e misto sau nu, DUPA.
    Cam asa trebuia sa faci si d-ta.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.