Celebrii exploratori portughezi au descoperit lumea, dar lumea n-a prea descoperit Portugalia. Cel puțin așa reiese din sloganul clipurilor de promovare Algarve, Europe’s most famous secret, care rulează non-stop pe postul Algarve TV al televizoarelor din hotelurile și restaurantele Albufeirei (o idee bună, de preluat; se aude acolo, la ANT?). Cea mai sud-vestică parte a Europei continentale e cvasi-necunoscută și turistului român care, cam de aceiași bani, preferă all-inclusive-urile foarte pasive din Antalia unei vacanțe active în Algarve. Pentru că poți face multe chestii în concediul aici, în afara bălăcelii în ocean pe nenumăratele plaje blue flag (standard de calitate care certifică un anumit nivel de curățenie și siguranță) ale stațiunilor de pe coastă – Algarve are și altceva de arătat oaspeților săi, nu doar apă și nisip. Iar noi n-am refuzat propunerea gazdelor și am plecat să explorăm cît mai mult din bogata ofertă turistică locală.
În prima zi, am ieșit din Albufeira pe drumuri mărginite de livezi de portocali și smochini, pentru o excursie la castelul maur din Silves, fosta capitală a regiunii pînă pe la mijlocul secolului al XVI-lea. Din păcate, tot ce am putut să vedem din el a fost un grilaj metalic (castelul-muzeu tocmai își închidea porțile). Plus turnuri crenelate cărămizii, din exterior, de lîngă berea de pe terasa alăturată.
A doua zi, tot grupul s-a îmbarcat în patru Land Rover Defender decapotabile, care ne-au dus într-un jeep safari de vizionat natură algarviană. Chiar foarte de aproape: dacă scoți capul prin chepeng, neatent, într-un moment nepotrivit, poți să-ți lași ochii prin crengi (avertisment preliminar al șoferului). Ne-am îndepărtat de Atlantic vreo 40-50 km, trecînd prin mici localități cu case albe și străzi înguste pietruite, zgîlțîiți off-road printre măslini și arbori de plută (Portugalia este primul exportator mondial de plută; magazinele de suveniruri sînt pline cu obiecte confecționate din plută: papuci, portofele, șepci, orice îți poți imagina, plecînd de la banalul dop), pe dealurile vălurite acoperite cu pămînt roșcat, vegetație pitică de un verde crud și flori de cîmp multicolore, de pe culmile cărora se văd, în zare, clădirile albe ale stațiunilor și albastrul oceanului.
Mașinile au făcut stație la centrifuga și alambicul unei gospodării tradiționale din sătucul Nave dos Cordeiros, pentru o degustare de miere și de medronho, rachiul obținut din fructul sălbatic cu același nume. La sfîrșitul reprezentației ghidului-șofer șef, care s-a urcat pe un butoi și ne-a predat o amplă lecție de apicultură și distilărit, mamaia Rosa, stăpîna casei, a trecut la casa de marcat, adică și-a pus șorțul cu buzunare pentru bani, și a început să împartă doritorilor borcane cu miere (5 euro) sau sticluțe cu rachiu (10 euro). Shopping-ul a continuat la întoarcere, pe marginea șoselei spre Albufeira, acolo unde funiile de ceapă de Buzău de acasă au corespondent local plasele cu portocale și mandarine de Algarve (1-2 euro kilogramul, în funcție de abilitatea fiecăruia de negociere), obligatoriu de cumpărat: proaspăt culese, portocalele au un gust inexprimabil de bun, care se pierde pe drumul către supermarket-ul românesc.
Simpaticii șoferi-ghizi și-au luat rămas bun de la noi, scandînd sincron, ca o galerie de fotbal: „Save water: Drink beer! / Merry Christmas! Come again next year!”. Obrigados, amigos! Força Cristiano, luie Mionel! Ei, n-am răspuns chiar așa, dar cumva trebuia să le gîdilăm orgoliul național: pînă la urmă, sînt campioni europeni. La fotbal; la turism n-au loc de alții, mai jupîni în branșă decît ei.
A treia zi, după-amiază, ne-am plimbat prin marina din Vilamoura, stațiunea premium de la vreo 10-15 km est de Albufeira, dînd ocol golfulețului ticsit de iahturi, pe strada cu palmieri a portului turistic transformată în alee de promenadă pe lîngă hoteluri de lux, magazine fancy, terase pe ponton și doamne cu căței. Seara, la Casino Vilamoura, printre oameni îmbrăcați elegant, mă căutam prin buzunare de fise, ca să-mi încerc norocul la un slot machine (inutil: aparatele funcționează doar cu bancnote sau card). Fuseserăm invitați la o cină spectaculoasă, într-o sală vecină celei de jocuri, luminată doar de veiozele de pe mese. Citez din program: pataniscas de bacalhau și cataplana de marisco, crème brûlée și vin Conde de Monsul. Pe scenă, ne-au servit, ca aperitiv, café concert-ul unei miniorchestre și, la felul principal, Passion 4 Life, un spectacol de balet modern / semicabaret, în care șapte fete și patru băieți au dansat acrobatic pe vals, tango, ritmuri portugheze, ABBA, Vangelis, schimbînd costume colorate și peruci așa cum schimbă Tăriceanu nevestele. Toată experiența asta culinar-muzicală n-a fost exclusivistă: oricine avea acces la ea contra sumei de 35 de euro; dacă erai deja mîncat, pentru 15 euro, se putea să asiști doar la show, cu un pahar de ceva în mînă (băutura inclusă în preț).
Apropo de exclusivism: există terenuri de golf cam peste tot în Algarve. Dar despre o zi la golf, data viitoare.
Singura chestie interesanta e in ultima fraza. Ar merge o vacanta doar pentru golf. Sincer, suna bine daca esti turist de genul meu (mergem sa stam la umbra, citim o carte si bem un vin), dar de vizitat nu pare cine stie ce. Eu am fost in Portugalia, in Nord si nu e nimic special, desi plajele sunt frumoase, autostrazi cam peste tot si mancarea e super ieftina. Nu eram in vacanta, asa ca nu pot sa recomand sau sa va zic sa evitati.